Quo vadis, române?

miercuri, 14 septembrie 2022, 01:51
1 MIN
 Quo vadis, române?

Ne prefacem că avem o industrie mirobolantă, dar aceasta se află demult pe chituci. Ne facem că agricultura noastră duduie, dar toţi vedem de la fereastra trenului sau a maşinii câmpurile lăsate pârloagă, iar vacile, când n-au crăpat, rag de foame. Ne închipuim anapoda că avem nişte universităţi (universecurităţi scria Luca Piţu) de prima-întâi, care dau ţării numai intelectuali de Nobel, dar ele scot pe bandă rulantă analfabeţi cu patalama la mână, gata să ocupe cu pile un locşor călduţ în vreun birouaş, fapt ce înmulţeşte numărul telectualilor ficţionali ai ţării; ori, în cel mai bun caz, vreun Guliţă crescut pe spinarea noilor Chiriţe şi Bârzoi. Sigur, veţi spune, există şi excepţii, dar acestea, cum se spune cu o vorbă tâmpiţică, întăresc regulatul, pardon, regula.

Singura soluţie pentru mulţi nu… nu este încă o revoluţie, căci revoluţia din Decembrie 89 a fost indusă, provocată de marile puteri, prin înţelegerea dintre Gorbaciov şi Bush, şi e puţin probabil că românii o vor mai comite a doua oară, aşa cum un băieţel cuminţel, nu mai face încă o dată aceeaşi obrăznicie. Singura soluţie, zic, este plecarea la muncă în Occident. Şi, iertaţi-mă, se întorc de acolo cum se zicea odată: s-a dus bou şi s-a întors vacă. Când se mai întorc. Cu ceva biştari în buzunar pe care însă trebuie să-i sporească din nou în cele ţări, aşa că dispare iarăşi ca măgarul în ceaţă. Iar noi rămânem tot la ale noastre: cu o industrie de produs tiocuri pentru corn flakes, cu nişte patroni în majoritate bulumaci şi hoţi, cu o administraţie coruptă şi greoaie, la care trebuie să dai „dreptul”, ca să-ţi emită o amărâtă de hârtiuţă, care nu-i bună nici de şters la fund, cu agronomi reprofilaţi chelneri sau înecându-şi amarul în câte-o berică la dugheana din colţ, cu roşii aduse din Spania, dacă vă puteţi închipui, căci noi nu suntem în stare să le cultivăm; cu o industrie a spectacolului care de bine-de rău merge, dar tot în mai în jos, pentru năvlegi, cu rabat la calitate. Şi cu alegeri mânărite de noua propagandă, pe care nu le-au cunoscut nici elecţiunile putredei Rome antice, când PSD-ul şi PNL-ul fură cot la cot, când Rareş Bogdan o scaldă ca găina în colb etc. Iată tot atâtea lucruri ce fac prostia şi prefăcătoria naţională uriaşe. Şi nu mai avem nici măcar pe Ţopescu cu naţional-comunismul său sportiv ca să ne atingă la lingurica mândriei naţionale cu David Popovici sau Simona Halep.

Şi tot aşa: filmul românesc e sublim putem zice, dar lipseşte aproape cu desăvârşire; cu fotbalişti ce-şi dau cu stângu-n dreptul, la mâna unor becalioţi vicleni şi bădărani, la fel şi celelalte sporturi, de pildă gimnastica, cu o ţară în care se citeşte tot mai puţin şi se înţelege şi mai puţin, dar toţi se boldesc în emisiuni tv de trei lulele, cu gagici cât mai goluţe, în piesele lor de bază – sutienul şi chiloţelul, în care tirajele în scădere dramatică ale ziarelor o mărturisesc; cu o presă care face din ţânţar armăsar, cu greşeli gramaticale la tot pasul, fiindcă a fost nevoită să renunţe la corectori. În care nici măcar lumea nu mai merge la vot (de ce să meargă? că şi aşa nu pricepe ce votează). Ne prefacem că avem o cultură la nivelul celor mai, dar tinerii noştri se duc în Occident şi acolo rămân. Şi să nu facem presupuneri fără rost – cei mai mulţi nu fac nici cât un boţ din brânza lui Becali de la nunta lui… ăla.

Sigur, există încă o concepţie sănătoasă în multe din familiile româneşti, există încă tineri crescuţi în cultul muncii. Şi nu Ceaşcă îi producea pe aceştia, ci omul muncitor dintotdeauna, talpa ţării, se zicea odată. Există încă oameni în funcţii, politicieni, care fac tot ce pot ca să menţină ţara asta pe făgaşul normal. Să nu-i înjurăm otova pe toţi. Dar realitatea mi-o cere: teamă mi-e că şi aceştia vor dispărea. Cum să nu: când vezi zi de zi politicieni bandiţi, când se caţără în fruntea bucatelor proştii proştilor, iar, când sunt deştepţi, sunt bandiţii bandiţilor, când te uiţi la programe tv de oligofreni, pentru analfabeţi şi fufe, ce pervertesc tineretul, cu râs lăbărţat de-ţi vine să plângi, dacă nu să vomiţi, când teatrele şi sălile de spectacole sunt tot mai goale, iar la fotbal ne facem de baftă chiar cu Ballkani din Kosovo, când… când…

Şi atunci îţi vine să spui ca drăguţul de Eminescu: „Vai de biet român săracul!/ Îndărăt tot dă ca racul,/ (…) Nici e vară vara lui,/ Şi-i străin în ţara lui.” Da, străini în ţara noastră! Mă întreb ce avem românesc în afară de limba noastră şi aceea vorbită de cei mai mulţi stâlcit, de nişte maşinuţe, hârbuite şi acelea, de blugi-licenţă sau de căruţele ţărăneşti folosite şi acuma, în anul de graţie 2022, ca-n Congo sau Ciad, de o artă românească necunoscută celor mai mulţi dintre români (dar aşa a fost întotdeauna, nu?).

În aceste condiţii, ne prefacem că totul merge bine. Facem copii, tot mai puţini şi mai răzgâiaţi, conform cu educaţia de rahat de azi, crescuţi pe potriva lui Guliţă, cum spuneam, Humanitas-ul, Polirom-ul editează cărţi ca lumea, dar tot mai necitite; har Domnului, avem încă unde să ne refrişăm la părinţi sau bunici la ţară, mergem la mare, ne sorim ca focile pe litoral şi ne prefacem că „pitrecem” pe plajă. Cumpărăm „bomboane agricole” şi berică de la doamne brunete cu fuste lungi, hârtie igienică Zewa din… dracul mai ştie de unde. Daaa, trăim nişte vremuri de c.! Magazinele noastre sunt pline, cu mierte-fierte, lucitoare şi minţitoare. Sigur, lumea se schimbă accelerat, nu-s atât de prost să nu pricep. Dar spre bine? Rezolvăm oare totul cu strategii fiscale şi cu alte asemenea? În fine, pesemne de la o anumită vârstă este tot mai greu să te adaptezi la noile realităţi. Iar eu…

Şi totuşi, merge lumea spre înainte? Nu ne prefacem? Când bisericile sunt tot mai goale, conducerile teatrelor fac tot felul de giumbuşlucuri financiare ca să se descurce şi depind de administraţiile de hoţomani locale, când şoselele patriei sunt tot mai sparte, când din şcoli ies numai analfabeţi funcţionali, când sunt aleşi şefi cu pile cei mai proşti dintre proşti, când corifeii naţiei nu mai sunt luaţi în seamă, dacă nu batjocoriţi? Nu cumva trebuie să ne întrebăm cu vorbele Sfântului Petru pentru Hristos:

– Quo vadis, românaşule?

Radu Părpăuţă este scriitor, traducător şi publicist

Comentarii