Farmecul discret al librăriilor

Un călător neobosit, aşadar, acest Jorge Carríon, scriitorul spaniol a cărui carte, intitulată Librării. Itinerariile unei pasiuni (trad.fr. Seuil, 2016), am început să o prezint, tot aici, săptămâna trecută (în numărul din 23 decembrie). Demonul călătoriei îl duce din Franţa în Statele Unite, din Argentina în Australia, din Africa de Sud în Canada, din Turcia în Patagonia. Şi, pretutindeni pe unde ajunge, principalul lui „obiectiv” îl reprezintă librăriile. Pentru Darríon, librăria constituie un spaţiu plurivalent, cu multă încărcătură simbolică. Este, astfel, un loc erotic întrucât e un loc al întâlnirilor şi al experienţelor împărtăşite (multe cărţi şi filme exploatează acest topos, de n-ar fi să amintim decât atât de cunoscutul Notting Hill). Mai mult, librăria poate fi un fel de templu în care se practică o religie ciudată, bazată pe fetişism (cărţile = obiecte de cult). Am văzut că librăriile devin adesea spaţii privilegiate ale întâlnirilor literare cu urmări durabile în timp. Emblematice rămân, în acest sens, faimoasele librării pariziene interbelice La Maison des amis du livre şi Shakespeare & Company. Să mai cităm – printre multe alte exemple – librăria Casella din Napoli (fondată în 1825), unde se întâlneau, la răscrucea secolelor XIX şi XX, Marinetti, Valéry, G. Bernard Shaw, Anatole France. Încărcate de istorie, unele librării sunt adevărate muzee: Bertrand, din Lisabona, City Lights din San Francisco, Librăria Coloanelor din Tanger (de care sunt legaţi Paul Bowles, Marguerite Yourcenar, Gore Vidal, Paul Morand, Juan Goytisolo, Amin Maalouf etc.), Shakespeare & Company din Paris. Notorietatea acestor librării le transformă şi în locuri turistice: în interbelic Shakespeare & Company de pe strada Odéon făcea parte din circuitul American Express, iar autobuzul cu turişti se oprea preţ de câteva minute în faţa vitrinelor, timp în care amatorii puteau face fotografii. Metamorfozele librăriilor în secolul XXI deschid noi perspective: marile librării vând nu numai cărţi, ci şi o mulţime de produse din sfera audio-vizualului. Şi cum ele funcţionează adesea împreună cu baruri, cafenele, restaurante, galerii de artă, Carríon le consideră metafore ale internetului: textul ocupă un loc restrâns, dar, spre deosebire de lumea virtuală, este favorizat contactul personal.

Democratizarea lecturii s-a produs odată cu creşterea tirajelor şi cu ieftinirea cărţilor. La mijlocul secolului al XIX-lea, fraţii Lévy din Paris au lansat o colecţie de volume la preţul de un franc fiecare (editura Calmann-Lévy există şi astăzi, dar nu mai e una de top). Cam tot pe atunci Baedeker şi Murray au pus în circulaţie, la un preţ accesibil, ghiduri de călătorie pe care le puteai găsi peste tot (librării, chioşcuri, băcănii). În a doua jumătate a secolului al XIX-lea apar şi se dezvoltă spectaculos chioşcurile Hachette din gări. În paranteză fie spus, într-un chioşc de gară a cumpărat James Joyce cartea (Dafinii au fost  tăiaţi) unui autor necunoscut lui, Edouard Dujardin, şi atunci a avut revelaţia unui procedeu narativ revoluţionar, monologul interior. În India, lanţul de librării A.H.Wheeler & Co a luat naştere în 1877, iar la începutul secolului nostru număra peste şase sute de chioşcuri în trei sute de gări. În fapt, primul chioşc de acest tip din lume a fost creat în 1848 la gara Euston din Londra: era proprietatea lui W.H.Smith şi aşa s-a născut primul mare lanţ de librării. Mobilitatea şi viteza au influenţat atât industria cărţii, cât şi modalităţile lecturii: oamenii s-au învăţat să citească în tren, să ridice ochii de pe carte şi să contemple peisajul care alunecă pe lângă ei, să-şi dozeze lectura în funcţie de durata călătoriei şi de frecvenţa opririlor. Obiceiuri, vai, aproape dispărute astăzi, cel puţin la noi: rar vezi pe cineva citind o carte, suverane sunt telefoanele şi laptopurile, iar unii se mulţumesc, pur şi simplu, să privească ore întregi în gol. Revenind la lanţurile de librării: Barnes & Noble, din Statele Unite, au fost primii care şi-au făcut publicitate la televiziune. Lanţul de librării FNAC din Franţa a avut, o vreme, un succes extraordinar: acum vând mai multă aparatură electronică decât cărţi. În orice caz, lanţurile de librării reprezintă o ameninţare serioasă pentru librăriile independente, obligate să mizeze pe disponibilitatea clienţilor fideli.

Ar mai trebui amintite, fie şi în treacăt, acele librării pe care Jorge Carríon le descoperă cu încântare şi care au rezultat din transformarea unor spaţii ce aveau iniţial alte destinaţii – teatre, cinematografe, biserici, hoteluri, restaurante, bănci, gări. Librăria El Péndulo din Mexico City a consacrat modelul librăriei drept centru cultural şi a marcat totodată fuziunea dintre librărie şi cafenea, prilej cu care a fost creat un cuvânt nou: Cafebrerie. Imaginaţia arhitecţilor şi decoratorilor dă acestor spaţii o notă de originalitate inconfundabilă. Un exemplu de la noi (necunoscut lui Carríon) ar fi libraria bucureşteană Cărtureşti Carusel din Centrul vechi, situată într-un fost sediu al băncii Chrissoveloni. E meritul descendentului familiei Chrissoveloni că i-a dat această destinaţie superbei clădiri…

Pe lângă informaţia abundentă, întâlnim multe poveşti minunate în cartea lui Jorge Carríon. Nu doar cărţile, ci şi librăriile sunt, prin urmare, sursă de reverie. Şi cu siguranţă că vor rămâne astfel atâta vreme cât vom trăi în civilizaţia cărţii.

Alexandru Călinescu este profesor universitar doctor la Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, critic literar şi scriitor