GALERIE FOTO: Răpuşi pe toloacă

sâmbătă, 05 martie 2016, 17:50
5 MIN
 GALERIE FOTO: Răpuşi pe toloacă
CSMS Iaşi – CFR Cluj 0-2 (0-1), în prima etapă a play-out-ului Ligii I de fotbal n pe un teren execrabil, ieşenii au început slab, au dominat, uneori copios, după ce au fost conduşi, au ratat mult şi, deşi au avut superioritate numerică din minutul 69, au primit al doilea gol, în prelungiri, seria de partide fără înfrângere oprindu-se la cota 11. Portarul oaspeţilor, Marc, a fost desemnat omul meciului, iar cel al gazdelor, Caparco, a avut un moment uluitor în minutul 8, când a salvat trei şuturi trimise din careul mic.
 

GALERIE FOTO

CSMS: Caparco – Voicu, Mihalache, Ciucă, Ţigănaşu – Böle, Creţu, V. Gheorghe, Viveiros (’62 – Onduku) – Golubovic, Cristea. Antrenor: Nicolo Napoli.

CFR: Marc – Dani Coelho, L. Goian, A. Mureşan, Camora – Gomelt – Păun (’58 –  Jakolis), Ruiz (’75 – Tînc), Petrucci, V. Bruno – Bud (’68 – Cristian Lopez). Antrenor: Antonio Conceiçao.

Cartonaşe galbene: V. Bruno (’31, ’69), Goian (’73), Marc (’89).

Eliminat: Vitor Bruno (’69).

Arbitri: George Găman; Valentin  Avram, Dragoş Iliescu.

0-1, min. 20: Ciucă respinge greşit, cu capul, până la Bud, care preia pe piept şi înscrie din voleu, de la marginea careului mare;

0-2, min. 90^4: Caparco este învins de Dani Coelho, care a şutat de la 20 de metri, după ce respinsese încercările lui Jakolis şi Petrucci.

În ciuda declaraţiilor date de oficialii ieşeni înainte de meci, care au asigurat că echipa a trecut peste amărăciunea ratării calificării în play-off, rănile CSMS s-au simţit din plin în startul meciului de sâmbătă. Mirosul de sânge le-a dat curaj oaspeţilor, care au intrat tare în joc. În minutul 6 Păun a şutat aiurea, din poziţie bună, iar Caparco a făcut, efectiv, minuni, peste două minute, când a parat trei şuturi din careul mic (!!!), trimise de Ruiz (2) şi Coelho, portarul ieşean fiind apoi salvat şi de bară, la reluarea lui Bud. Scăpaţi cu faţa curată, ieşenii au replicat prin Viveiros (’16), care, aflat într-o poziţie foarte bună, a şutat peste poartă. Golul a apărut însă, în poarta gazdelor, eroarea mare a lui Ciucă fiind taxată prompt de Bud.

Reuşita i-a trezit pe ieşeni care au preluat frâiele partidei. Deşi au făcut un joc care nu e pe placul ei, de construcţie, şi a avut de înfruntat, pe lângă rezistenţa clujenilor, handicapul unui teren care arată ca o toloacă după acţiunile naţionalei de rugby, trupa lui Napoli şi-a creat o sumedenie de ocazii. Marc a fost însă într-o zi mare, portarul celor de la CFR dându-le peste nas celor care i-au refuzat întoarcerea la Iaşi după ce a scos lovitura de cap a lui… Goian (’23), cornerul executat excelent de Viveiros (’37), şutul periculos al lui Böle (’55) ori lovitura lui cap a lui Cristea (’87). În plus, Creţu a tras slab din careul mic (’37), Viveiros (’65), Gheorghe (’65, ’67) şi Onduku (’77) – peste, Ciucă (’65) şi Gheorghe (’80) în blocaj, astfel că poarta ardelenilor a rămas intactă. Iar pentru ca nedreptatea fotbalului să fie totală, în prelungirile actului doi, în care CFR a stat în tranşee şi înainte şi după eliminarea lui Ruiz, clujenii au mai punctat o dată şi au stopat seria de 11 meciuri fără înfrângere a Iaşului.

Prunea: “Sper să nu avem probleme cu Liga”

^ Un cuplu care s-a căsătorit sâmbătă a ţinut să fie prezent la meci, mirele şi mireasa intrând pe stadion în startul partidei. ^ În ciuda faptului că a avut câteva parade senzaţionale, Alessandro Caparco era foarte supărat la final. “Sunt trist că evoluţia mea nu a ajutat echipa să câştige. Sunt în formă, îmi doresc să apăr şi să arăt că se poate conta pe mine şi din iunie, când îmi expiră contractul cu Iaşul. Nu am primit nicio ofertă de prelungire a înţelegerii de la CSMS, sunt sigur că nu voi primi vreuna! Îmi voi face datoria până la capăt, însă, în condiţiile actuale, e normal să sper să fiu remarcat de alte echipe. Am un copil de crescut, vreau să apăr bine şi să semnez un contract care să asigure linişte familiei mele” a spus portarul italian. ^ Ca şi la precedentul meci de pe teren propriu din acest an, cu Poli Timişoara, Napoli a efectuat o singură schimbare. Pe banca gazdelor au mai stat Hotoboc, Bădic, Frăsinescu, Piccioni, Enescu şi Llullaku. ^  Iaşul l-a împrumutat până în vară pe Alexandru Boiciuc la echipa de ligă secundă Rapid CFR Suceava. Internaţionalul de tineret moldovean, pe care Napoli nu a mai mizat de mult timp, a agreat mutarea, dorindu-şi să joace mai mult. ^Refuzat de CSMS atunci când şi-a exprimat intenţia de a reveni în Copou, fostul portar al Politehnicii, Traian Marc, a fost cel mai bun jucător de pe teren, opinia fiind împărtăşită şi de oficialii gazdelor. “Şi ca jucător, dar şi ca adversar, m-am simţit mereu foarte bine la Iaşi, un oraş care a rămas în sufletul meu” a spus, după meci, Marc. ^ Marcatorul primului gol al oaspeţilor, Cristi Bud, a fost aproape de a semna cu Iaşul în campionatul trecut. ^ În sectorul rezervat galeriei oaspeţilor au stat doi fani! Gazdele au fost încurajate, iarăşi, de o galerie consistentă, care, în ciuda eşecului, i-au aplaudat la final pe fotbalişti. ^ Preşedintele CSMS, Florin Prunea s-a arătat iritat de starea gazonului, însă s-a abţinut să mai intre în conflict cu reprezentanţii Primăriei:  “Aţi văzut şi dumneavoastră cum a fost terenul. Nu vreau să mai revin asupra unui subiect despre care am tras semnale de alarmă. Noi nu avem ce să facem. Jucăm în condiţiile pe care le avem. Urăm succes naţionalei de rugby şi sperăm ca Liga Profesionistă, care s-a sesizat în privinţa stării terenului de la Iaşi, să nu ia măsuri împotriva noastră” a spus şeful executivului ieşean.

Declaraţiile tehnicienilor

Nicolo Napoli: “După ce am luat primul gol, am dominat, ne-am creat ocazii, însă am ratat mult. Marc a făcut un meci mare. Trebuie să fim concentraţi în continuare, pentru a ne atinge obiectivul”.

Antonio Conceiçao: “Obiectivul nostru este să ne salvăm de la retrogradare. Pentru asta, trebuie să câştigăm fiecare meci şi să facem mai multe puncte decât ni se iau! Iaşul ne-a pus mereu probleme, însă astăzi am fost mai buni. Am câştigat meritat. Am dat dovadă de determinare, am rezistat în ultimele 20 de minute, când am avut un om mai puţin”. 

Comentarii