Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Centura Hârlău şi breteaua Leţcani - Centură Iaşi mor "din faşă". Asociaţia care le gestionează, respinsă pentru a doua oară de instanţă

Cererea de înregistrare a ei nu a fost acceptată de instanţă nici după operarea unor modificări în statut. Procedura va fi reluată.

GALERIE
centura
  • centura
- +

Instanţa Tribunalului Iaşi a respins ca nefondat apelul formulat de către Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „Iaşi infrastructură” (reprezentată prin Consiliul Judeţean) împotriva deciziei instanţei inferioare, care a refuzat acordarea personalităţii juridice, adică înregistrarea asociaţiei.

Judecătoria Iaşi a respins, cu două luni în urmă, cererea de înregistrare a ADI „Iaşi Infrastructura” ca fiind neîntemeiată. Practic, instanţa a cerut o comisie de cenzori, în loc de unul singur. Marius Dangă, vicepreşedintele CJ, ne-a explicat că legea (OUG 26/2000) prevede mai mulţi cenzori atunci când numărul membrilor unei asociaţii depăşeşte 100. Cu toate acestea, Adunarea Generală a asociaţiei a decis să îndrepte situaţia în sensul invocat de judecători. Cum legea menţionată impune un număr impar, ADI „Iaşi Infrastructura” ar urma să aibă trei cenzori în loc de unul, deşi sunt mai puţin de o sută de membri în această asociaţie. Însă, chiar şi aşa, apelul a fost respins: modificarea numărului cenzorilor nu a fost luată în considerare.

Cititi si: CJ înfiinţează poimâine Asociaţia „Iaşi Infrastructură”. Primul proiect: centura Hârlău

„Ne-am pregătit şi pentru această variantă. Dar acum avem deja documentaţia modificată de AGA şi vom redeschide acţiunea de înregistrare”, ne-a mai spus vicele Marius Dangă.

Înfiinţarea asociaţiei a fost decisă în luna mai anul trecut în plenul CJ, când consilierii judeţeni au adoptat o hotărâre în acest sens. Alături de CJ, sunt membri comunele Miroslava, Aroneanu, Golăieşti, Deleni, Tomeşti şi Scobinţi, oraşele Hârlău şi Podu Iloaiei, precum şi municipiul Iaşi. Asociaţia urmează să aibă grijă de proiectele ieşene de transport rutier, respectiv de următoarele obiective de investiţii:

  • Varianta de ocolire Hârlău - lungime estimată 5,2 km, cost estimat 17,8 mil. euro;
  • Drum nou de legătură la reţeaua primară A8 – Leţcani Vest – Centura laşi - lungime estimată 8,8 km, cost estimat 43,7 mil. euro;
  • Drum nou, modernizare şi creşterea siguranţei pentru sectorul de drum Vaslui – laşi – A8 - lungime estimată 85,9 km, cost estimat 86,9 mil. euro (în colaborare cu CJ Vaslui).

Cititi si: Alternativă la ieşirea pe Europeană prin Păcurari? A fost deblocat proiectul şoselei Uricani-Cicoarei. Noutatea: 4 benzi. Iată traseul!

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri