SURSE PNL: Reprezentantul Iaşului la Bruxelles, decis la Suceava?

luni, 14 mai 2018, 10:36
2 MIN
 SURSE PNL: Reprezentantul Iaşului la Bruxelles, decis la Suceava?

PNL a dat startul pentru pregătirea europarlamentarelor de anul viitor. Inclusiv prin parașutarea unor outsideri pe lista scurtă de candidați eligibili. Bătaia se va da cu înverșunare pe locurile considerate așa-zis eligibile.

Nemulțumirile care vor izbucni prin deciziile ce vor fi impuse de la centru ar putea produce demobilizare în teritoriu chiar în timpul campaniei electorale pentru Parlamentul European.  Unii primari cu vise de  Bruxelles  ar putea să nu mai tragă în aceeași direcție dorită de Modrogan, ca semn de protest

În prezent, PNL a dat o lovitură de  imagine, achiziționându-l pe Siegfried Mureşan, "premierul" lui Traian Băsescu  cum este  cunoscut fostul europarlamentar PMP.

Președintele PNL, Ludovic Orban, a anunțat că la primul Consiliu Naţional al PNL ce ar putea fi convocat în luna iunie, vor fi adoptată o hotărâre privind criteriile şi procedura de desemnare a candidaţilor la europarlamentare și a spus că se gândește la o reprezentare echilibrată a regiunilor, cu candidaţi care să treacă prin filtrul campaniei în regiuni.

În Moldova cuvântul decisiv în desemnarea candidatului eligibil îl va avea Gheorge Flutur, liderul PNL Suceava, potrivit stiripesurse.ro. Pentru lista de candidați pentru europarlamentare fiecare regiune urmează să aibă un candidat în ordine, în baza unui algoritm, care include  rezultatele de la ultimele alegeri locale și parlamentare.

În baza acestui algoritm Suceava are primul loc în regiunea Nord Est și locul 3 sau patru între celelalte regiuni. Flutur nu este interesat să candideze, dar este direct interesat  să-și impună propriul candidat. Deocamdată, singurul care și-a anunțat intenția public de a candida  este viceprimarul Sucevei, Lucian Harșovschi, dar Flutur nu și-a anunțat încă decizia de susținere, dar surse din partid susțin că l-ar prefera candidat pe edilul Ion Lungu. (stiripesurse.ro)

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii