Conu’ Georgică faţă cu reacţiunea. Moldovo, fii deşteaptă!

Toţi românii adevăraţi şi-au dat „mână cu mână” pentru ca nu cumva revoluționarul George Simion să rateze a se sui în trenul unirii. Odată ajuns la laşi apostolul neamului va s-aprindă pentru poporul sătul de tiranie lumina unităţii naţionale, dintr-o flacără la care acum doar dânsul are acces. Apoi, miraculos aprinsă la Iaşi, auzind c-a venit libertatea la putere, văpaia unirii va da buzna prin toate cotloanele ţării ca să bage spaima în duşmani, azi aici, mâine-n Focşani, pân’ la cei din Valea Uzului sau Timişoara, aceştia nemaiavând absolut nicio scăpare.

Dintre toate personajele pe care foarte probabil le-aţi recunoscut, doar patriotul George este unul inventat, restul fiind desprinse din realitate: „mam’mare” e buna şi marea mamă Rusie, „mamiţica” e neobositul cârmaci Ceauşescu din a cărui ţâță naţionalistă suge şi tânărul Simion, în fine – „tanti Miţa” e patriotele Mihai Chirica, tristul avatar de provincie al ilustrului înaintaş, pe care patriotul nostru ni-l pictează acum, cu interes, în veşminte reacţionare.

Dacă interesele de destabilizare ale „mamei” Rusii sunt şi au fost mereu evidente, căci o ştim mereu grijulie la România şi cu osebit interes la regiunea noastră, la Moldova, dacă seva naţional-vitejistă a „mamiţicii” ceauşiste o vedem cu claritate curgând prin vinele conului Georgică, precum şi la alţi tudorvadimişti de convenienţă de prin politica noastră, ei bine, deranjul pe care „tanti Miţa” – M. Chirica i-l creează marelui patriot Simion, boicotându-i revoluţia din 24 ian. de la Iaşi, pare mai greu de explicat. Da, din ograda PNL Iaşi, „tanti Miţa” i-a aruncat patriotului George cîteva anateme, cum face ea când se înfoiază să arate cine deţine suma expertizei în materie de naţiune, de unire şi de patrie, dar mai ales ca să-i amintească lui Simion de vremea când acesta era doar un domn Goe oarecare, unul ce avea să fie mai apoi năşit întru politică, chiar la Iaşi, de însuşi Mihai Chirica. Ei bine, conştient că AUR e împotriva PSD-PNL la masa politică, chiar dacă naţionalismul ieftin uneşte toate aceste partide, într-un avânt faţă de care ar fi pălit chiar şi Garibaldi, revoluționarul nostru odată se dă de trei ori peste cap, ia forma întregii naţiunii şi „cheamă la arme” în jurul său pe toţi patrioţii mai mici, ca răspuns la „mesajul plin de venin al primarului din Iași”, care pur şi simplu nu îi vrea pe AUR-işti la sărbătoarea din 24 ianuarie, şi „să te ferească Dumnezeu de furia poporului!”, nimeni se nu se bage peste mai înaintele patriot Simion ş.c.l.

În această poveste, Simion-AUR doreşte câştigarea de capital electoral nu pentru binele comun, ci pentru interesul său personal, mascat (prost) de demagogia naţionalistă, fiind vorba, ca şi-n cazul pseudo-oponentului său de moment, Chirica, de strategii de cocoţat în vârful puterii. Deci nu, falsa partidă cu „revoluţionarii” de la AUR vs. „reacţiunea” PNL Iaşi nu ne păcăleşte: revoluţionarul Simion şi ipistatul Chirica, cei care acum ceva timp se uneau în dans de dragul țărișoarei, şi care acum vor să ne apară unul împotriva altuia, sunt de fapt personajele aceleiași comédii patetice. Dacă pupilul său, Simion, poate fi suspectat de oarece sinceritate în travaliul său naţionalist, din contră, jupân Chirica, aprinzătorul de lumânări de la Iaşi, dezvelitorul de busturi şi de alte vedenii nouăsecoliste, nu prezintă nicio credibilitate: vorbele sale vor doar să discrediteze oponenții, din orice direcție ar veni aceştia, din politică sau din sfera civică. Şi unul şi altul sunt feţe ale aceluiaşi golem naţionalist ce macină la infinit cuvinte goale în locul acţiunilor în interesul public, poveşti cu românii azi năpăstuiți (de minorităţi, de străini, de… intelectuali), dar mâine triumfători împotriva tuturor. O ceaţă roz a înlocuit în căpşorul lor orice urmă de reprezentare echilibrată, constructivă şi europeană a viitorului acestei ţări.

Îi anunțăm pe falșii profeți ai festivismului unionist că 24 ianuarie e deocamdată o zi tristă pentru moldoveni, deşi aşa nu ne-am dori să fie. E ziua ce ne amintește de începutul declinului regiunii noastre în faţa statului centralist şi a puterii de la Bucureşti, e ziua începutului sărăcirii, a declinului demografic şi a depresiei sociale la moldovenii din Iaşi, Vaslui, Botoşani, Galaţi, Neamţ, Vrancea, Bacău, Suceava şi nicidecum o petrecere de lăsata-secului de colorat cu false strigăte patriotice ori cu pseudo-sfadă între „reacţionarul” Chirica şi „revoluționarul” Simion. Ziua de 24 ianuarie e pentru cei mai mulţi moldoveni o celebrare mută a efectelor celor aproape 150 ani de unire mincinoasă, a numărării rudelor emigrate la Bucureşti, Cluj ori Paris, a bătrânilor uitaţi în spitalele noastre, a decapitării multor generaţii prinse în ghilotina subdezvoltării, a frigului şi a foamei. Nu, 24 ianuarie nu e nicidecum un triumf al Naţiunii, atâta timp cât o imensă parte din Naţiune suferă de boală şi de moarte, într-o Românie în care planurile de dezvoltare pe mulţi ani au fost înlocuite – inclusiv din cauza extremismului de tip AUR – cu răcnete de agonie pe câteva zile sau cel mult pe câteva săptămâni.

În ciuda evidenței ei însă vor veni amândoi în Piaţa Unirii din Iaşi, astfel ca în dosul retoricii unei ‘uniri’ ce maschează în fapt ‘excludere’ să marcheze momentul 24 ianuarie pentru a lor imagine. Să nu se aștepte vreunul din ei c-o să le credem brașoavele.

Moldovo, fii deşteaptă!

Alexandru Cohal este cercetător la Institutul de Filologie Română "A. Philippide" din Iaşi (alexandru.cohal@unipv.it)