Trei generaţii ale familiei, unii morţi acum, au luptat cu statul trei decenii pentru o palmă de pământ. Procesele nu s-au terminat

Tatăl Eugeniei B. a fost expropriat în timpul regimului comunist în baza Decretului 115/1959 „pentru lichidarea rămăşiţelor oricăror forme de exploatare a omului de către om în agricultură, în scopul ridicării continue a nivelului de trai material şi cultural al ţărănimii muncitoare şi al dezvoltării construcţiei socialiste”.

Printr-unul dintre ultimele din lunga serie de acte care i-au lăsat pe ţăranii români fără pământ după 1945, statul comunist confisca practic ultimele rămăşiţe de pământ încă necooperativizat: terenurile rămase nelucrate întrucât proprietarii lor se aflau în puşcării sau în lagăre de muncă forţată, terenurile pe care ţăranii încercaseră să le ascundă neînscriindu-le în registrul agricol, ca şi cele despre care se aprecia că ar depăşi puterea de muncă a proprietarului.

„Elemente capitaliste chiabureşti, bogătanii satelor”

În limbajul de lemn al epocii, acţiunea era justificată prin nevoia de eliminare a exploatării omului de către om. „Avînd mai mult pămînt de cât pot munci ei şi familia lor, elementele capitaliste chiabureşti, bogătanii satelor, dau ţăranilor muncitori pămînt în parte sau în arendă, ori folosesc munca străină. Astfel primesc în natură sau în bani, fără să muncească, o bună parte din roadele muncii altora. După ce exploatează pe ţăranii muncitori, ei exploatează şi pe muncitorii de la oraşe, cărora le vând la preţ de speculă producţia-marfă realizată”.

Printre „chiaburii” şi „bogătanii” lăsaţi fără pământ s-a aflat şi tatăl Eugeniei B., care avea 6.000 mp de teren în Iaşi. În 1991, imediat după apariţia primei legi a fondului funciar, care abroga printre altele şi decretul 115, acesta a depus o cerere pentru reconstituirea dreptului de proprietate pentru palma de pământ. Ca multe alte cereri similare, şi aceasta a rămas nesoluţionată de către comisiile însărcinate cu retrocedarea pământurilor confiscate de stat. Singura cale disponibilă a rămas cea a justiţiei. După două decenii de la depunerea cererii, omul a reuşit să obţină înapoi doar înscrierea în anexele la legea fondului funciar a dreptului său asupra a 1.000 mp de teren agricol. A primit terenul doar pe hârtie, întrucât obligaţia Comisiei Municipale de Fond Funciar de punere efectivă în posesie a rămas neîndeplinită. Un alt proces, demarat de acum de fiica bătrânului, s-a încheiat în 2015 cu o nouă mică victorie: 500 mp, primiţi însă tot numai pe hârtie.

Proces deschis şi de fiică

A urmat un nou proces, deschis de această dată de Eugenia B., prin care femeia cerea obligarea municipalităţii la plata a 15.000 lei ca daune morale pentru întârziere. Început în 2018, procesul a fost însă pierdut de proprietară doi ani mai târziu. Au urmat noi drumuri zadarnice între instituţiile cu atribuţii în domeniul fondului funciar, ajungându-se în cele din urmă la executarea silită şi la un nou proces, tot pentru daune, deschis în 2021. De această dată, femeia ceruse 10.000 de lei ca despăgubiri. „Instanţa reţine consecinţele negative prin stresul acumulat de durata procedurii de executare, caracterul şi importanţa ridicată a valorilor lezate, respectiv dreptul de a obţine executarea deciziilor Tribunalului durata mare a neîndeplinirii acestei obligaţii, precum şi vârsta reclamantei, de 70 ani”, au conchis magistraţii Judecătoriei în noiembrie 2021. Apărarea Primăriei, că pe aceeaşi temă, a despăgubirilor, se mai desfăşurase un proces, pierdut de Eugenia B., a fost respinsă de judecători.

În apel, reprezentanţii comisiei locale de fond funciar au susţinut că femeia era interesată exclusiv de câştigarea unor bani nemeritaţi, nu de retrocedarea pământului. Ei au arătat că, având executorul judecătoresc în coastă, în sfârşit se mişcaseră. În 2021, timpul procesului pentru daune, Comisia Judeţeană de Fond Funciar emisese două hotărâri privind validarea dreptului de proprietate asupra celor două loturi de teren şi fuseseră întocmite procesele-verbale de punere în posesie. Eugenia B. nu se prezentase însă pentru a le semna. Nici nu avea cum să o facă. Între timp, îşi donase fiicei sale drepturile asupra moştenirii. Actele aveau să fie de altfel semnate în 2022, când în sfârşit au fost întocmite şi titlurile de proprietate.

Zeci de ani pierduţi

Şi de această dată, apărarea municipalităţii a fost respinsă. Magistraţii Tribunalului au constatat că în noiembrie 2021, când se pronunţase Judecătoria, titlurile de proprietate tot nu fuseseră încă emise. Chiar dacă în cele din urmă instituţiile statului îşi făcuseră treaba, acest fapt nu compensa anii pierduţi degeaba. „Este evident că reclamanta intimată a suferit prejudicii morale determinate de fapta ilicită a pârâtei constând în neexecutarea obligaţiilor stabilite prin hotărârile judecătoreşti ce reprezintă titluri executorii. În mod întemeiat a reţinut prima instanţă că prejudiciul moral constă în consecinţele negative suferite de reclamantă ca urmare a stresului determinat de nefinalizarea procedurii de executare silită şi de incertitudine, precum şi importanţa ridicată a valorilor lezate, respectiv dreptul de a obţine titlurile de proprietate, dar şi vârsta reclamantei de aproximativ 70 ani”, au conchis magistraţii Tribunalului.

Aceştia au obligat comisia municipală de fond funciar la plata unor daune morale în valoare de 10.000 de lei, ca şi a dobânzilor aferente. Procesul este însă departe de a se fi încheiat încă, întrucât comisia a făcut recurs. Acesta a intrat pe rolul Curţii de Apel, ce urmează să pronunţe sentinţa definitivă. 

Publicitate și alte recomandări video