De Sănătate

Punem punctul pe știi

20 de copii bolnavi de Covid, internați la Spitalul „Sfânta Maria” din Iași

marți, 02 noiembrie 2021, 02:58
2 MIN
 20 de copii bolnavi de Covid, internați la Spitalul „Sfânta Maria” din Iași

Deşi numărul copiilor depistaţi pozitiv la infecţia cu SARS-CoV-2 şi care au nevoie de internare la Spitalul de Copii „Sf. Maria” este într-o uşoară scădere, medicii atrag atenţia asupra unui alt aspect: părinţii cred că este vorba despre o simplă viroză sau de gripă şi abia când nu mai fac faţă situaţiei ajung la spital şi află că este vorba despre COVID.

„Au încercat să se se trateze acasă şi au văzut că sunt depăşiţi. S-au adresat către Unitatea de Primire a Urgenţelor şi li s-a recomandat tratamentul acasă dacă era o formă uşoară sau tratament în cadrul spitalizării continue. Părinţii sunt cooperanţi”, a declarat Alina Belu, managerul Spitalului de Copii „Sf. Maria”.

Ieri, se aflau internaţi în spital 20 de copii cu COVID, dintre care 16 pe zona roşie non-ATI şi patru la ATI. Medicii spun că aceştia au vârste între 2 luni şi 17 ani şi că, din fericire, niciun pacient nu este intubat sau ventilat mecanic, fiind vorba despre forme medii ale bolii.

„Dacă acum două-trei săptămâni aveam cam 30 şi ceva de pacienţi pe zona roşie, acum ne menţinem undeva la 16-17, în timpul weekendului numărul ajunge şi la 20, se simte o uşoară scădere. Asta nu înseamnă că trebuie să ne relaxăm, trebuie să fim vigilenţi, să păstrăm măsurile de prevenţie”, a completat managerul spitalului.

La scăderea uşoară a numărului de cazuri a contribuit şi prima săptămână de vacanţă a copiilor. De asemenea, reprezentanţii unităţii medicale au remarcat că atunci când incidenţa cazurilor în rândul adulţilor este una crescută, aceeaşi creştere se identifică şi în rândul copiilor.

„Copiii stau în aceeaşi locuinţă cu adulţii. Ideal ar fi ca părinţii să fie vaccinaţi, copiii sa fie protejaţi şi să ia măsuri de prevenire a infecţiei. Momentan, facem faţă, am avut vârful valului odată cu vârful de la adulţi”, au mai precizat reprezentanţii spitalului.

Noutatea remarcată de medici este reprezentată de patologia post-COVID în rândul copiilor, fiind pacienţi care au tulburări hematologice după trecerea prin boală.

„Patologia COVID la pacienţii pediatrici rămâne cu manifestări digestive sau pulmonare, ceea ce apare nou este patologia post-COVID. Avem pacienţi care au trombocitopenii (n.r. – scăderea numărului trombocitelor sub valorile normale, ceea ce creşte semnificativ riscul de sângerare)”, a mai precizat Alina Belu, managerul spitalului.

Odată cu recepţionarea lucrărilor de modernizare de la tronsonul I al spitalului, vor putea fi alocate şi mai multe paturi ATI pentru tratarea cazurilor grave de COVID. Dacă acum pot fi trataţi maximum nouă copii în zona respectivă, de acum, zona s-ar putea extinde şi pentru a trata 30 – 40 de pacienţi, însă medicii speră ca numărul cazurilor să continue să scadă.

Comentarii