De Business

Punem punctul pe știi

Fiscul ieşean a raportat încasări cu aproape 12% mai mari

marți, 20 iunie 2017, 01:50
2 MIN
 Fiscul ieşean a raportat încasări cu aproape 12% mai mari

Încasările Fiscului ieşean sunt cu aproape 12% mai mari ca anul trecut. În urma monitorizării activităţii de colectare din cadrul Agenţiei Judeţene a Finanţelor Publice (AJFP) din Iaşi, pe perioada 1 ianuarie – 30 mai, reiese faptul că veniturile au crescut, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. 

„Totalul veniturilor nete realizate a fost în valoare de 1.025,79 milioane de lei, ceea ce reprezintă o creştere cu 11,62 % faţă de totalul veniturilor înregistrate în aceeaşi perioadă a anului precedent, în valoare de 1.067,6 milioane de lei. Veniturile la bugetul de stat cumulat au înregistrat o creştere cu  4,48 % faţă de aceeşi perioadă a anului precedent. Veniturile la bugetele de asigurări sociale au înregistrat o creştere a veniturilor încasate cu 17,49%”, a precizat Maria Ţăran, purtătorul de cuvânt al AJFP Iaşi.

De asemenea, volumul arieratelor recuperabile de la persoane juridice înregistrează, la data de 31 mai, o sumă totală de 223,35 milioane de lei, în scădere faţă de luna trecută cu 132,28 milioane de lei. Cele recuperabile de la contribuabili persoane fizice înregistrează  o suma totală de 67,76 mil lei, în scădere faţă de luna trecută cu 1,68 milioane de lei. Pentru recuperarea creanţelor fiscale, la nivelul unităţilor fiscale ale AJFP Iaşi s-au intensificat măsurile de executare silită şi au fost aplicate 46.477 somaţii comunicate contribuabililor cu obligaţii fiscale neachitate, a căror valoare totală este în sumă de 475,69 milioane de lei.

Inspectorii au mai aplicat 18 sechestre asupra unor bunuri cu  valoarea de 4,89 milioane de lei, 1.540 popriri pe venituri la terţi în valoare de 53,42 milioane de lei şi 12.082 popriri înfiinţate asupra conturilor bancare ale contribuabililor cu datorii, valoarea popririlor fiind de 138,24 milioane de lei. „ Un număr de 1.290 contribuabili au depus cereri de eşalonare la plată pentru obligaţii fiscale neachitate în sumă de 146,10  milioane de lei, din aceste solicitări fiind soluţionate favorabil un număr de 1.093 de cereri, sumele aprobate la eşalonare fiind în valoare de 81,88 mil. lei, nefavorabil un număr de 190 de cereri pentru obligaţii fiscale în valoare de 63,73 milioane de lei şi în curs de soluţionare un număr de şapte cereri pentru obligaţii fiscale în valoare de 0,49 milioane de lei”, au mai precizat reprezentanţii fiscului.

 

  

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii