Corpul pilotului Adrian Iovan, descarcerat din epava avionului şi transportat la Cîmpeni

marți, 21 ianuarie 2014, 09:02
2 MIN
 Corpul pilotului Adrian Iovan, descarcerat din epava avionului şi transportat la Cîmpeni

Trupul neînsufleţit al pilotul Adrian Iovan a fost descarcerat dintre resturile epavei avionului care s-a prăbuşit luni după-amiază în Munţii Apuseni, pe raza comunei Horea, şi transportat la morga spitalului din Cîmpeni.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Unirea" Alba, plutonier Alina Bălaş, a declarat marţi pentru AGERPRES că forţe ale ISU au procedat la descarcerarea cadavrului, care a fost coborât în pături, câţiva kilometri, de către jandarmii montani până în locul în care acesta a putut fi preluat de o maşină.

Mai mulţi jandarmi asigură încă din cursul serii de luni securizarea zonei în care a căzut avionul, până la finalizarea anchetei efectuate de organele competente, a menţionat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Alba, maior Cosmin Jurcoveţ.

Dosarul accidentului aviatic a fost înregistrat pe rolul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, ancheta fiind coordonată de procurorul general Augustin Lazăr şi procurorul general adjunct Eugen Fulop.

Două persoane au decedat şi cinci a fost rănite după ce avionul în care se aflau, de tip BN 2, a căzut într-o zonă împădurită din Apuseni, în zona Vârfului Petreasa, la peste 1.200 de metri altitudine. Cele şapte persoane aflate la bordul aeronavei, doi membri ai echipajului şi cinci persoane din echipa medicală, se deplasau la Oradea pentru o operaţie de prelevare de organe pentru transplant.

Epava avionului şi victimele au fost descoperite de un pădurar din Alba. (Agerpres)

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii