Curăţenie în spitalele din toată ţara: 80% dintre manageri ar trebui schimbaţi

luni, 16 noiembrie 2020, 23:50
1 MIN
 Curăţenie în spitalele din toată ţara: 80% dintre manageri ar trebui schimbaţi

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat, luni, că 80% din managerii spitalelor din România ar trebui schimbaţi, iar coordonarea acestora ar trebui să revină la Ministerul Sănătăţii.

"Eu, la un moment, pe timpul acestei pandemii, am spus că 80% din manageri ar trebui schimbaţi. Îmi menţin aceeaşi părere", a afirmat Nelu Tătaru la Digi24. Acesta a adăugat că situaţia actuală a sistemului medical a fost generată de guvernele, miniştrii Sănătăţii, factorii politici şi cei locali din ultimii 30 de ani.

"De aceea, în tot ce înseamnă reforma din Sănătate înseamnă o schimbare radicală, atât legislativă, cât şi la nivel de administrare a acestor spitale. Coordonarea acestor spitale ar trebui să ajungă la Ministerul Sănătăţii", a susţinut Nelu Tătaru.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii