Doar Franţa ne sperie

joi, 31 martie 2016, 01:43
4 MIN
 Doar Franţa ne sperie

 

* “Cocoşii” au învins Rusia cu 4-2 după ce au biruit Olanda la ea acasă. Celelalte adversare ale tricolorilor la Euro 2016, Elveţia şi Albania, n-au impresionat
 
* Adversara naţionalei României în Grupa A a Campionatului European a învins cu 4-2 selecţionata Rusiei într-un meci amical disputat marţi seara la Paris, după ce la finalul săptămânii trecute, echipa antrenată de Didier Deschamps câştigase cu 3-2 meciul cu Olanda. În minutul 8, Ngolo Kanté de la Leicester a deschis scorul din pasa lui Griezmann. În minutul 38 tot Griezmann a pasat pentru reuşita lui Gignac. După pauză ruşii au revenit în joc iar în minutul 56 Kokorin a marcat, însă peste doar 8 minute Payet a făcut 3-1. Jirkov a făcut 3-2 în minutul 68, pentru ca mijlocaşul de la Bayern, Kinglsey Coman să închidă tabela în minutul 76. Au fost primele goluri la echipa naţională pentru Kante şi Coman.  Selecţionerul Franţei, Didier Deschamps a folosit următoarea formulă de echipă: Lloris – Sagna, Varane, Sakho, Evra (’46 – Mathieu ’46; ’54 – Digne)- Kanté, Diarra, Pogba (’69 – Sissoko) – Griezmann (’62 – Payet), Gignac (’79 – Giroud), Martial (’46 – Coman).
Selecţionerul Franţei, Didier Deschamps s-a declarat mulţumit după victoria cu Rusia, scor 4-2, însă consideră că adevăratul test pentru gazda Campionatului European, va fi pe 10 iunie, când Franţa va evolua, în meciul de deschidere a turneului final, împotriva naţionalei României. "Am făcut multe lucruri bune în acest meci. Nu a fost totul perfect, dar jocul ofensiv colectiv m-a mulţumit foarte tare. Suntem o echipă care progresează de la meci la meci, învăţăm bine ce avem de făcut. Au fost multe puncte pozitive.Nu trebuie să facem o sărbătoare din această victorie, trebuie să râmânem cu picioarele pe pământ. Am avut două partide amicale puternice în care am evoluat foarte bine." a declarat la conferinţa de presă selecţionerul Franţei, Didier Deschamps. Naţionala Franţei a ajuns la şapte victorii în cele opt meciuri disputate în campania de pregătire pentru Campionatul European. "Totul ne dă linişte şi încredere, însă vom porni de la zero înaintea primului meci cu România de la EURO, pe 10 iunie." a mai spus Didier Deschamps.
* Într-un meci disputat pe stadionul Letzigrund din Zürich, echipa Elveţiei, o altă viitoare adversară a României la Euro 2016 a fost învinsă cu 0-2 de Bosnia-Herţegovina  prin golurişle marcate de Edin Dzeko (’14)  şi Miralem Pjanic (’57). După înfrângerea din Irlanda, 0-1, naţionala Elveţiei a pierdut şi al doilea meci amical, împotriva Bosniei. Fără vedeta Shaqiri, Elveţia a primit primul gol în urma unui corner. Al doilea gol al naţionalei din Bosnia-Herţegovina a fost marcat de Pjanic, din lovitură liberă. Singura ocazie importantă a naţionalei Elveţiei a venit chiar înainte de al doilea gol al oaspeţilor, prin Steffen, care a tras în portarul Begovic. Selecţionerul Vladimir Petkovic a folosit următorii jucători: Sommer — Lichtsteiner (’65 – Lang), Schaer (’46 – Klose), Senderos, Rodriguez (’65 – Moubandjé) — Gelson (’46 – Zuffi, 46), G. Xhaka — Steffen, Kasami (’72 – Tarashaj), Mehmedi (’46 – Embolo) — Seferovic.
* În pofida celor două eşecuri, selecţionerul Petkovic, nu este îngrijorat: "După două înfrângeri, nu este foarte plăcut. Astăzi, însă, am văzut o altă reacţie din partea jucătorilor. Am fost supuşi unei presiuni din partea echipei adverse la început, cu cinci sau şase lovituri de colţşi acest lucru a adus frica în echipa noastră. Înainte de primul gol am văzut foarte multă teamă, nu ne-am creat nici o oprtunitate de a marca. Prin urmare, a fost un meci dificil împotriva unei naţionale a Bosniei foarte bună. Au fotbalişti cu multă calitate, deşi nu vor fi prezenţi la turneul final din Franţa." a declarat, selecţionerul Elveţiei, Vladimir Petrovic, după înfrângerea, scor 0-2 cu Bosnia.
* Cea de-a patra echipă calificată, Albania, a avut un meci mai uşor în Luxemburg, câştgat cu 2-0, prin golurile marcate de Armando Sadiku (’63) şi Sokol Cikalleshi (’73), după ce au jucat o repriză în superioritate numerică, portarul gazdelor, Jonathan Joubert fiind eliminat în minutul 45. Selecţionerul Albaniei, Gianni De Biasi, a folosit următorii jucători: Berisha (’60 – Shehi) — Xhimshiti, Arlind Ajeti (’67 – Roshi), Veseli, Aliji (’61 – Sadiku) — Basha, Kukeli (’46 – Kace), Shala (’61 – Rashica), Memushaj (Lenjani, 61) — Cikalleshi, Gashi.
România, Franţa, Elveţia şi Albania fac parte din Grupa A la EURO 2016. Tricolorii vor juca meciul inaugural al competiţiei, contra Franţei, pe 10 iunie, pe Stade de France, apoi vor întâlni Elveţia în data de 15 iunie, pe Parc des Princes din Paris, şi Albania pe 19 iunie, la Lyon.
Alte rezultate din meciurile amicale: Macedonia – Belarus 0-2; Grecia – Islanda 2-3 (elenii au condus cu 2-0!); Norvegia – Finlanda 2-0; Austria – Turcia 1-2; Suedia – Cehia 1-1; Germania – Italia 4-1. Kroos (’24), Hector (’65), Götze (’48), Özil (’75) / El Shaarawy (’83); Portugalia – Belgia 2-1; Anglia – Olanda 1-2. Vardy (’41)/ Janssen (’50 – penalty), Narsingh (’77); 
 
 

Comentarii