USR a cerut fără succes urgentarea votului pe eliminarea pensiilor speciale pentru aleşii locali

luni, 04 decembrie 2023, 16:42
2 MIN
 USR a cerut fără succes urgentarea votului pe eliminarea pensiilor speciale pentru aleşii locali

Grupul USR din Senat a cerut, luni, Biroului Permanent al Senatului să solicite Comisiei juridice şi celei de administraţie publică urgentarea emiterii raportului asupra propunerii legislative USR privind abrogarea pensiilor speciale ale aleşilor locali. Cererea USR a fost respinsă, prin abţinerea reprezentanţilor PSD, PNL şi AUR, anunţă formaţiunea.  PSD

Senatorul USR Radu Mihail, liderul grupului USR din Senat, afirmă că ”există pericolul ca de la 1 ianuarie 2024 mii de foşti primari, viceprimari şi preşedinţi de consilii judeţene să încaseze pensii speciale de peste 600 de milioane de lei în fiecare an”.

”Biroul Permanent trebuie să ceară comisiilor raportoare să-şi facă datoria şi să vină repede cu un raport. De asemenea, am solicitat ca mâine să avem pe ordinea de zi, sub rezerva depunerii raportului, această iniţiativă legislativă foarte importantă, dar răspunsul de la PSD, PNL şi AUR a fost foarte clar: nu vor să pună pe ordinea de zi eliminarea pensiilor speciale ale primarilor! PSD, PNL şi AUR nu sunt de acord cu ceea ce românii spun de atâta timp, că nu mai vor inechitate în sistemul de pensii. Vom reveni în fiecare săptămână până la sfârşitul anului, ca să ne asigurăm că scăpăm de acest pericol, acela de a avea încă un rând de pensii speciale”, a declarat Radu Mihail.

USR arată că ”PSD a modificat Codul administrativ prin OUG în 2019, dar până astăzi articolul legat de pensiile speciale ale primarilor şi baronilor locali a fost prorogat la presiunea USR”.

”În 2021, USR a depus o iniţiativă legislativă de eliminare a pensiilor speciale ale aleşilor locali, dar aceasta este ţinută la sertar în două comisii din Senat controlate de PSD şi PNL. USR a propus eliminarea articolului legat de pensiile speciale de fiecare dată când a ajuns în Comisia de administraţie un proiect de modificare a Codului administrativ, dar PSD şi PNL au respins sistematic propunerea”, precizează formaţiunea.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii