Grindina a distrus aproape toate acoperişurile din două sate ieşene

miercuri, 22 iunie 2016, 01:57
4 MIN
 Grindina a distrus aproape toate acoperişurile din două sate ieşene

„Avem vreo 70-80 de case afectate la Icuşeni şi încă 200 la Luceni”, explică primarul comunei Victoria. În judeţ, 10 mii de hectare de terenuri arabile au fost lovite de grindină.

Grindina de sâmbătă a lovit un sfert din comunele judeţului. Cea mai afectată zonă a fost lunca Prutului, dar au fost afectate şi localităţi din vestul sau nordul judeţului. „În acest moment se lucrează la centralizarea datelor privitoare la pagubele produse de grindină şi scurgerile de pe versanţi. În paralel, comisii mixte formate din reprezentanţi ai mai multor direcţii şi servicii verifică situaţia reală din teritoriu, apreciind totodată proporţia în care au fost afectate culturile agricole şi valoarea pagubelor”, a declarat purtătorul de cuvânt al Prefecturii, Felix Guzgă.

Conform rapoartelor trimise de primarii din judeţ, au fost avariate 552 de case şi 192 de anexe gospodăreşti, două poduri, 94 km de drumuri comunale, 13,45 km de drumuri judeţene, 1,3 km de reţele electrice şi 4,8 km de reţele de telecomunicaţii. În întreg judeţul, 9.808 ha de terenuri arabile au fost lovite de grindină. Pe lista localităţilor afectate de grindină se află oraşul Târgu Frumos şi comunele Andrieşeni, Bivolari, Ciohorăni, Ciurea, Costeşti, Cucuteni, Deleni, Drăguşeni, Gropniţa, Heleşteni, Ion Neculce, Lespezi, Mironeasa, Movileni, Popricani, Rediu, Schitu Duca, Scobinţi, Şipote, Tansa, Tomeşti, Trifeşti, Victoria şi Vânători.

Una dintre cele mai afectate comune a fost Victoria. Patru din cele 7 sate comunei au fost lovite de grindină, dar cele mai mari pagube s-au produs la Icuşeni şi Luceni, unde aproape nicio casă nu a mai rămas întreagă. „Avem vreo 70-80 de case afectate la Icuşeni (în jur de 430 de locuitori) şi încă 200 la Luceni (aprox. 660 de locuitori). În general sunt case vechi, cu acoperişul din azbest. Grindina a fost enormă, iar când a lovit, a făcut praf plăcile de azbest. Una e o ţiglă, pe care o schimbi uşor şi alta o foaie de doi metri pătraţi, care este compromisă total. Am mers prin toate satele şi am vorbit cu oamenii. Nici cei de 75-80 de ani nu au mai văzut aşa ceva în viaţa lor. Bolovanii de grindină erau cât un borcan de 400 de grame şi cădeau cu o forţă incredibilă. Cădeau, nu se sfărâmau, ci mai săreau doi metri în sus”, a povestit primarul comunei, Daniel Creţu.

Din satul Icuşeni au fost evacuaţi în timpul nopţii de sâmbătă spre duminică peste 30 de copii, care au fost cazaţi în şcoală. Evacuarea a fost necesară întrucât după grindina care a sfărâmat acoperişurile, a urmat ploaia care a inundat casele. În Icuşeni, majoritatea familiilor au 3-5 copii şi locuiesc în case mici, cu o singură cameră. „Hai, că bărbaţii mai rabdă, dar nu poţi să ţii copiii într-o casă din care nu au mai rămas decât pereţii. Toată noaptea au mers microbuzele primăriei să evacueze copiii. Am luat şi vreo zece adulţi, mamele în general, pentru a avea grijă de ei”, a spus Creţu.

Conform precizărilor acestuia, fondul de urgenţă din bugetul local, de doar 5.000 de lei, a fost cheltuit în întregime pentru cumpărarea de folie de polietilenă, folosită provizoriu pentru acoperirea caselor. Folia a făcut însă ca locuinţele rămase fără acoperiş să se transforme în adevărate solarii, căldura devenind insuportabilă. „Din 200 de case afectate, cam într-o sută au venit deja copiii de la oraş să-şi ajute părinţii, dar avem 100 unde nu poate ajuta nimeni. Am început în comună o campanie de strângere de fonduri şi materiale, mai ales tablă pentru acoperişuri. Mai tăiem nişte copaci şi facem grinzi. Partea proastă este că nici cei câţiva investitori de la noi nu prea au de unde să dea. Sunt fermieri, iar recoltele au fost distruse. Din ce am vorbit cu ei, depăşim 1.000 ha de terenuri afectate. Rău e că nici asigurările nu acoperă pagubele produse caselor de grindină. Acoperă inundaţiile, dacă vine valul şi îţi ia casa, nu şi grindina”, a precizat Creţu.

Grav lovit a fost şi oraşul Târgu Frumos. Aici au fost afectate de grindină 12 case şi 16 anexe, dar culturile agricole au fost distruse pe o suprafaţă totală de 1.122 ha, inclusiv 100 ha de solarii şi sere. La Heleşteni au fost afectate 24 de case, 10 anexe şi 425 ha de teren, iar la Costeşti, 70 de case şi 500 ha de terenuri agricole. 

Comentarii