Cine are grijă de bolile noastre

Sunt vindecătorii – oameni care nu şi-au ales o profesie uşoară, ba poate au ales-o pe una dintre cele mai grele. Au răspuns cu o dorinţă îndrăzneaţă la întrebarea: „Ce-o să devin când mă fac mare?” Au ales să fie vindecători, nu doar vindecaţi.

La Universitatea de Medicină şi Farmacie „Gr. T. Popa” din Iaşi, în jur de 7.000 de „vindecători” învaţă anual „meşteşugul” cel mai util din lume. Oamenii nu le-au găsit deocamdată înlocuitori. E o cifră generoasă, care, la prima vedere, s-ar putea zice că ascunde cel puţin diversitate. Nu este însă chiar aşa. Paşapoartele „vindecătorilor” au felurite culori şi sunt scrise în diverse limbi. „Vindecătorii” sunt uniţi mai degrabă de aceeaşi pasiune, echivalentă cu însăşi identitatea pe care şi-o construiesc. Chiar dacă, aparent, nu se pot înţelege în limbile lor materne, se află aici ca să înveţe viitoarea lor limbă comună, prin care să vindece omul. Omul din România, Egipt, Siria, Arabia Saudită, Venezuela, Franţa, Anglia, Rusia sau Afganistan, ca de altfel de oriunde de pe mapamond, se bucură şi suferă la fel. Are acelaşi tip de construcţie, aceleaşi slăbiciuni şi este expus aceloraşi pericole. Dacă, de la an la an, acest limbaj comun se construieşte continuu şi se autoconfirmă, am vrut să aflăm mai multe despre diferiţii asemănători de pe băncile facultăţii de medicină. Suntem interesaţi de dorinţele lor măreţe şi de lunga călătorie pe care cu toţii au început-o în aceleaşi laboratoare, studiind aceleaşi planşe şi aceleaşi cărţi, chinuiţi poate de aceleaşi întrebări şi având în faţă aceeaşi enigmă, a cărei dezlegare ne preocupă pe toţi: viaţa însăşi.

În articolele care urmează, vom sta de vorbă cu vindecătorii de la UMF Iaşi: cei care au format medici, care au tratat nenumaraţi pacienţi, care au salvat vieţi şi cei care se îngrijesc astăzi de bolile noastre. Ne vor spune de ce şi-au ales „meseria de a ne ajuta să trăim” şi ne vor dezvălui ce-a însemnat pentru ei Universitatea de Medicină şi Farmacie „Gr.T.Popa” din Iaşi, unde s-au format ca medici, iar mai apoi au devenit ei importanţi făuritori de şcoală.

Profesor dr. Cristian Dragomir ne-a mărturisit: “Providenţa a făcut ca în copilarie să fiu operat de unul dintre marii chirurgi ai vremii – prof. Juvara – care a devenit idolul şi idealul meu de copil. În ultimii ani de liceu pasiunea pentru medicină s-a stins însă şi doream să devin inginer constructor de avioane. Din nou providenţa a făcut ca absolvent al liceului cu Diplomă de Merit, să pot intra la orice facultate fără concurs de admitere. La acea vreme, concursurile de admitere erau acerbe, concurenţa foarte mare, mai ales la Medicină. Vrând să profit de diploma pe care o aveam, mi-am reamintit de pasiunea din copilărie şi astfel am intrat la facultate fără concurs (ca să fiu cinstit, nu ştiu dacă la o concurenţă de 13 pe un loc aş fi reuşit, şi poate azi aş fi fost un inginer oarecare).”

Profesor dr. Mihai Radu Diaconescu a fost ales de chirurgie: “Pentru a fi sincer nu pot vorbi de o vocaţie, ci doar de opţiunea către o disciplină practică, fiind mai puţin înclinat către o meserie contemplativă. În al doilea rând, după 4 ani de activitate în mediul rural – fără îndoială o experienţă interesantă pentru mine – dar lipsită de posibilitatea formării într-o specialitate am câştigat, nefiind favorit şi nici dorit de unii puternici ai zilei, un concurs extrem de dur pentru un post mult râvnit de preparator într-o clinică universitară reputată. Aşadar chirurgia m-a ales pe mine. Vocaţia a venit din dorinţa de formare şi autodepăşire personală în care în această perioadă a medicinei bazate pe dovezi am încercat a abordare holistică a celor suferinzi la care am adăugat şi o practică bazată pe cunoaştere şi conştiinţă.”

Săptămâna viitoare vom reveni cu alte personalităţi de seamă ale Universităţii de Medicină şi Farmacie „Gr. T. Popa ” din Iaşi.

Publicitate și alte recomandări video