„Îţi dau somn, ai cuvântul meu că îţi dau somn”

Şmecher care s-a luat de poliţişti, condamnat în baza filmării făcute de frate

joi, 07 februarie 2019, 02:50
2 MIN
 Şmecher care s-a luat de poliţişti, condamnat în baza filmării făcute de frate

Pentru că s-a pus în gură cu doi poliţişti care „investigau” o banală parcare neregulamentară, un tânăr din Iaşi a fost condamnat. Pedeapsa penală a fost dată în baza filmării realizate cu telefonul mobil chiar de fratele inculpatului.

Eugen Ionuţ Teodoriu a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare fiind găsit vinovat de ultraj. Individul, în vârstă de 31 de ani, a primit pedeapsa pentru că a ameninţat doi poliţişti, fără a-i agresa fizic. Totul s-a petrecut pe 15 august 2018, atunci când, la orele prânzului, doi agenţi de poliţie din Hârlău au observat un autoturism marca Audi A4 care era parcat neregulamentar. Poliţiştii au început să completeze procesul verbal de constatare, moment în care la maşină a ajuns şi proprietarul, care a devenit recalcitrant din cauza sancţiunii. Auzind cearta, Teodoriu, care în trecut a mai avut probleme cu legea, a mers şi el către poliţişti şi a îndemnat şoferul să nu plătească amenda. Mai mult, Teodoriu i-a şi înjurat pe poliţişti, motiv pentru care aceştia i-au cerut să se legitimeze.

„Acesta a refuzat categoric, manifestându-se violent, ţipând şi înjurând. În tot acest timp, martorul T.N. (fratele agresorului – n.r.) filma cu ajutorul telefonului mobil, materialul video fiind ataşat prezentului dosar. Inculpatul a prezentat actul de identitate fără a-l înmâna agentului de poliţie”, se arată în motivarea instanţei. Poliţistul i-a smuls în acel moment buletinul lui Teodoriu, acesta începând să îi ameninţe pe poliţişti. „Dacă nu mi-l dai în momentul acesta îţi fac, îţi dau somn, îţi dau somn, ai cuvântul meu că îţi dau somn…”, a spus tânărul, care a continuat: „Nu, da’ dacă aţi ridicat mâna la mine, aveţi cuvântul meu, ştiţi care e treaba, vă fac somn, vă dau somn la toţi, dormiţi, ştii care e treaba, dormiţi de nu ştiţi ce-i cu voi!”.  Încercând să îl imobilizeze, unul dintre agenţi l-a prins cu mâna de braţul stâng, moment în care inculpatul a ţipat: „Ia mâna de pe mine, ia mâna de pe mine că te lovesc!”. Individul a fost pus la pământ şi, în cele din urmă, a fost încătuşat şi dus la poliţie. Acolo, a continuat ameninţările şi a ameninţat că se va sinucide.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii