Cum să facem ca să ţinem la distanţă bolile infecţioase în concediu. Sfaturi de la medicii specialişti

joi, 10 iulie 2014, 12:54
2 MIN
 Cum să facem ca să ţinem la distanţă bolile infecţioase în concediu. Sfaturi de la medicii specialişti

Odată cu începerea vacanţelor, infecţioniştii avertizează populaţia să fie atentă la detaliile de igienă care pot ţine la distanţă apariţia unor boli, cum ar fi hepatita cu virusul A, enterovirozele sau botulismul. Pentru aceasta, trebuie să verificăm de fiecare dată termenul de garanţie al produselor, să spălăm fructele şi legumele pe care le consumăm şi să ne spălăm mâinile cât mai des.

În plus, vara trebuie să evităm să facem baie în locurile neautorizate sanitar şi trebuie să acordăm atenţie pişcăturilor de insecte. „Atenţie la bolile infecţioase care se pot transmite în această perioadă pe cale digestivă. Atenţie la conserve, în special la alimentul de origine animală, lapte sau carne, la apa pe care o consumăm, care trebuie să fie din sursă autorizată sau îmbuteliată. Am avut săptămâna trecută două cazuri uşoare de botulism cu paciente care au consumat conserve cumpărate din străinătate. Atenţie la piscinele în care se fac băi: ele trebuie să fie autorizate sanitar. Băile în apele insalubre pot provoca afecţiuni grave, cum ar fi leptospiroza, cu afectare hepato-renală şi cardiacă, sau meningita. Sfătuim părinţii să-şi supravegheze copiii atunci când aceştia merg la baie“, a explicat prof.dr. Carmen Dorobăţ, managerul Spitalului de Boli Infecţioase.

Specialistul a mai precizat că persoanele care se vor deplasa în perioada următoare în afara continentului european ar trebui să se adreseze Direcţiei de Sănătate Publică în prealabil pentru a fi informate dacă se impune administrarea unui vaccin special.

 

Comentarii