S-a stins din viaţă un important ahitect din Iaşi. Lucrări la Teatrul Naţional, Muzeul Unirii şi hotel Hampton

miercuri, 06 septembrie 2023, 16:51
1 MIN
 S-a stins din viaţă un important ahitect din Iaşi. Lucrări la Teatrul Naţional, Muzeul Unirii şi hotel Hampton

Arhitectul Gabriela Smărăndița Gâlea s-a stins din viaţă, anunţă Ordinul Arhitecților din România.

“Cu durere în suflet vă anunțăm decesul colegei noastre, Arhitect Gabriela Smărăndița Gâlea. Înmormântarea va avea loc vineri, 8 septembrie 2023, ora 12, la cimitirul Eternitatea. Corpul neînsuflețit va fi depus la Biserica Bărboi, iar slujba ce precede înmormântarea va avea loc joi, ora 17.

Doamna arhitect Gâlea fusese recent laureată a premiului pentru întreaga carieră la Iasi ARCHI:Roots & Branches în luna martie 2023”, se arată pe pagina de Facebook a filialei AOR din Iaşi.

Potrivit colegilor, de numele arhitectului se leagă o serie largă de proiecte importante în Iași și nu numai, printre care reabilitarea Teatrului Național "Vasile Alecsandri" Iași, reabilitarea Muzeului Unirii din Iași, reabilitarea Bisericii Sfinții Apostoli Petru si Pavel Bărboi dar și lucrări de arhitectură modernă precum pasajul și esplanada Halei Centrale din Iași şi centrul de afaceri Moldova (actualul hotel Hampton).

Comentarii