Semnale de împerechere: Liderul liberalilor ieşeni laudă primarii “buni” de la PSD, PMP sau UNPR

luni, 29 iunie 2020, 01:50
3 MIN
 Semnale de împerechere: Liderul liberalilor ieşeni laudă primarii “buni” de la PSD, PMP sau UNPR

Aceşti edili “merită sprijiniţi pentru dezvoltarea proiectele comunităţilor lor şi care într-adevăr vor să se alăture acestui parteneriat pentru dezvoltarea judeţului”, a declarat Costel Alexe. Fostul liberal Marius Bodea a criticat campania PNL de racolare a primarilor.

Liberalii se află în plină campanie de racolare a unor primari PSD din judeţul Iaşi. Liderul PNL Iaşi Costel Alexe a declarat în weekend că, în judeţ, unii primari PSD sunt „foarte buni” şi a susţinut că aceştia trebuie sprijiniţi în proiectele lor.

Alexe a confirmat că sunt discuţii cu primari PSD care vor să intre în PNL, dar a precizat că, deocamdată, nu sunt luate decizii în acest sens.

„Sunt foarte mulţi primari PSD şi nu doar în judeţul Iaşi care nu s-au simţit sprijiniţi în proiectele lor de către conducerile judeţene sau cea naţională PSD, pentru că acolo au cu totul alte interese. Avem şi în judeţ primari PSD foarte buni, sau de la PMP, sau UNPR, sau independenţi, care merită sprijiniţi pentru dezvoltarea proiectele comunităţilor lor şi care într-adevăr vor să se alăture acestui parteneriat (Alexe şi Mihai Chirica vor candida în tandem la locale, n.r.) pentru dezvoltarea judeţului”, a declarat şeful PNL Iaşi.

Potrivit unor surse politice, liberalii speră ca cel puţin 2-3 primari PSD din Zona Metropolitană să se alăture PNL.

La acest moment, singurele comune din ZMI unde liberalii nu şi-au stabilit candidaţii sunt Tomeşti, Dobrovăţ, Bârnova şi Ciurea. Racolarea de primari PSD contravine unei decizii adoptate anul trecut de către PNL prin care conducerea centrală a solicitat filialelor „să nu primească în PNL niciun membru PSD”.

„Vedem astăzi că PNL Iaşi urmăreşte să se umfle de primari ai PSD. Oare ce va gândi electoratul liberal sau ce vor gândi adversarii din PNL din comunităţile cu primari PSD care s-au luptat în aceşti ani pentru cauza liberală şi s-au pregătit să-i contracandideze pe actualii titulari ai postului de primar când se vor trezi cu adversarul politic în propria curte?”, a comentat ieri deputatul Marius Bodea (ex-PNL).

La Iaşi, cea mai importantă „achiziţie” a liberalilor este primarul Iaşului, Mihai Chirica, membru PSD vreme de circa şase ani până când a fost exclus din rândul social-democraţilor în 2018.

Chirica şi Costel Alexe candidează în tandem la alegerile locale, în condiţiile în care ministrul Mediului speră la şefia Consiliului Judeţean (CJ). Cei doi au susţinut, în weekend, o conferinţă de presă în care au reiterat faptul că marile proiectele ale Iaşului (autostrada, spitalul de urgenţă, centura, stadionul etc.) vor fi începute/realizate în urma parteneriatului Alexe – Chirica.

Ministrul Alexe a mai susţinut că proiectul autostrăzii şi cel al podului de peste Prut (de la Ungheni) au fost deblocate.

Potrivit lui Alexe, recent, guvernul a emis un act normativ prin care au fost făcute câteva derogări astfel încât documentaţiile tehnice aferente să poată fi întocmite fără probleme. Ministrul Mediului a mai spus că, în luna iulie, va fi relansată licitaţia pentru proiectul tehnic aferent sectorului de autostradă Târgu Neamţ – Iaşi – Ungheni.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii