Un „tuns” de 620.000 dolari. Hoţul de criptomonede prins la Iaşi are frizerie în Craiova

marți, 09 martie 2021, 02:50
2 MIN

Poliţiştii ieşeni de la Criminalitate Organizată au prins un “peşte" mare: un hoţ de criptomonede care a furat o sumă de bani frumuşică de pe piaţa financiară. Poliţiştii ieşeni au mers la Craiova joia trecută, de unde l-au ridicat pe hoţul de criptomonede, iar în urma a două percheziţii, l-au adus la Iaşi. Ionel Cristian Roman, în vârstă de 38 de ani, este patronul unei frizerii din Craiova şi a reuşit să fure suma de 620.000 de dolari de la o companie din Insulele Cayman, al şaptelea operator de criptomonede la nivel mondial. Acesta venea des prin Iaşi.

Hoţii se modernizează şi ţin pasul cu vremurile. Un hoţ de criptomonede a fost “pescuit" de către poliţiştii ieşeni de la Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Iaşi după ce a furat sute de mii de dolari.

Ionel Cristian Roman este patronul unei frizerii din Craiova şi un împătimit al investiţiilor în criptomonede – monede virtuale. Valoarea acestor monede virtuale a crescut mult, în ultimii ani, iar Roman a pus la cale o strategie prin care să pună mâna pe bani de la o firmă din insulele britanice Cayman.

Cititi si: Hacker reţinut de procurorii ieşeni pentru o lovitură de 620.000 de euro

În patru zile, Roman a furat de la firma respectivă criptomonedă apoi a vândut-o pe piaţa internaţională. El a reuşit astfel să ţepuiască firma din Insulele Cayman de suma de 620.000 de dolari.

“În urma investigaţiilor efectuate până în prezent, a reieşit că, în perioada 28 – 31 ianuarie, o societate comercială din Insulele Cayman ar fi fost victima unei infracţiuni de fraudă informatică, realizată prin accesarea fără drept a unui sistem informatic, adică o platformă prin intermediul căruia se controlează conturile de criptomonede. Accesarea s-ar fi realizat ca urmare a deţinerii fără drept, de către persoana bănuită de comiterea faptelor, a codului API, care permite accesul total în sistemul informatic respectiv", au precizat reprezentanţii Poliţiei Iaşi.

Cititi si: Trei persoane arestate pentru furt de criptomonede valorând cinci milioane de dolari

Ionel Cristian Roman a retras apoi sume mici de bani de la diferite bănci, unde a dirijat banii.

“Fondurile ar fi fost transferate succesiv în mai multe adrese şi portofele virtuale de criptomonede, în vederea ascunderii identităţii persoanei din spatele atacului, fiind astfel sustrase criptomonede în valoare totală de 620.000 de dolari. Ulterior, criptomonedele ar fi fost virate către mai multe adrese virtuale şi direcţionate către diferiţi comercianţi de monede virtuale în vederea valorificării. De asemenea, pentru a-şi ascunde activitatea infracţională, persoana bănuită ar fi retras sumele de bani prin efectuarea mai multor operaţiuni, cu sume mai mici de 10.000 de lei, pentru a nu fi nevoit să prezinte un act de identitate", au detaliat reprezentanţii Poliţiei Iaşi.

Cititi si: Furtul de monede virtuale a crescut puternic în primele şase luni ale acestui an

În urma celor două percheziţii realizate de către poliţişti la Craiova, oamenii legii au ridicat şapte telefoane mobile, trei laptopuri, cinci stick-uri şi două portofele electronice.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii