Politica, un rău necesar

În acest an, plin de evenimente electorale (alegerile pentru Parlamentul European, alegerile locale, cele parlamentare şi cele prezidenţiale), vă propun să discutăm mai mult despre politică, instituţiile politice (preşedinţie, parlament, guvern, partide politice) şi actorii politici (politicieni, strategi politici, electorat, cetăţeni). Se spune că la fotbal şi la politică se pricepe toată lumea. Eu nu mă pricep la fotbal, deşi îmi place acest sport, merg uneori pe stadion, de cele mai multe ori fiind un simplu telespectator. La politică mă pricep niţel, măcar prin prisma licenţei în sociologie şi politologie, completată cu un master în politici publice, apoi un doctorat în ştiinţe politice. În anii tinereţii am consiliat politicieni (deputaţi, senatori, miniştri), am furnizat consultanţă în managementul campaniilor electorale, în marketing şi comunicare politică, în elaborarea politicilor publice. Am lucrat în administraţia publică locală şi centrală, la Parlament şi la Guvern. Pe scurt, am mâncat o pâine din meseria de sociolog politic şi aş dori să vă împărtăşesc câte ceva din cunoştinţele şi experienţa de până acum.

Ce scofală mai e şi politica aceasta, se vor întreba unii dintre dvs., că doar nu-i matematică? Adevărul e că între politică şi matematică sunt legături destul de puternice. Politica în societatea digitală se bazează pe tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor ale cărei fundamente matematice nu pot fi tăgăduite. Apoi, ştiinţa politică de astăzi, în unele medii academice, este destul de matematizată, în sensul că metodologia cercetării se bazează pe abordări cantitative sau „tratamente” statistico-matematice. În programele de licenţă, masterat sau doctorat se regăsesc cursuri de analiză statistică avansată pentru cercetarea fenomenelor politice, iar absolvenţii de ştiinţe politice au competenţe inclusiv în programare (Python, R), calcul de înaltă performanţă bazat pe BigData, Data Mining.

Senzaţia că toţi ne pricepem la politică derivă din aşa-numita „cunoaştere comunăˮ a faptelor sociale, a realităţii din jurul nostru. Omul este un animal social (zoon politikon), spunea Aristotel, autorul primului tratat despre politică (Politica). Trăind în comuniune cu alţii (societate), fiecare dintre noi dobândeşte pe parcusul vieţii o serie de cunoştinţe, competenţe care rezultă din experienţa interacţiunii cu ceilalţi, cu instituţiile publice, cu mai marii oraşelor şi ai satelor. Cunoaşterea comună mai este numită şi „cunoaştere spontană”, „cotidiană”, „la nivelul bunului simţ”. În activităţile practice, utilizăm cunoştinţe dobândite anterior, transmise din familie, de la o generaţie la alta, prin discuţiile cu prietenii. În felul acesta, ne pricepem să montăm, să întreţinem sau să reparăm anumite instalaţii tehnice sau maşini din gospodărie, fără să avem cunoştinţe inginereşti. Dacă suntem întrebaţi cum de ne pricepem la un lucru sau altul, spunem că am învăţat din practică, oarecum intuitiv. Despre intuiţia femeilor ce să mai spunem, că a devenit demult proverbială! Prin urmare, cunoaşterea comună ne ajută să evaluăm şi chestiunile care ţin de politică (conducerea societăţii), instituţiile şi actorii săi. Să fim serioşi, nu trebuie să fim doctori în Politologie ca să evaluăm activitatea unei primării. Cu toţii dispunem de cunoştinţe şi informaţii care ne permit o evaluare primară a modului în care funcţionează o instituţie publică şi conducătorii acesteia.

Cetăţenii plătesc taxe şi impozite, sunt îndreptăţiţi să primească servicii publice de calitate, şi din postura de contribuabili au dreptul să formuleze întrebări, să adreseze cereri sau petiţii autorităţilor publice sau politicienilor. Însă, aşa cum suntem îndreptăţiţi să cerem servicii de calitate, tot aşa trebuie să cunoaştem legile în care sunt descrise modul de funcţionare a instituţiilor publice, politicile publice elaborate, atribuţiile unor autorităţi ale statului. În acest punct ne despărţim de cunoaşterea comună despre politică şi politicieni şi intrăm în zona „cunoaşterii ştiinţifice” a politicului. De exemplu, afirmaţia cum că „60% dintre primari sunt realeşi în funcţie” nu mai ţine de cunoaşterea comună, ci de cunoaşterea ştiinţifică a politicii. Probabilitatea ca 60% dintre primarii actuali să fie realeşi în urma alegerilor locale din toamna anului 2024 se fundamentează pe modul de funcţionare a sistemului de vot uninominal într-un singur tur, pe analizele comparative de la alegerile din 2016 şi 2020. Reamintesc că prevederea legală potrivit căreia primarii sunt aleşi prin scrutin uninominal într-un singur tur a fost introdusă, în premieră după 1989, la alegerile locale din 2012. Prin urmare, trebuie analizate rezultatele de la alegerile locale din 2016 şi 2020 pentru a vedea câţi dintre primarii aleşi în anul 2012 şi-au reînnoit mandatele ulterior.

În afară de politicienii veritabili şi personalul care lucrează la cabinetele acestora, politologi, activişti de partid, comentatori politici, jurnalişti, sunt puţini oameni cărora le place politica. Prea des auzim în jurul nostru afirmaţii de genul „să nu aud de politică”, „m-am săturat de politica aceasta ca de mere pădureţe”, „politica nu e altceva decât hoţie”, „politicienii sunt nişte trântori de lux care sug sângele poporului”. Politica este căzută în dizgraţie deoarece cetăţenii sunt nemulţumiţi de politicienii de la nivel central sau local, pentru faptul că au un sentiment de neputinţă în raport cu cei care deţin frâiele puterii sau senzaţia că nu contează decât în momentele electorale. Prăbuşirea comunismului în 1989 şi revirimentul democraţiei a creat senzaţia că oamenii sunt importanţi, că pot controla sau sancţiona jocul politic, că au un cuvânt de spus în gestionarea treburilor publice. Anii au trecut, această senzaţie s-a diluat şi odată cu aceasta a scăzut şi interesul cetăţenilor faţă de politică. Demersul de faţă se întemeiază pe ideea că politica este urâtă, dar interesul pentru aceasta este necesar. Să ne reamintim de vieţile jertfite pe altarul Revoluţiei anti-comuniste din decembrie 1989, de sloganul „vom muri şi vom fi liberi”! Dacă nu suntem interesaţi de politică şi nu participăm la jocul democratic (alegeri, referendumuri, manifestaţii, proteste), se vor găsi alţii interesaţi de deciziile prin care este condusă ţara, oraşul, comunitatea din care facem parte. Platon, profesorul lui Aristotel despre care am pomenit anterior, spunea că „una din pedepsele pentru refuzul de a participa la viaţa politică este aceea că vei ajunge condus de inferiorii tăi”. George Orwell, autorul romanelor „1984” şi „Ferma animalelor”, afirma că „un popor care alege politicieni corupţi, impostori, hoţi şi trădători nu este victimă, ci complice”.

De politică, de ceea ce fac sau nu fac politicienii, depinde soarta noastră, a tuturor. Politica influenţează toate aspectele vieţii noastre, de când ne naştem şi până murim. Faptul că mamele nu primesc servicii medicale de calitate în maternităţile statului depinde de politicile de sănătate elaborate şi implementate de cei care se află la un moment dat la putere. Numărul mare de accidente rutiere se datorează în parte şi modului în care au guvernat politicienii, care au amânat sau întârziat nespus de mult mari proiecte de investiţii în autostrăzi. Nivelul taxelor şi impozitelor depinde de politica fiscală. Ajutorul de înmormântare este tot rezultatul unei decizii politice concretizat într-o prevedere legislativă. Într-o exprimare sintetică, politica influenţează toate domeniile de activitate, de la educaţie şi sănătate, muncă şi câştiguri salariale, veniturile şi cheltuielile gospodăriilor, până la calitatea vieţii de zi cu zi. Poate că politica nemulţumeşte, iar politicienii par dezgustători, dar lipsa interesului nostru pentru politică, participarea scăzută la alegeri, cultura civică de tip parohial, toropeala care ne cuprinde când auzim despre evenimentele politice internaţionale, naţionale sau locale sunt simptome ale erodării democraţiei, ale pierderii libertăţilor noastre, ale instalării pesimismului social şi ale soluţiilor pe cont propriu.

Ciprian Iftimoaei este director adjunct la Direcţia Judeţeană de Statistică Iaşi şi lector asociat doctor la Facultatea de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice a Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi