Caută 
1 MIN
Video
Nu, nu puteam trece prea uşor şi aşa de repede peste Babelul brazilian, mai ales acum, când Mundialul s-a încheiat şi cei mai mulţi (multe) îşi ling rănile, mai vechi sau încă proaspete, printre care şi naţionala „Carioca”! Mai ales senzaţionala înfrângere a acesteia, la un scor incredibil, a introdus, în comentariile mass-mediei şi ale sufletiştilor din spaţiile de socializare, note de violenţă caracteristice discursului crizist al relatărilor, de la faţa locului, despre conflicte armate sau cataclisme naturale.
► Dezastru. După tatonări ale confuziei provocate de primul şi chiar de al doilea gol în poarta „echipei auriverde” (nume cu pronunţie mângâios-admirativă înainte de începerea meciului cu „Panzerele”), termenul dezastru s-a instalat începând cu cel de al patrulea, dar mai ales după al cincilea gol al germanilor şi a cunoscut numeroase sinonime conjuncturale. Este drept, instructajul (chiar tehnic!) al echipelor şi comentariile despre desfăşurarea jocurilor de fotbal sunt iremediabil contaminate belicos; nimic mai obişnuit decât strategie, tactică, atac, apărare, victorie etc., faţă de care a elimina, a anihila, a surclasa, a ridiculiza reprezintă nevinovate defulări.
► Şi încă… Da, dar acum, pentru gazde şi pentru fanii gazdelor, s-a întrecut orice măsură a suportabilităţii; nu poţi să-i insulţi pe principalii actanţi, pe Kroos, pe Schuerrle, şi nici pe Klose, Mueller ori Khedira, dar, cu raportare la cele 20 de minute fatale, poţi vorbi de Blitzkrieg şi califica desfăşurarea lucrurilor drept catastrofă, carnagiu, măcel, masacru ori execuţie, ce mai! Sau, cu regret înfundat, s-a vorbit de un scor de tenis, şi, tot sentimental, în registru minor, de o tragedie, comparaţia cu Hiroshima nelipsind nici ea. Ce departe suntem de expresia atmosferei de hârjoană dintr-un titlu cum a fost „Canguri pofticioşi la portocale”!
Învigătorii au sancţionat entuziast toate etichetele respective, manifestându-se ca mişcări de masă: în tribunele stadionului, pe străzile din Belo Horizonte, în pieţe din toate oraşele Germaniei: aici cu steaguri, tobe şi trompete, cu pancarte de provocare la adresa viitoarei şi ultimei victime.
► Lacrimi. Tot în regula victoriilor militare, nici învinşii nu au lipsit din spectacolul public; pe canalul german RTL, la programe de ştiri şi de comentarii, fundalul a fost asigurat nu numai de scene de luptă corp la corp şi cap la cap victorioase şi de cele mai avantajoase poze ale celor „vier DFB-Spieler” nominalizaţi pentru „Balonul de aur”, ci, frecvent, de imaginea, din tribună, din noaptea meciului, a unui bătrân brazilian cu ochii în lacrimi: da, cel cu mustaţi albe pe oală, care mai strângea la piept macheta trofeului. Şi, fireşte, a stăruit şi imaginea înlăcrimatului căpitan David Luiz!
► Finală. S-a şi spus că, după starea de spirit Belo Horizonte, nimic nu mai putea sta în calea manifestării, pe terenul de fotbal, a reflexelor întârziate ale aşa-numitului „furor teutonicus” şi că „Die Nationalmannschaft” va deveni, în 2014, campioană mondială. Aşadar „Weltmeister” pe limba lor, una în care semnificaţia sintagmei nu poate scăpa nici celui mai puţin instruit neamţ, care foloseşte curent termenul Welt pentru a numi „lumea”, iar pe Meister pentru ceea ce înseamnă „maistru”, „meşter”, deci nu este nevoie să i se explice înţelesul îmbinării celor două; astfel, tot natul se poate bucura în voie. Avantaj (naţional!) al limbilor care se folosesc de traduceri pentru a numi noutăţile: germanii încă mai denumesc telefonul Fernsprecher (adică „vorbitor la distanţă”), iar televiziunea Fernsehen (să zicem, „văzător la distanţă”). Nu că ne-ar paşte vreo primejdie, dar vorbind măcar despre alţii, dacă ne luăm după rezultate ale unor veninoase emisiuni de tipul „Vox populi”, sau ale emisiunii (aparent binevoitoare cu… proştii) „D’ale lui Mitică”, o bună parte din populaţia ţării noastre nu ştie ce înseamnă „campion” şi cu atât mai puţin „mondial”.
► Tot lacrimi. În calitate de „maiştri ai lumii” (sau „pe lume”), germanii ar putea manifesta o undă de superioară duioşie faţă de perdanţi, consolându-i pe motivul şi pe melodia celui mai cunoscut song în care Argentina este destinatara unei sfâşietoare mărturisiri: nemţii niciodată n-au trădat-o, în sensul că n-au uitat-o, nici după finala din 1986, când au pierdut, dar nici după cea din 1990, când au câştigat ei trofeul. Da, ne-am adus aminte de Don’t Cry for Me Argentina, pentru care există şi o traducere în limba germană, din care preluăm primele două versuri ale refrenului: „Weine nicht um mich, Argentina, Die Wahrheit ist, ich verlass dich nie”. Dar, pentru această limbă, să caute nemţii vreo intonare demnă să stea alături de sensibilele interpretări ale unor dive ca Madonna ori Sarah Brightman.
► Revanşă, imaginată. Ne gândim la o sensibilă adresare pentru „panzere” din partea „albi-albaştrilor”, dar pre limba lor: „No llores por mí, Alemania!”. Ca o promisiune că, la o reîntâlnire, lucrurile se vor îndrepta.
Stelian Dumistrăcel este profesor universitar doctor în cadrul Departamentului de Jurnalistică şi Ştiinţele Comunicării de la Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi
