Laboratorul performant al UMF a făcut peste 2.500 de teste COVID-19

marți, 12 mai 2020, 01:49
3 MIN
 Laboratorul performant al UMF a făcut peste 2.500 de teste COVID-19

„Un laborator cu un astfel de nivel de siguranţă biologică mai există, în ţară, doar la «Matei Balş»“, spune directorul CEMEX.

Universitatea de Medicină şi Farmacie „Gr.T. Popa“ a făcut publice o serie de informaţii cu privire la prima lună de activitatea a laboratorului de biologie moleculară din cadrul CEMEX unde se fac teste ale eşantioanelor prelevate pentru determinarea prezenţei coronavirusului.

Astfel, în prima lună s-a făcut peste 2.500 de probe, iar în momentul de faţă, echipa de zece persoane care lucrează la laborator a prins experienţă de a realiza 1.000 de teste pe săptămână, chiar mai multe în caz de urgenţă.

Echipa de cercetători şi studenţi voluntari petrecere între 10-14 ore în laborator, în ture, având şi momente complicate de analizat, precum peste 300 de teste realizate în weekendul cu noaptea Învierii, care au venit de la un centru de asistenţă socială din Suceava.

„Un laborator cu un astfel de nivel de siguranţă biologică mai există, în ţară, doar la «Matei Balş». Fluxurile şi funcţionarea laboratorului sunt la standard BSL3 (Biosafety Level 3), ceea ce asigură în primul rând protecţia optimă a personalului implicat, dar şi calitatea diagnosticelor“, a declarat conf.dr. Bogdan Tamba, directorul Centrului de Cercetare şi Medicină Experimentală în cadrul căruia funcţionează laboratorul.

„Oamenii cunosc în profunzime tehnica respectivă – Real-Time PCR, astfel încât calitatea şi analiza rezultatelor este făcută profesionist. Lumea trebuie să înţeleagă că această tehnică este venită din cercetare şi dusă în diagnostic. Nu este o tehnică 100% automatizabilă, nu apeşi pe un buton şi iese rezultatul, trebuie să interpretezi rezultatele. Este vorba de o amplificare logaritmică, o curbă logaritmică. Dacă acea curbă nu are o formă perfect logaritmică, atunci începi să-ţi pui întrebări şi practic se analizează fiecare probă, fiecare caz în parte, deşi se fac 96 o dată“, a declarat prof.dr. Radu Iliescu, prorector UMF Iaşi.

Există 10 oameni implicaţi în proiect, cercetători cu doctorat în domenii specifice: Gianina Dodi, Cosmin Teodor Mihai, Roxana Popescu, Mitică Ciorpac, Florina Cojocaru Ivan şi studenţii Ştefan Gabriel Butnărică, Cezar Cătălin Carataşu, Bianca Elena Creţu, Antoanela Maria Pasăre şi prof.dr. Liliana Foia.

„Membrii echipei trebuie să se cunoască între ei. Chiar dacă ai permis de conducere, una e să conduci un Ferrari, alta să conduci un Renault, şi alta să conduci un tractor. Şi dacă te duci cu un Ferrari pe circuit – cum am făcut noi, totul trebuie să fie la maximum, nu la suficient, pentru că vorbim despre un agent patogen extrem de periculos“, a explicat conf.dr. Bogdan Tamba.

În afara evenimentului din Vinerea Mare, de Paşte, când au primit câteva sute de probe şi au lucrat până duminică noaptea la ora 12.00, fără a se bucura de sărbători, echipa a mai avut momente limită, când s-au pornit cu noaptea în cap în laborator.

Săptămâna trecută, prof.dr. Adrian Covic, coordonatorul Centrului Regional de Transplant Renal Iaşi, avea nevoie de teste realizate rapid pentru efectuarea unor transplanturi renale.

„Trebuia testul făcut urgent. Sâmbătă dimineaţa, la 3, au ieşit primele rezultate. Duminică, la fel, a mai apărut un donator de rinichi şi, la fel, am făcut probe la 22, iar la 3 dimineaţa am avut rezultatele“, a po­vestit conf.dr. Bogdan Tamba.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii