Un nou pas pentru construcţia Spitalul Regional de la Iaşi. S-a tranşat o altă licitaţie

luni, 18 decembrie 2023, 16:54
1 MIN
 Un nou pas pentru construcţia Spitalul Regional de la Iaşi. S-a tranşat o altă licitaţie

Agenţia Naţională pentru Dezvoltarea Infrastructurii în Sănătate (ANDIS) a desemnat câștigătorul constractului de “servicii de supraveghere a lucrărilor de construcții” la Spital Regional de Urgență Iași.

În cadrul contractului, principalele activități ale supervizorului sunt: management de proiect, verificare, organizare și arhivare a documentației, activități premergătoare execuției lucrărilor, monitorizarea execuției lucrărilor, supervizarea lucrărilor în perioada de garanție, gestionarea unor situații particulare și coordonarea în materie de sănătate și securitate în muncă.

Câşigătoare a fost desemnată asocierea formată din VENTURO INVESTMENT SRL (lider) și KOLTEK MUSAVIRLIK, oferta fiind de 23.861.076 lei, fără TVA. Semnarea contractului, ce va avea o durată de 138 de luni, va fi posibilă după expirarea perioadei de 10 zile de depunere a eventualelor contestații și respectiv după soluționarea acestora, dacă este cazul.

O altă licitatie în cadrul proiectului, pentru primele lucrări la Spitalul Regional, este în faza de contestatie. ANDIS a desemnat castigatorul (Ness Proiect Europe), dar Danlin XXL a contestat raportul de procedură.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii