Comisarul din Iaşi prins beat la volan spune lucruri trăsnite: M-am apucat de băut când căutam asigurarea

vineri, 18 iulie 2014, 01:59
12 MIN
 Comisarul din Iaşi prins beat la volan spune lucruri trăsnite: M-am apucat de băut când căutam asigurarea

Avocaţii comisarului de poliţie Petru Curelariu, poliţistul prins băut după un accident, în luna februarie, îl dau ca şi scăpat basma curată din dosarul penal deschis pe numele lui.

Pentru că a dispărut prima probă de sânge recoltată de la poliţist, avocaţii invocă o decizie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care judecătorii stabilesc că relevanţă într-un dosar penal pentru alcool are prima probă de sânge, chiar dacă sunt prelevate două probe de sânge. Totuşi, judecătorii Înaltei Curţi nu au pus problema dispariţiei probei, cum s-a întâmplat în cazul comisarului, ci a stabilirii retroactive a alcoolemiei, care a fost îndepărtată din legislaţie.

De asemenea, avocaţii au prezentat o variantă în apărarea poliţistului. Ei spun că Petru Curelariu ar fi băut alcool imediat după producerea tamponării, când poliţistul a mers acasă să-şi ia asigurarea obligatorie. Aici ar fi băut zdravăn, apoi s-a întors la locul tamponării, unde îl aştepta Poliţia Rutieră. În exclusivitate, puteţi citi în rândurile de mai jos declaraţiile martorilor, cât şi ce s-a întâmplat în seara de tristă amintire pentru comisarul şef de la Investigaţii Criminale.

Pentru a înţelege foarte bine culisele acestei speţe în care personajul principal este comisarul-şef de poliţie Petru Curelariu, trebuie relatat momentul prinderii acestuia sub influenţa alcoolului pe data de 7 februarie, după ce a tamponat un autoturism, în zona capăt CUG.

Vă prezentăm mai întâi varianta oficială, pentru înţelegerea cât mai bună a modalităţii prin care avocaţii vor să îl scoată basma curată, apoi varianta povestită chiar de poliţist, prin gura avocatului său.

Potrivit ra­portului poliţiştilor (care ajută oarecum avo­caţii în pledoaria lor), în jurul orei 20, un echi­paj de poliţie a observat în capătul şoselei Nicolina două autoturisme, un Volkswagen Passat şi un Cielo, avariate, pe sensul de mers Iaşi – Ciurea. Aici, poliţiştii au găsit două femei, Adina H., care era şoferiţa Passat-ului, şi mama acesteia, Camelia H. După câteva minute, la faţa locului au ajuns trei bărbaţi, care au fost întrebaţi cine este şoferul autoturismului Cielo, fiind identificat Petru Curela­riu. Echipajul de poliţie de la Rutieră l-au testat cu aparatul Drager pe acesta, iar rezultatul a ieşit 0,92 mg/l alcool pur în aerul expirat. După ce autoturismul poliţistului a fost ridicat cu o platformă, cei de la Rutieră l-au luat pe colonel şi l-au transportat la spital, unde în jurul orei 21.30 i-au prelevat prima probă de sânge, apoi au plecat la Poliţia Rutieră, unde comisarul a refuzat să ofere declaraţii. În jurul orei 22.40, poliţiştii de la Rutieră, cât şi poliţistul s-au prezentat din nou la spital pentru recoltarea celei de-a doua probe, moment în care oamenii legii au sesizat cu stupoare că proba de sânge a dispărut, în condiţiile în care cutia era sigilată. În acel moment, a fost che­mat prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi, Andreea Nica. Poliţistului i-a fost prelevată a doua probă de sânge, care a indicat o valoare de 1,70 mg/l alcool pur în sânge.

„A doua probă nu se ia în considerare“

Avocaţii poliţistului spun că poliţistul poate fi considerat nevinovat, în condiţiile în care prima probă de sânge a dispărut, iar a doua nu are relevanţă din punct de vedere legal. „A doua probă nu se ia în considerare, deoarece nu se mai calculează retroactiv alcoolemia din momentul producerii accidentului sau tamponării, în acest caz. În cazul clientului meu, prima probă de sânge a fost pierdută, aşa că nu se mai poate stabili alcoolemia. În acest sens, invocăm Decizia nr. 3/2014, intrată în vigoare pe 28 mai când a fost pu­blicată în Monitorul Oficial nr. 392/2014, dată de judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care spune că relevanţă are prima probă, deoarece este cea mai apropiată ca timp de evenimentul rutier. De asemenea, clientul meu nu are nicio legătură cu dispariţia probei de sânge“, a spus Sorin Colbu, avocatul poliţistului.

Acesta îl dă sigur ca şi scăpat basma curată pe poliţist deoarece, în luna mai, judecătorii de la Curtea de Apel Alba Iulia au cerut Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să se exprime cu privire la o chestiune apărută odată cu introducerea noului Cod. Magistraţii au solicitat Înaltei Curţi o interpretare a noului Cod „în sensul de a se stabili rezultatul alcoolemiei cu relevanţă penală în ipoteza unei duble prelevãri de mostre biologice“. Întrebarea a fost pusă în condiţile în care noul Cod precizează clar că se ia în calcul îmbibaţia alcoolică aferentă primei probe de sânge, şi nu se mai calculează retroactiv alcoolemia din timpul când şoferul se afla la volan în momentul producerii accidentului, care se făcea cu ajutorul celei de-a doua probe.

Judecătorii Înaltei Curţi au admis sesizarea şi, prin Decizia nr. 3/2014, intrată în vigoare pe 28 mai când a şi fost publicată în Monitorul Oficial nr. 392/2014, aceştia au precizat că re­levanţă are prima probă de sânge, cea care, în cazul comisarului nostru, a dispărut. „În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 336 alin.1 din Codul Penal, în ipoteza unei duble prelevări de mostre biologice, rezultatul alcoolemiei cu relevanţă penală este cel din prima prelevare“, au stabilit judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie. De aceeaşi părere au fost atât judecătorii Curţii de Apel Iaşi, cât şi cei de la Universitatea Bucureşti, cu puncte de vedere de la Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici“, şi Brigada de Poliţie Rutieră.

Totuşi, în acest caz, procurorii de caz ar putea să contracareze apărarea poliţiştului, din­tr-un motiv simplu: decizia a fost pusă în discuţie pe considerentul că un şofer beat ar putea scăpa de dosar penal în cazul în care, imediat după producerea unui accident, alcoolemia de la prima probă ar ieşi, de exemplu, 0,90 g/l alcool pur în sânge, iar după o oră, la a doua prelevare ar putea să scadă la 0,70 g. În al doilea caz, şoferul ar scăpa de infracţiune, deoarece alcoolemia se situează sub limita de 0,80 g/l. Or, în cazul nostru, proba a dispărut, ceea ce s-ar putea considera un precedent. În acest caz s-ar putea lua în considerare rezultatul celei de-a doua probe de sânge, care este ameţitor în cazul lui Petru Curelariu: 1,70 g/l alcool pur în sânge.

Au mers degeaba după asigurare

Revenind la relatarea depistării colonelului Petru Curelariu sub influenţa alcoolului pe data de 7 februarie, avocatul acestuia spune că poliţistul nu a băut alcool înainte de a se urca la volan, ci imediat după ce a tamponat autoturismul din faţa sa. „În ziua respectivă, clientul meu a ieşit de la serviciu în jurul orei 16, apoi a mers acasă şi s-a culcat. În seara respectivă trebuia să vorbească pe Internet cu soţia sa, care lucrează în Franţa. În jurul orei 20, pentru că este un fumător înrăit, a mers până în capăt CUG, la un chioşc, să-şi ia ţigări. Clientul meu stă la casă în Valea Adâncă, la mică distanţă de destinaţie. Când s-a întors, pe drumul spre casă, a atins un autoturism care se afla înaintea lui, condus de o tânără. Când tânăra i-a cerut asigurarea, acesta nu o avea în maşină, deoarece portierele nu erau asigurate cum trebuie, fiind o maşină veche. În aceste condiţii, el îşi ţinea documentele acasă“, a precizat avocatul Sorin Colbu.

Din declaraţiile martorilor, adică a mamei tinerei care se afla pe scaunul din dreapta maşinii avariate, respectiv Volks­wagen Passat, rezultă că poliţistul avea viteză. „Deplasarea se făcea în coloană. La un moment dat, din spate s-a auzit un scrâşnet de frână şi imediat am simţit o lovitură în spate. Când am ieşit din maşină, am simţit miros de cauciuc şi de frână“, a relatat Ca­melia H. în declaraţia dată procurorilor Parchetului. Cele două femei i-au cerut po­liţistului asigurarea, dar acesta le-a spus că nu are la el documentele, dar că este poliţist.

El le-a invitat pe cele două să meargă la el acasă, să caute asigurarea, dar ele au refuzat şi i-au sunat pe fostul soţ al şoferiţei şi pe tatăl acesteia, care au ajuns la locul tamponării în câteva minute. „Tatăl meu şi fostul soţ au plecat împreună cu şoferul implicat în tamponare la domiciliul său pentru a căuta asigurarea, deplasarea fiind făcută cu autoturismul fostului meu soţ. După aproximativ 15 minute, cei trei bărbaţi s-au întors la locul incidentului fără să-mi aducă asigurarea. După zece minute de la plecarea lor, la locul impactului au sosit organele de poliţie rutieră, în condi­ţiile în care noi nu am solicitat acest lucru“, a declarat Adina H., tânăra de la volanul Pas­sat-ului.

Tatăl şoferiţei afirmă că nu l-a văzut consumând alcool

Avocatul a precizat că poliţistul de la Inves­tigaţii Criminale a consumat alcool în timpul în care a căutat asigurarea autoturismului prin casă. Iniţial, cei doi bărbaţi care l-au însoţit, respectiv fostul soţ al şoferiţei cât şi tatăl acesteia, au declarat că au intrat în casă, unde au stat doar câteva minute. Timp în care nu au observat ca poliţistul să fi pus ceva în gură. Cei doi martori su scris în declaraţiile lor că au stat în casa poliţistului câteva minute. „El a intrat în casă, a căutat prin sertare după care mi-a spus că maşina este pe numele soţiei lui, care este plecată în Franţa. Apoi a sunat pe cineva, nu ştiu pe cine, căruia i-a cerut asi­gurarea. Mi-a spus că vrea să mergem pe bulevardul Independenţei şi am fost de acord pentru a o ridica. Pot afirma cu certitudine faptul că am stat în casa acestui bărbat, îm­preună cu Radu A. (n.r. – fostul ginere), cât şi el, maxim trei minute, timp în care nu am făcut nimic altceva. Cu siguranţă, acel bărbat nu a consumat băuturi alcoolice în locuinţa sa, nici în altă parte, cât timp s-a aflat în prezenţa mea“, a declarat Gheorghe H., tatăl şoferiţei.

Avocatul spune că cei doi nu au l-au văzut propriu-zis căutând asigurarea. „Am reuşit să demonstrăm că fostul soţ a aşteptat afară, în curte, timp în care a fumat o ţigară. Iar tatăl fetei a intrat în casă numai pe hol. Deci nu au putut vedea clientul meu în timp ce căuta asigurarea. În acest timp, clientul meu a băut câteva pahare de alcool. Acasă au stat cel puţin 20 de minute, dacă nu 40, fapt care reiese şi din raportul poliţiştilor în care spun că tamponarea a avut loc la ora 20, iar Rutiera a ajuns la faţa locului la 20.40“, a precizat avocatul Colbu. Totuşi, acesta este contrazis de toţi martorii. Tânăra şoferiţă care a rămas la locul tamponării a precizat că cei trei bărbaţi au revenit după aproximativ 15 minute de la plecare, mama fetei în zece minute, iar cei doi bărbaţi au precizat că au stat doar câteva minute la locuinţa poliţistului.

„Ghinionul“ comisarului a fost că drumul spre bulevardul Independenţei, pentru a ridica asigurarea de la broker-ul sunat de el, a trebuit să treacă pe la locul tamponării. Aici, cei trei bărbaţi au observat maşina de poliţie de la Rutieră şi au oprit. Agenţii au întrebat cine este şoferul care se afla la volanul maşinii Cielo. După ce s-a recomandat, Curelariu a devenit nervos şi suspicios, bănuind şoferiţa că a sunat la Rutieră pentru a veni la faţa locului. Agenţii l-au testat cu etiloscopul şi a reieşit o valoare de 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat. Avocatul a explicat uriaşa concentraţie prin faptul că poliţistul a băut o cantitate mare de alcool. „A băut ţuică, din câte ştiu, care are mult alcool. În 40 de minute este posibil ca această concentraţie să urce atât de mult“, a ţinut să precizeze acest aspect, avocatul. În apărarea poliţistului, cele două femei au precizat că nu au observat, imediat după momentul impactului, ca acesta să fi fost băut. Şoferiţa a spus că poliţistul „era coerent în vorbire“ şi nu a observat să fie în stare de ebrietate.

Prim-procurorul a fost chemat la spital

Transportat la sediul Poliţiei Rutiere, co­lonelul a refuzat să dea declaraţii, apoi a fost dus la spital, pentru recoltarea probelor biologice. După ce medicul de gardă i-a prelevat prima probă, acesta a aşezat eprubeta într-o cutie pe care a sigilat-o. Curelariu a fost transportat din nou la sediul Poliţiei şi împreună cu poliţiştii au revenit după aproximativ o oră la spital. Imediat după desigilarea cutiei cu eprubete, poliţiştii au constatat dispariţia probei de sânge. Momentul desigilării a fost filmat video, şi constituie probă în dosar.

După ce a fost sesizat Parchetul, la spital a ajuns prim-procurorul Parchetului, care a dispus prelevarea cele de-a doua probe, dar şi efectuatea unei testări fizice, lucru refuzat de către şoferul băut. După ce a fost adus înapoi la Poliţia Rutieră, Curelariu „a dat ochii“ cu şoferiţa. „La sediul Poliţiei Rutiere m-am întâlnit cu şoferul autoturismului Cielo, care mi-a spus că, „pentru că am adus poliţia, o să văd asi­gurarea după cinci ani, timp în care o să ne vedem în instanţă. Nu doresc să fac rău, nu mă interesează decât să-mi repar maşina. Este posibil ca şoferul autotuturismului nici măcar să nu fi avut asigurarea încheiată, ci să o fi încheiat aseară“, a scris în declaraţia sa Adina H., dată a doua zi în faţa procurorului. Avocatul spune că tânăra şi-a luat asigurarea după alte două zile. „El a vrut să-i dea asigurarea în seara respectivă, dar faptul nu s-a mai materializat. În drum spre Independen­ţei s-au oprit la locul tamponării şi acolo l-a luat Poliţia. Abia luni (n.r. – şoferiţa) şi-a luat asigurarea pentru a repara maşina“, a spus avocatul Colbu.

Sorin Colbu, avocatul colonelului Petru Curelariu, a precizat că, în prezent, acesta din urmă se află în Franţa, la soţia sa. Potrivit unor surse din cadrul Poliţiei, acesta a avut concediu medical trei luni, după care a plecat în concediu de odihnă. „A mai fost pe la serviciu. Ştiu că a fost delegat de la Biroul de In­vestigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Mu­nicipiului la Serviciul de Investigare a Fra­udelor din cadrul Inspectoratului. Am înţeles că va reveni la serviciu pe data de 20 iulie“, au spus nişte poliţişti.
 

 

Comentarii