Petrea: Puteam să mai marcăm. Prevăd că titlul se va decide în ultima etapă

joi, 06 mai 2021, 21:55
1 MIN
 Petrea: Puteam să mai marcăm. Prevăd că titlul se va decide în ultima etapă

Tehnicianul echipei FCSB, Anton Petrea, a declarat joi seară, după meciul cu FC Botoşani, scor 3-1, că formaţia sa ar fi putut să mai înscrie şi că titlul se va decide probabil în ultima etapă.

"O primă repriză foarte bună, puteam să mai marcăm. Am primit un gol care ne-a descumpănit. După care, în repriza a doua, am cedat mijlocul terenului şi i-am permis adversarului să vină peste noi. N-am avut prospeţime şi agresivitate, dar s-a acumulat oboseala. Adversarul nostru a avut două zile în plus de refacere. Aveam mare nevoie de punctele acestea. Am încercat să-i surprindem şi ne-a ieşit. Cred că mai puteam să înscriem de câteva ori în prima repriză, cel puţin. Nedelcu a luat şi galben, se vede că nu are ritm de joc. E firesc, vine după o perioadă lungă de inactivitate. A jucat după puţin şi la prima, şi la a doua echipă, unde a avut o recidivă. Eu prevăd că titlul se va decide în ultima etapă. Ar fi interesant pentru toată lumea, mai puţin pentru noi. Dacă am putea mai devreme, ar fi foarte bine", a spus Petrea, potrivit digisport.ro.

Formaţia FCSB a învins, joi seară, în deplasare, cu scorul de 3-1 (2-1), echipa FC Botoşani, într-un meci din etapa a şasea a play-off-ului Ligii I. Au marcat: Ongenda ’28 / Oct. Popescu ‘4, Moruţan ’15 (penalti acordat pentru un fault în careu), ’73 (penalti acordat tot pentru fault în careu).

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii