Scandalul de la Operă: Rancea iese la rampă, acuzațiile curg în continuare

miercuri, 29 ianuarie 2020, 03:01
4 MIN
 Scandalul de la Operă: Rancea iese la rampă, acuzațiile curg în continuare

„Sunt de şase ani în Operă pe postul de prim-solist. De câţiva ani sunt deprimat, frustrat. Am fost subjugat până la măduva oaselor“, se plânge, într-o postare publică, Vlad Mărculescu. După mai multe zile de tăcere, managerul Beatrice Rancea iese public cu o replică. Apare în scenă şi un sindicat de care nu s-a auzit până acum, ce acuză declaraţiile salariaţilor şi apără managerul.

Fierberea din Opera Naţională Română din Iaşi continuă după dezvăluirile din ultima perioadă ale „Ziarului de Iaşi“. În cursul zilei de ieri, Vlad Mărculescu, prim-solistul de balet al Operei din Iaşi, a postat pe Facebook un mesaj în care susţine că se simte de mai mulţi ani deprimat, frustrat şi că ani la rândul a fost subjugat în Opera Naţională Română din Iaşi.

„Sunt de şase ani în Operă pe postul de prim-solist. De câţiva ani sunt deprimat, frustrat. La mine s-a ţipat, s-a urlat şi am fost subjugat până la măduva oaselor. Orice părere am avut a fost egală cu nerespectarea conducerii. Noi nu avem voie să avem păreri sau comentarii“, a explicat Vlad Mărculescu.

Cum se fac promovările?

El a confirmat şi o parte dintre zvonurile ajunse în redacţia „Ziarului de Iaşi“, dar care nu au putut fi confirmate şi nici nu şi-a asumat, până acum, nimeni din Operă să le spună în spaţiul public: faptul că promovările din instituţie nu se fac întotdeauna pe criterii meritorii.

„Promovările multora dintre colegi nu au o bază profesională. Nu au nicio bază! Nu doresc răul nimănui, dar îmi doresc să pot veni la locul de muncă cu inima deschisă, şi nu cu frică şi cu dispreţ. Suntem artişti, ne sacrificăm viaţa pentru ce? Adevărul gol-goluţ este că în acest moment în operă este o energie negativă la tot pasul! Cum putem noi face arta în aşa fel? Cum putem dansa? Când nu avem voie decât să aplecăm capul! Singurul lucru pe care îmi vine să-l fac este să strig după ajutor!“, a completat acesta în mesajul său.

Cătălin Ailiesei, un alt membru al trupei de balet de la ONRI, a postat un mesaj pe Facebook din care a lăsat să se înţeleagă că în Operă nu sunt „energii negative“ şi că nu e nevoie ca nimeni să „strige după ajutor“.

Ieri, cu puţin timp înaintea închiderii ediţiei, am reuşit să luăm legătura şi cu Beatrice Rancea pentru prima dată în urma informaţiilor apărute în spaţiul public în ultimele zile. Aceasta a comentat mesajul lui Vlad Mărculescu, spunând că el nu prezintă o situaţie reală. Managerul a spus că ieri, când a aflat de mesaj, a mers în sala de repetiţii să vorbească cu prim-solistul de balet, dar era plecat acasă.

„Era acolo tot colectivul operei la balet, în repetiţie pentru «Lacul lebedelor» cu invitaţii de la Bucureşti. Mi-au zis că nu s-a întâmplat nimic, că nu ştiu despre ce e vorba. Nu am reuşit să iau legătura cu el, deşi l-am sunat şi am rugat mai multe persoane să vorbească cu el. Este o persoană pe care eu am respectat-o şi am ajutat-o foarte mult, i-am făcut chiar dispensă, are o derogare de studii pe care i-am obţinut-o eu, care să îl ajute la salariu. Toţi colegii lui sunt martori că nu a fost nicio problemă, nicio tensiune, niciun scandal“, a declarat Beatrice Rancea.

Comunicat în noapte de la un sindicat fantomă

În mesajul său, Vlad Mărculescu spune că „nu am să intru în discuţii referitoare la contabilitate că nu mă pricep“, cu referire la memoriul trimis de contabila-şef a operei în care o acuza pe Beatrice Rancea că a cheltuit discreţionar 2 milioane de lei din banii primiţi de la Ministerul Culturii ca rectificare bugetară. Colegii săi, însă, nu s-au sfiit. Duminică noaptea, secretara managerului Operei a trimis un comunicat de presă semnat „Sindicatul reprezentativ al Operei Naţionale Române din Iaşi“, despre care mai nimeni nu ştia să existe, şi care o apără practic pe manager spunând că doreşte să clarifice „situaţia creată în presă de presupusul scandal izbucnit la Opera din Iaşi“.

„Suntem în total dezacord cu acţiunile doamnei Simona Alice Gogan, care au adus un grav prejudiciu de imagine activităţii şi prestaţiei instituţiei noastre. Real, nu există niciun conflict în cadrul instituţiei, iar acuzaţiile aduse de doamna Gogan sunt total nefondate“, se precizează în textul comunicatului care nu are nicio semnătură şi niciun nume care să îşi asume declaraţiile, ci doar o ştampilă cu numele sindicatului.

La insistenţele „Ziarului de Iaşi“, secretara managerului, Iulia Cojocariu, ne-a comunicat că preşedintele sindicatului este Alexandru Constantin Sebeşi, care „îşi asumă şi conţinutul acestui comunicat“.

„Ziarul de Iaşi“ a dorit să îl contacteze pe acesta pentru a vedea dacă în afirmaţia „acuzaţiile aduse de doamna Gogan sunt total nefondate“ include şi elementele financiare, dar acesta nu a dorit să răspundă repetatelor apeluri.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii