Caută 
5 MIN
Video
\N
Ce se va întâmpla la PNL contează enorm în economia electorală a acestui an, mai ales din perspectiva prezidenţialelor.
Unul dintre marile semne de întrebare electorale ale acestui an este ce vor face liberalii. În teorie, PNL se află acum ferm în opoziţie, lucru de care se străduie permanent să ne convingă şi Crin Antonescu prin declaraţii contondente la adresa foştilor colegi din USL. Dar dacă stai de vorbă în particular cu lideri ai partidului imaginea e mai nuanţată. Afli că, de fapt, multă lume din activul PNL din teritoriu aşteaptă să vadă ce se va întâmpla pe 25 mai la europarlamentare pentru a decide ce va face în continuare. Pare surprinzător la prima vedere, mai ales dacă luăm în calcul votul copleşitor din Delegaţia Permanentă (au fost doar 6 voturi împotrivă) pentru ieşirea partidului din USL, dar dacă ne uităm mai cu atenţie descoperim care este în prezent starea de spirit reală, mai ales în teritoriu.
De pildă, la alegerile de sîmbătă de la Iaşi un contracandidat relativ obscur, Victor Chirilă, fost primar în comunei Bârnova şi până recent vicepreşedinte al Consiliului Jude?ţean, a luat totuşi aproape o treime din voturi în confruntarea pentru şefia organizaţiei PNL Iaşi cu Cristian Adomniţei, preşedintele Consiliului Judeţean. La mijloc sunt desigur mai multe explicaţii (frustrări de natură personală, tensiuni mai mult sau mai puţin deschise între noul lider al organizaţiei şi cercul celor apropiaţi fostului lider absolut, Relu Fenechiu) dar sigur un rol îl joacă şi nemulţumirile legate de ieşirea PNL de la guvernare. După anunţarea rezultatelor, Cristian Adomniţei a declarat că liberalii au ales „calea neatîrnării faţă de PSD”. Ceea ce înseamnă că voturile date adversarului său, nu tocmai puţine, exprimau în fond opţiunea contrară!
PSD exploatează abil acest gen de nemulţumiri. Oamenii nu fac de regulă politică pentru că ard de dorinţa de a servi interesul public ci mai ales pentru a „prinde” funcţii sau a obţine avantaje prin accesul la resursele guvernării. Or, Victor Ponta şi colegii din actuala putere le transmit permanent că nimic nu e pierdut definitiv, totul este să scape de scape de „trădătorul” Antonescu, aşa cum l-a etichetat recent Cătălin Ivan, care se plîngea că, iată, din cauza acestuia PSD este nevoit să-şi caute candidat la prezidenţiale. Unii lideri liberali îşi spun la ureche şi soluţia salvatoare: Tăriceanu plus refacerea USL. E adevărat, tot ei recunosc că o astfel de formulă nu e tocmai simplă, chiar dacă, aşa cum e foarte probabil să se întîmple, PNL nu va atinge pragul de 20 de procente.
Tentaţia revenirii la putere în combinaţie cu o mulţime de frustrări personale acumulate chiar la vîrful partidului faţă de actualul preşedinte sunt elemente evident destabilizatoare. Însă, pe de altă aprte, sunt şi destule situaţii în teritoriu în care existau conflicte acute între pesedişti şi liberali chiar şi atunci când guvernau împreună. Iar dacă în ceea ce îl priveşte pe Tăriceanu nu e foarte limpede cât de mari sunt resentimentele faţă de decizia acestuia de a părăsi partidul, şansele reale ale desemnării sale drept candidatul unui USL reşapat la alegerile prezidenţiale nu sunt tocmai promiţătoare. Şi asta nu pentru că premierul nu ar dori acest lucru. Ar face aproape orice pentru a scăpa de această „candidatură otrăvită”. Însă e puţin probabil ca formula să fie acceptată de Liviu Dragnea şi echipa baronilor care îl doresc plecat şi de la guvern şi din fruntea partidului.
De altfel, în ultimele zile e vizibilă situaţia ambiguă în care se găseşte Victor Ponta în relaţia cu echipa Dragnea & baronii. Pe de o parte, anchetele spectaculoase iniţiate de DNA în ultima vreme îi fac viaţa mai uşoară în partid şubrezind poziţia unor lideri locali agresivi şi incomozi. Acesta este de fapt motivul pentru care unii dintre ei îl suspectează deschis fie că în afară de nişte declaraţii belicoase nu face în realitate nimic să „descurajeze” raidurile DNA fie chiar le încurajează în culise. Problema premierului e că acest avantaj vine la pachet cu pericolul unui non-combat al echipelor electorale din judeţele respective, ceea ce ar fi extrem de toxic pentru el, mai ales la prezidenţiale.
Ironia face ca atât Crin Antonescu cât şi Victor Ponta să se confrunte cu probleme interne reale în relaţia cu activul de partid. În plus, ambii trebuie să decidă cum joacă cartea „prezindeţialelor”. Din acest ultim punct de vedere Antonescu are o mai mare libertate de acţiune. Dacă va fi convins că şansele de a depăşi pragul de 20 de procente la europarlamentare sunt minimale, el ar putea să recurgă la o soluţie în care Klaus Johannis ar deveni candidatul PNL la prezidenţiale, ceea ce i-ar permite probabil să rămînă în fruntea partidului. Într-o astfel de situaţie îi va fi mai uşor să contracareze intern şi ideea unei candidaturi a lui Tăriceanu. Nici nu ar fi până la urmă un preţ important de plătit pentru că în realitate şansele sale nu doar de a fi acceptat drept candidat comun al dreptei ci chiar de a intra în turul doi scad pe zi ce trece. În plus, deşi deocamdată ştim destul de puţine despre el şi s-ar putea chiar ca atunci când va intra explicit în arenă să mai piardă din capitalul electoral de acum (nu ştim de pildă cum s-ar descurca în dezbateri electorale de miză mare) Klaus Johannis nu va avea probabil dificultăţi majore de acceptare de către celelalte formaţiuni din opoziţie.
Ce se va întâmpla la PNL contează enorm în economia electorală a acestui an, mai ales din perspectiva prezidenţialelor. Iar ceea ce se va întâmpla la prezidenţiale va influenţa semnificativ ce se va întâmpla cu România din 2015 încolo. De la şansele de a prezerva independenţa justiţiei până la unele posibile ajustări în ceea ce priveşte poziţionarea strategică a ţării pe plan extern.
