Caută 
Controversa momentului: două limbi slave diferite, sau o limbă şi două dialecte?
Ucraineană versus rusă: iată ce spun specialiştii ieşeni de la Universitatea „Al.I. Cuza”
4 MIN
Printre prejudecăţile întâlnite la adresa ucrainenilor în general, şi a refugiaţilor care au fugit pentru vieţile lor în România în ultimele săptămâni în particular, se numără două constante. O parte din populaţia română îi acuză că „se luptă fraţi cu fraţi (…), sunt aceeaşi istorie, acelaşi popor”, în timp ce alţi concetăţeni afirmă că „ucrainenii nu au nici măcar limbă proprie, vorbesc rusa”. „Ziarul de Iaşi” a luat legătura cu conferenţiarul universitar doctor Marina Vraciu, de la Catedra de Slavistică de la Universitatea „Al.I. Cuza”, pentru a realiza o scurtă incursiune în istoria limbii şi, inevitabil, a poporului ucrainean. Marina Vraciu este unul dintre cei mai buni specialişti în limbile slave din Iaşi, traducător autorizat şi cu studii de specialitate în lingvistică. Concluziile acesteia sunt aceleaşi ale anilor de cercetări făcute în toată lumea pe subiect: ucraineana şi rusa sunt limbi distincte, dar care împărtăşesc o istorie comună. Pe scurt: două limbi înrudite, dar complet distincte şi de sine stătătoare.
Conferenţiarul Marina Vraciu ne-a explicat că pentru a înţelege înrudirea dintre cele două limbi trebuie să înţelegem şi istoria care a dus la formarea acestora. Proveniţi în urma unor migraţii din Est, popoarele care formează astăzi ţările Belarus, Ucraina şi Rusia împărtăşesc o istorie comună de sute de ani: din secolele al VI-lea, al VII-lea până în secolul al XIV-lea. Ulterior, popoarele au început să se individualizeze, limbile au urmat exemplul, dar nu a trecut suficient de mult timp pentru ca să vorbim de limbi total diferite.
Cum s-ar înţelege un rus cu un ucrainean, doar pe limba proprie
Dacă luăm exemplul limbilor romanice, sunt aproape 2.000 de ani de când româna se formează, în diferitele ei dialecte şi nuanţe. De aceea, deşi împărtăşim aceeaşi bază, latina, cu multe alte limbi europene, un român care nu a studiat niciodată italiana şi un italian care nu ştie niciun pic de română vor avea dificultăţi mari să se înţeleagă. Acelaşi lucru nu poate fi spus însă şi despre popoarele slave, explică conferenţiarul Marina Vraciu. În primul rând fiindcă atât belaruşii, cât şi ucrainenii sunt popoare fundamental bilingve, care vorbesc atât propria limbă, cât şi limba rusă, în mare parte, în special persoanele mai în vârstă. Dar dacă un ucrainean, care trăieşte toată viaţa sa fără să audă rusa vorbită, s-ar întâlni cu un rus, care a trăit la fel, fără să ştie despre ucraineni şi limba lor, specialistul de la UAIC spune că aceştia s-ar putea înţelege, cu unele dificultăţi. Chiar dacă vorbitorii nativi de ucraineană au în vocabularul comun mai multe similarităţi cu limba poloneză decât cu rusa.
„Mai bine se va înţelege un ucrainean cu un rus decât cu un polonez, chiar dacă poloneza şi ucraineana sunt limbi cu un vocabular comun important. Din următoarele motive: istoria limbii poloneze e mai separată, prin influenţa latinei, ca o limbă de cultură. Dar vecinătatea şi comunicarea îndelungată le fac reciproc recognoscibile, chiar dacă la poloneză sunt mai multe consoane greu de receptat. Răspunsul scurt este că rusa şi ucraineana sunt limbi înrudite, sunt apropiate fonetic, au istorie comună, elemente specifice, vocabular de bază prezent în limbile slave. Este foarte solidă această înrudire”, a explicat conf.dr. Marina Vraciu pentru „Ziarul de Iaşi”.
Limbi separate, dar puternic înrudite
Specialistul a explicat că, deşi sunt lucruri care le arată înrudirea, este limpede că vorbim de limbi separate şi de sine stătătoare. Doar perioada prea scurtă de îndepărtare, din secolul al XIV-lea încoace, păstrează acest grad foarte mare de asemănare. O asemănare care se transferă şi între ucraineană, şi poloneză.
„Ucraineana şi rusa au o istorie comună până în secolul al XIV-lea, apoi, fiecare a evoluat în felul ei. La Kiev, statalitatea a fost asediată, Kievul a căzut, tot acest spaţiu de răsărit s-a fărâmiţat în cnezate şi, treptat, capitala s-a mutat la Moscova după secolul al XV-lea. Apare distanţa, deşi rămâne o comuniune la nivelul culturii, care i-a legat foarte mult, în primul rând prin creştinismul de Răsărit. Dar ucrainenii au rămas într-un spaţiu unde s-au intersectat cu latinii, cu religia catolică, şi de aici consecinţele asupra limbii”, a mai precizat conf.dr. Marina Vraciu.
Astfel, deşi originile limbilor sunt aceleaşi, în timp au început să varieze structurile gramaticale, chiar şi fondul principal de cuvinte şi unele procese specifice la nivel lingvistic. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu limba belarusă, deşi specialistul spune că aici se observă un alt fenomen. Multe cercetări de specialitate numesc limba belarusă ca fiind pe cale de dispariţie fiindcă rusa este atât de puternic infiltrată în comunitate, încât a început să modifice limba folosită în mod uzual, care nu este nici rusă, nici belarusă, ci o combinaţie dintre acestea.
În ceea ce priveşte asemănările dintre rusă şi ucraineană, profesoara spune că o analogie similară se poate face între română şi aromână, deşi aceasta din urmă, ştiinţific vorbind, este dialect, nu limbă de sine stătătoare. Însă mulţi dintre cei mai cunoscuţi oamenii de cultură ucraineni au o operă bogată şi apreciată atât în rusă, cât şi în ucraineană, fiind şi scriitori ruşi care au scris, la rândul lor, atât în limba nativă, cât şi în ucraineană.
Conf.dr. Marina Vraciu crede însă că, acum, pentru refugiaţii care ajung în România, faptul că au cunoştinţe de rusă este un avantaj. „Pe Facebook apar anunţuri în ucraineană, le răspund în rusă, primesc răspuns tot în ruseşte. Gradul de cunoaştere este foarte mare, pentru omul de rând care vrea să se salveze este un avantaj că ştiu o limbă mai vorbită decât ucraineana. Aceasta este consolarea mea umilă – măcar acum această limbă serveşte la a face bine”.
