Cum poţi să nu gândeşti

Sunt destui care cred că a gândi la problemele comunităţii locale, a ţării ori a lumii în care trăiesc e fie nestimulativ – să o facă cei investiţi, de pildă aleşii locului ori ai neamului -, fie riscant – te pune în contradicţie cu cei care deţin puterea -, fie e pierdere de vreme, întrucât oricum nu poţi înţelege totul, ca într-un experiment de chimie, spre exemplu, problemele fiind atât de obscure, încât nu merită să investeşti gândire pentru a desluşi înţelesuri neinteligibile. E mult mai simplu să reduci totul la o explicaţie universală din specia misterioasă a teoriilor conspiraţiei, gen: lumea e oricum dirijată prin pârghii invizibile de către forţe oculte. Există şi o specie care-şi refuză sistematic exerciţiul gândirii, înlocuindu-l cu privitul la televizor, de unde preiau pe nemestecate informaţii care le satisfac lipsa de gândire, le alimentează prejudecăţile şi le întăresc ideile puţine şi rudimentare, dar ferme. De regulă sunt atât de siguri de ceea ce le-a servit RTV, în doze bine calculate şi cu efect sigur, încât tot universul lor se învârte, asemenea unei muşte atrasă irezistibil de mirosuri otrăvitoare, în jurul unui set de prejudecăţi stupide, ce trec drept certitudini. Pe fond, ei nu caută informaţii care să-i lumineze, ci surogate care să le întărească aşteptările.

Recentul fenomen al protestelor tinerei generaţii împotriva năravurilor fanariote ale guvernanţilor şi pentru trezirea din somnul raţiunii a majorităţii tăcute a funcţionat ca un developator: am constatat pe viu cât de devastatoare poate să fie lipsa gândirii. Ceea ce voi relata este rezultatul unor dialoguri întâmplătoare purtate în aceste zile minunate de exerciţiu civic. Reţin trei cazuri semnificative. Nu inventez nimic.

Cazul nr. 1. Pensionar, fost zidar, om de bun simţ, mă salută de la distanţă, reverenţios. Cândva mi-a zugrăvit casa şi am fost mulţumit. Mi se plânge de protestul tinerilor şi nu ezită să îşi exprime mânios dezacordul faţă de cei din stradă, "care nu ştiu nimic şi nu muncesc". Din vorbă-n vorbă deduc faptul că judecata lui aspră are un temei de netăgăduit: are un fecior cam puşlama, care trăieşte din pensia lui şi din ce mai adună el ca zugrav, deşi ar fi îndreptăţit să se odihnească. Experienţa lui privată o extinde fără ezitare asupra tineretului, dar mai ales asupra celor din stradă, care musai că trăiesc din banii părinţilor ori sunt plătiţi de cine ştie ce forţe oculte, de vreme ce stau acolo. Încerc să-i explic faptul că eu lucrez cu tinerii şi am păreri total opuse despre ei. Îmi aruncă o privire întrebătoare şi nedumerită, dar fără ură, doar ne cunoaştem de atâta vreme. Îmi reproduce apoi rudimentarele prejudecăţi de la RTV. Îi recomand un exerciţiu elementar: să privească şi spre alte azimuturi. Experienţa mea cu tinerii nu are nici o valoare pedagogică pentru el, întrucât nu-l ajută să-şi depăşească nemulţumirea că ţine acasă un trântor. Din această pricină îi urăşte pe toţi. Dar atunci când îi spun că sursa răului lui nu sunt tinerii protestatari, ci aceia care ne-au furat sistematic şi toxina numită RTV, e vizibil contrariat de diagnostic şi întrerupe voluntar discuţia. Am o remuşcare pedagogică. Pe aceşti oameni cine- i educă? Cine-i îndrumă să discearnă? Cine-i apără de capcanele manipulării, marca RTV sau Antena 3? Din nefericire, ei sunt masa de manevră de când lumea, pentru că se mulţumesc cu puţin şi reduc înţelesul lumii la experienţa lor. Ei au asigurat sistematic votul masiv pentru PSD şi toată pletora populistă. Atâta vreme cât ei sunt majoritari, PSD va fi un partid "mare".

Cazul nr. 2. Fost dascăl de filosofie într-o universitate ieşeană. Crede cu pasiune în marxism, azi ca şi ieri. Pentru ei istoria este o schemă redundantă, în care unii exploatează pe alţii. Imperialiştii de ieri (vezi Lenin), multinaţionalele de astăzi (vezi Sebi Ghiţă). Reţeta e simplă şi universală. De la marxismul ultraortodox a trecut direct şi previzibil la România Mare. Evanghelia marxistă de ieri s-a prelins natural în cloaca lui Vadim, din care a făcut etalonul mândriei naţionale şi suportul demascării hoţiei. Dar hoţia nu e nici într-un caz acolo unde o identifică astăzi tinerii, ci la partidele istorice. Vadim trăieşte! Vadim i-a anesteziat puţina gândire, şi aşa rudimentară, îndrumând-o să se metamorfozeze în zoi aruncate în capul opozanţilor. Toate judecăţile de valoare şi le ia direct de la RTV: tinerii sunt manipulaţi de transnaţionale, sunt plătiţi să protesteze, drept pentru care ţara e în primejdie de dezmembrare, iar Iohannis este, desigur, un trădător. Nici o diferenţă între acest personaj şi precupeţele de pe caldarâmul de la Cotroceni. Îi vorbesc despre filiaţia "ideilor" vehiculate şi despre asemănarea flagrantă cu sloganele cetei triste adusă de Olguţa Vasilescu la Cotroceni. În replica, aflu că sunt plătit să protestez. Întăresc şi adaug: şi căţelul meu, Rică, protestatarul necuvântător, dar ferm.

Cazul nr. 3. Alt intelectual, pensionar. Naiv, îl invit să mi se alăture în Piaţa Unirii. Ştiindu-l sensibil şi deprins oarecum cu exerciţiul analizei, îl chem să fim împreună pentru a ne bucura de experienţa frumoasă a solidarităţii. Pentru autenticitate, îi transmit live secvenţe din atmosfera superbă din piaţă. În replică, încasez un ocean de adjective de subsol la adresa preşedintelui Iohannis, care e… un nazist urât mirositor. Alte etichete nu pot fi reproduse, din decenţă, autoasumată. Sunt stupefiat. Dacă de la predecesorii nu aveam aşteptări speciale, având în vedere back-ground-ul, de el sunt siderat. Îi urez vizionarea plăcută a RTV-ului. Confirmă adeziunea la ideile indecent împărtăşite de acolo. Îi recomand, ca alternativă, o cură de Digi 24. Refuz categoric: se plictiseşte. Înţeleg imediat: bârfa grosieră marca RTV e spectaculoasă şi seducătoare, în vreme ce normalitatea de la Digi 24 e cam… monotonă. Anestezie plăcută!

Trei cazuri, trei mărci şi un numitor comun: neasumarea exerciţiului gândirii paralizează şi deturnează acţiunea. Din această plămadă s-au iscat cei care ştiu totul, înainte de a se întâmpla. În buzunarul în care ţin substitutul de gândire intră toată gama gesturilor noastre laşe: de la cei care i-au primit pe ruşi ca "eliberatori" şi i-au etichetat pe rezistenţi ca "bandiţi", până la cei care astăzi le pun tinerilor etichetă de "vânduţi". Bravos, stimabililor! Prin cei care au avut şi au puterea să spună "Nu" imposturii existăm noi ca naţiune demnă de acest nume, pe când prin voi suntem doar un genunchi îndoit.

Mihai Dorin este istoric şi publicist

Publicitate și alte recomandări video