Conferinţa despre exorcism la Iaşi: cum deosebim un posedat de un bolnav psihic

Întâlnirea cu credincioşii Bisericii Talpalari, dar şi cu ieşeni interesaţi de această temă, a avut loc marţi seara, pe 12 aprilie, chiar în incinta bisericii, în prezenţa preotului paroh, pr. Constantin Sturzu, şi unuia dintre preoţii slujitori, pr. Vladislav Nedelcu, întâlnirea făcând parte dintr-un lung şir de conferinţe şi dialoguri care au loc în parohie, cu diferiţi invitaţi şi pe diferite teme, demers început în 2009.

Cum şi în ce forme apare posedarea

În cadrul conferinţei susţinute la Talpalari, PS Nichifor a început, după cum a afirmat acesta, cu concluziile lucrării sale, răspunzând la întrebările „de ce este bine să ştim despre exorcizare” sau „cum lucrează demonul”. La prima întrebare, de ce e bine să ştim despre exorcisme, PS Nichifor subliniază că este nevoie de foarte mult discernământ din partea celor implicaţi, de răbdare şi de înţelegere a modului în care se manifestă această „posedare”.

Practic, episcopul explică că există mai multe forme de posesie, de la persoană posedată şi până la casă posedată sau loc posedat, având diferite forme de manifestare, de la cele mai violente, pe care le putem vedea în filmele horror, şi până la stări de nelinişte pe care le resimţim în anumite locuri, anumite patimi ale oamenilor sau stări de nervozitate permamente şi inexplicabile ori gânduri obsesive şi chiar locuri posedate de animale dăunătoare, animale care nu pot fi alungate sub nicio formă „lumească”. Episcopul dă chiar exemplu de o locuinţă în care persoanele care au locuit acolo în decursul vremii s-au îmbolnăvit de diverse boli. PS Nichifor subliniază că în fiecare dintre noi se duce o anumită luptă şi trebuie să avem grijă şi discernământ până unde e liberul nostru arbitru, şi de unde încep „lucrările rele”.

„Când vorbim despre posedare vorbim despre o realitate care schimbă viaţa omului. Omul posedat întotdeauna este conştient de această realitate, de această luptă pe care o duce cu el însuşi, şi vorbim aici de o alterare a voinţei lui”, a precizat PS Nichifor, care a vorbit mai apoi despre cum s-a raportat Biserica la exorcisme în primele secole, cum au apărut rugăciunile de exorcizare şi chiar amintind de un episod de acum aproximativ 25 de ani de la Iaşi la care a asistat şi în care o fată de câţiva ani şi micuţă ca statură abia era ţinută de mai mulţi bărbaţi şi care vorbea cu o voce schimbată deşi nu i se mişca maxilarul.

„Se auzea o voce străină din corpul ei vorbind, iar ea abia mişcându-şi mandibula. Ca să vorbim, fiziologic, trebuie să mişcăm mandibula şi limba. Ea era ca într-o stare de transă, cu gura larg deschisă şi prin ea vorbea demonul, uneori vorbind cu voce ca animalele, iar alteori dezvăluind taine din viaţa celor de faţă pe care doar ei înşişi le ştiau”, a povestit PS Nichifor.

Cum vedem dacă cineva este posedat şi distincţia de bolile neurologice

Episcopul a subliniat însă imediat după povestire că discernământul trebuie să apară când sunt evaluate astfel de cazuri şi trebuie atent făcută distincţia dintre cazuri de posedare şi bolile trupeşti, neurologice, precum epilepsia sau schizofrenia. În cadrul prelegerii, PS Nichifor a şi subliniat că în decursul istoriei s-au confundat adesea afecţiunile neurologice cu episoadele de posesie din partea Diavolului. Una dintre modalităţile de a vedea dacă o persoană este posedată este reacţia violentă sau stările de rău care apar atunci când persoana se apropie de lucruri sfinţite sau de Cruce. „Întotdeauna cel posedat reacţionează, în ciuda voinţei lui, atunci când, fie şi din spate, se apropie cineva cu Sfinte Moaşte şi se manifestă cu agresivitate, sfinţindu-se neputincios în faţa sfinţeniei”, afirmă PS Nichifor. În ceea ce priveşte modul în care apare posedarea, aceasta poate veni prin seducţie, o acceptare a omului a patimilor ştiind că ceea ce face nu este bine, prin vânzarea de bunăvoie a sufletului, dar şi prin frică sau prin mândrie. „Posedarea apare fie în urma unor păcate foarte mari, păcate în care omul deliberat intră, fie vrăjitiorie, satanism, ucidere cu bună-ştiinţă, fie lepădare de Dumenezeu, apare şi în urma unor greşeli, când omul, din curiozitate, apelează la spiritism sau vrăjitorii, lepădând calea pe care Dumnezeu i-o pune înainte”, explică PS Nichifor, care subliniază că, în cazuri extrem de rare, apare şi ca o formă de încercare, la fel ca în cazul dreptului Iov, subliniind că acest fel de încercări sunt greu de înţeles pentru mintea umană de ce apar şi că Dumnezeu urmăreşte o formă de sfinţenie cu totul deosebită, fiind totodată un semn de încredere pe care îl are Dumnezeu pentru acea persoană.

Moliftele Sfântului Vasile, traduse greşit

A altă temă deschisă de către PS Nichifor este cea a Moliftelor Sfântului Vasile, rugăciuni înfricoşătoare care pot fi percepute ca blesteme către Diavol. Acesta explică faptul că formularea „te blestem” nu este cea potrivită şi a fost tradusă greşit în limba română, făcând apel la etimologia cuvântului din greacă. Practic, PS Nichifor subliniază că aceste rugăciuni nu sunt asumate de către preot în varianta grecească. Nu preotul face exorcizarea, ci Dumnezeu. Prin urmare, formularea corectă ar trebui să fie „Te jur pe Dumnezeu”, formularea „te blestem” fiind mult prea personală (şi greşit etimologic) şi practic preotul asumându-şi în acest fel lucrarea lui Dumnezeu şi mila lui Dumnezeu. PS Nechifor a explicat şi motivul pentru care ar fi apărut această eroare, putând fi posibilă o confundare şi a unor termeni slavi.

Un alt aspect discutat de episcop este cel al necesităţii prezenţei la un act de exorcizare. PS Nichifor subliniază că nu trebuie să asistăm ca la un spectacol la aceste slujbe, iar în biserică pot fi doar persoanele strict necesare, apropiaţi ai celui posedat care l-au adus la preot sau cei care trebuie să-l ţină pe cel posedat în cazul unor manifestări violente.

Despre deochi, ochiul rău, blestemele şi „drăcuirile”, dar şi despre horoscop sau bioenergie

În cadrul conferinţei şi în cadrul sesiunii de întrebări din partea celor prezenţi au fost deschise şi teme precum deochiul, blestemele sau „drăcuirile”, pe care le tratăm ca înjurături, dar şi vrăjitoria, superstiţiile sau apelarea la practici care ne despart de Dumnezeu ne poate apropia de Diavol într-o manieră mai mică sau mai mare. Practic, atunci când „drăcuim” pe cineva, îl blestemăm sau îi dorim răul sau îl invidiem, invocăm anumite energii şi entităţi. Astfel, de cele mai multe ori, explică PS Nichifor, cel afectat este de fapt cel care drăcuie, cel care blesteamă sau cel care doreşte răul. Însă, potrivit episcopului, poate fi afectat şi „destinatarul” blestemului dacă se face vinovat cu adevărat, dacă el este cel care a instigat un anumit lucru.

În ceea ce priveşte diferite practici care fac apel la bioenergii, PS Nichifor nu se pronunţă foarte clar, însă menţionează că trebuie să fim atenţi la modul în care se raportează practica. Mai exact, în momentul în care ne asumăm că noi ne facem bine, noi reuşim să ne controlom viaţa şi noi controlăm ce se întâmplă în jur şi cu ceilalţi, atunci apare o rupere de Dumnezeu. PS Nichifor îi avertizează pe cei prezenţi şi de credinţele în superstiţii, în ghicitul în cafea, în privinţa horoscopului rezumându-se doar la a-i sfătui pe cei prezenţi să se încreadă în Dumnezeu, nu în ceea ce spun oamenii.