Postcolonialism

Cazul „Colţescu” este unul reprezentativ pentru ceea ce se întâmplă acum la nivel global, o rupere a vechilor graniţe ale imperiilor, atât cele teritoriale, cât şi cele ideologice, şi o inversare a „invaziei”. Trăim în plină epocă post-colonialistă, post-imperialistă, de invadare a invadatorilor. Trecem de la lipsă de libertate a gândirii, mişcării, exprimării, la o alta exact cu aceleaşi caracteristici, doar că de data asta acţiunea, asaltul au pornit din partea opusă de „teren”.

E ca o partidă de şah. Până acum, în aproape toată istoria înregistrată, piesele albe au avut dreptul la prima mutare. Astăzi acest drept este nu doar contestat, ci inversat. Şi nu e nimic ieşit din comun, abuziv, e doar o reacţie firească a numeroaselor acţiuni pe care anumite categorii de oameni (albi, bărbaţi, creştini, bogaţi etc.) le-au iniţiat, de cele mai multe ori în mod abuziv, cu forţa, prin cucerire, impunere de reguli asupra „celorlalţi” (negri, femei, „păgâni”, săraci etc.).

Nimeni nu poate merge înapoi în timp, în mod repetat, pentru a îndrepta lucrurile, a le face corect şi a vedea apoi consecinţele în prezent, dacă acestea ar fi diferite, mai bune ori mai rele, ca într-o mişcare de feedback. De asemenea, nimeni nu poate spune că spiritul imperialist care a dominat lumea câteva sute de ani a făcut doar rău sau bine. La fel cum nu vom şti niciodată dacă răspândirea lui Homo sapiens din Africa şi exterminarea tuturor celorlalte specii de hominide a avut consecinţe negative pentru planetă, pentru evoluţia tuturor speciilor. Pentru că evoluţia implică toate aceste lucruri, implică transformare continuă în orice direcţie, alegerea unor căi ce nu mai pot fi schimbate, iar acest lucru nu poate fi caracterizat prin rău sau bine. Pur şi simplu au fost.

Şi absolut toate abuzurile sunt revoltătoare, dar nu pot fi evitate, sunt în natura lucrurilor. Se întâmplă la orice scară, iar timpul reuşeşte de fiecare dată să le estompeze, să le facă mici, să le acopere cu uitare. Mereu au avut loc şi mai au încă inundaţii catastrofale, incendii de mari proporţii, furtuni devastatoare care distrug totul în cale. Nimeni nu le poate opri, elementele naturii dezlănţuite acţionează implacabil, iar animalele mor, fug, se salvează, se adaptează. După ce trece urgia însă, totul revine la normal, încet, dar sigur. Şi evoluează.

Statele imperiale care au invadat prin forţă noi teritorii populate de alţi oameni, transformându-le acestora peste noapte casele, obiceiurile, limba, viaţa în ceva cu totul străin, au fost precum elementele dezlănţuite ale naturii, dar suferă astăzi un recul al acelor acţiuni. Un recul puternic şi de neevitat, aşteptat, natural, exact ca după un cataclism natural. Pentru că, deşi oamenii au o inteligenţă extraordinară,le lipseşte cu totul intuiţia pe termen lung. Ei nu pot acţiona în aşa fel încât să anticipeze şi să evite efectele negative în timp. Se lasă doar duşi de impulsul de moment, văd doar ceea ce este în faţa ochilor, doar ce se petrece în timpul generaţiei lor.

Nimeni nu a anticipat şi evitat poluarea pe care urmau să o facăfabricile, maşinile cu motoare pe benzină ori motorină, nu a încercat niciun stat să prevadă apariţia bolilor de coloană la oamenii care stau prea mult la calculator. Germania, un popor de oameni extrem de organizaţi, nu a putut să evite exterminarea urşilor bruni din pădurile lor. Ţările occidentale, în general, atât de evoluate din toate punctele de vedere, nu au ştiut să stopeze scăderea aproape totală a suprafeţelor împădurite de pe teritoriile lor. Nu e de mirare, aşadar, că niciunul dintre statele imperialiste nu a avut cum să intuiască faptul că peste câteva sute de ani de la invadarea unor teritorii şi asuprirea unor oameni, sub impulsul îmbogăţirii, a deţinerii supremaţiei comerciale şi militare mondiale de moment, urmaşii celor cuceriţi atunci vor deveni la fel de puternici ca indivizi precum urmaşii cuceritorilor înşişi şi vor începe propria invazie din interior a foştilor deţinători ai supremaţiei…

Mii de ani bărbaţii s-au considerat mai valoroşi, mai importanţi, mai capabili, mai inteligenţi decât femeile şi le-au pus pe acestea în toate domeniile pe locul doi, abuzul fizic, intelectual fiind un obicei firesc, o cutumă aproape obligatorie, dar iată că astăzi fostele sclave, „inferioare” au început propria lor luptă de asuprire. Mişcarea #metoo e doar vârful icebergului.

Nicio luptă nu este una dreaptă, pentru libertate, ci este una de cucerire, de răzbunare, dacă vreţi (a unei „culori” faţă de cealaltă), de dominaţie. Este un război pentru „cine e mai bun”, nu pentru egalitate, să fie clar.

Ceea ce se pierde din vedere este faptul că e posibil ca tocmai răul făcut cu forţa în fiecare ocazie să fi fost de fapt un bine. Invadatorii au adus în teritoriile cucerite un plus de civilizaţie, reguli noi, organizare mai bună, ştiinţă evoluată chiar dacă acestea au venit „la pachet” cu adevărate nenorociri individuale.

Nu este neînţelegere de limbaj, nu este un abuz al mass media în cazul „Colţescu”, este pur şi simplu o acţiune obişnuită de asuprire din partea celor care au fost asupriţi, de răzbunare. Dreptatea nu există, nu a existat niciodată, nici atunci când francezii invadau Africa şi omorau femei şi copii, luau sclavi şi-i tratau ca pe animale, nici acum. Există doar impulsul emoţional perfect îndreptăţit al celor implicaţi direct în războiul de cucerire, de ambele părţi. Credeţi că îi păsa vreunui cetăţean roman că soldaţii ridicau acum câteva sute de ani un bărbat de lângă familia lui în plină noapte pentru a-l trimite la galere fără ca acesta să fi făcut vreodată vreun rău soldaţilor respectivi? Era pură nedreptate, dar, asemenea unei furtuni devastatoare, a trecut, iar în urma ei timpul a replantat copacii rupţi, oamenii au ridicat din nou casele dărâmate, iar viaţaşi-a continuat drumul de neoprit în Univers, întru (r)evoluţie.

Interesantă ar fi o confruntare între reprezentanţi actuali ai imperialiştilor şi ai cuceriţilor în care să fie întrebaţi şi unii,şi alţii dacă ar fi preferat ca invazia iniţială să nu fi avut loc. Albii să fi rămas doar în Europa, negrii doar în Africa ş.a.m.d. Fiecare să-şi fi urmat viaţa în propriul ritm. Răspunsurile ar fi cu siguranţăsurprinzătoare.

Ce rămâne de făcut? Păi, ce făceau sclavii? Îndurau până ce ei sau urmaşii lor treceau cu bine de moment. Va trece şi această perioadă după ce energiile care au aprins-o se vor epuiza. Şi va mai dura ceva. În curând partidele de şah nu vor mai fi începute de piesele albe, şi nici nu se va trage la sorţi, cele negre vor porni atacul, ca o „compensare”. Asupriţii vor deveni asupritori, nu e niciun dubiu în legătură cu acest lucru. Şi nici nu vor fi singuri, caşi până acum, o bună parte din cei nou asupriţi vor pune umărul la „măcel”din convingere ori teamă. În numele libertăţii de exprimare şi de gândire- care, trebuie să repet, nu a existat niciodată – alţii dictează acum ceea ce e corect de exprimat şi gândit. Şi roata se învârte…

Briscan Zara este scriitor şi publicist

Publicitate și alte recomandări video