Convorbire cu tânărul Cuza

Suntem într-o seară geroasă de februarie, pe la chindie, iar puţinii trecători se grăbesc spre casă, puţin interesaţi de gestul tânărului. Protestele durează de vreo 3 săptămâni, iar ieşenii par să se fi obişnuit cu peisajul insolit din piaţă, devenind oarecum indiferenţi. Urmăresc discret scena. Tânărul nu disperă, ba dimpotrivă, insensibilitatea trecătorilor pare să-l stimuleze. Mă apropii şi intru în vorbă cu el. Aflu că se numeşte Ionuţ şi e  student la o universitate ieşeană. Numele ei mă surprinde uşor, ştiind că este tradiţional un bastion al pesedismului. "Ştiu – îmi răspunde prompt -, dar asta nu mă împiedică să fiu aici." Marşez: "Bine, dar nu te temi de niscaiva represalii, doar ştii care e orientarea politică pe acolo?". "Oh! Nu, sunt bun şi nu au ce-mi face, oricât ar încerca",  vine hotărât replica. Între timp, începe să-şi clameze sonor textul afişat, despre care aflu că l-a compus chiar el. Câţiva trecători se apropie curioşi. Devenim un grup care nu mai poate fi ignorat. Mărturisesc faptul că fermitatea lui mă incită şi mă încântă. Vreau să aflu cum a ajuns la concluzia că trebuie să fie în piaţă şi dacă nu cumva se simte manipulat. Doar acuzele în acest sens curg gârlă de la microfoanele oficinelor guvernamentale. Eu însumi trăisem o experienţă dezamăgitoare cu unii prieteni, surprinşi că merg "la demonstraţie" şi mă las manipulat. Tânărul e sincer până la capăt: "La început nu am înţeles mare lucru, nu ştiam de ce se adună oamenii. Apoi am căutat, m-am informat şi am înţeles că suntem în primejdie să fim încălecaţi de politicieni corupţi. În Piaţă, convingerea mi-a fost întărită de ceilalţi tineri. E o nerozie să fim acuzaţi de manipulare! Uitaţi-vă la colegii mei de generaţie! Toţi am venit din convingerea că nu e normal să rămânem indiferenţi".

În seara următoare, Ionuţ e din nou la datorie, înfăşurat în mantia tricoloră, inconfundabilă şi cu un alt text inscripţionat pe o pancartă. Este sufletul reuniunii: se mişcă de la un grup la altul, parcă pentru a le da mai mult curaj celor prezenţi şi emite ad-hoc încântătoare texte cu rimă. A devenit obiectivul meu: îl urmăresc fascinat de verva, hotărârea şi vehemenţa lui în a-i denunţa pe "eroii" celebrei ordonanţe 13. Este de departe, cel mai inventiv dintre toţi protestatarii. Am devenit prieteni, iar eu îl consult cu privire la textele noi, menite să ne întreţină interesul, dar şi să ne descreţească frunţile. Am sentimentul că Ionuţ a devenit chiar liderul pieţei, prin stăruinţa şi inventivitatea lui. "Băiatul acesta are stofă de lider", îmi spun.

În toate zilele ce au urmat, Ionuţ e nelipsit în Piaţa Unirii, iar prezenţa lui tonică m-a molipsit. Într-o seară, statuia lui Cuza e parcă mai luminată decât de obicei. Ionuţ e la datorie, cu tricolorul şi cu un alt text rimat. Îl privesc cu luare aminte, iar Ionuţ pare să remarce surprinderea mea. Mă frapează o asemănare izbitoare, ce mi-a trecut neobservată în semiîntunericul pieţii din zilele trecute. Înţeleg, în fine, că tânărul, de statură mijlocie, cu trăsături fine şi cu un barbişon stil Napoleon al III-lea, lipit de soclul statuii domnitorului Unirii, seamană izbitor chiar cu personajul turnat în bronz. Dau să articulez plăcuta surpriză, iar Ionuţ, parcă citindu-mi gândurile, îmi vine în întâmpinare: "Ştiţi, mi se mai spune Cuza! Este eroul meu".

Desigur, nimic nu este întâmplător în istorie. Nici Ionuţ, tânărul acesta demn şi inteligent, ce ar fi putut trece neobservat, probabil, în mulţimea din Piaţa Unirii, dar care şi-a făcut scut şi speranţă din tricolor şi din eroul său, Cuza Vodă. Îmi vine în minte, aproape instantaneu, o discuţie purtată cu un universitar ieşean despre protestele tinerilor. De la "înălţimea" suficienţei lui este convins că tinerii nu ştiu pentru ce au ieşit în stradă şi sunt victime ale manipulării. Las cititorului plăcerea de a face diferenţa dintre cele două personaje. 

Mihai Dorin este istoric şi publicist

Publicitate și alte recomandări video