VIDEO O minunăție de parc s-a făcut în București: arteziană muzicală, parcare supraetajata, plajă ecologică, loc special pentru animale

vineri, 22 septembrie 2023, 13:24
1 MIN
 VIDEO O minunăție de parc s-a făcut în București: arteziană muzicală, parcare supraetajata, plajă ecologică, loc special pentru animale

Parcul Tudor Arghezi din sectorul 4 a fost inaugurat, miercuri, de Ziua Bucureştiului, când se împlinesc 564 de ani de la prima atestare documentară a oraşului.

Primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă, a declarat că parcul de pe bulevardul Metalurgiei are o suprafaţă de patru hectare şi că autoritatea locală intenţionează să continue exproprierile şi să dubleze cel puţin această suprafaţă.

Potrivit unui comunicat al autorităţii locale, parcul are "o generoasă zonă verde" pentru cei care vor să se plimbe în natură, dar şi perimetre dedicate activităţilor sporturilor în aer liber: pistă de atletism cu o lungime de 1.670 de metri, o pistă pentru biciclete şi o zonă de fitness. Mai mult, în imediata apropiere au fost amenajate paisprezece terenuri de sport, unde iubitorii de mişcare pot practica diferite sporturi cu mingea.

Totodată, în interiorul parcului au fost amenajate o plajă ecologică, un spaţiu special pentru animalele de companie, precum şi o parcare supraetajată de 150 de locuri.

Atracţia principală a parcului, însă, o reprezintă fântâna arteziană muzicală, ce le va oferi vizitatorilor, în fiecare seară, un inedit spectacol de lumină şi culoare.

La inaugurarea Parcului Tudor Arghezi a participat şi prefectul municipiului Bucureşti, Rareş Hopincă.

Comentarii