N

Iaşul pe podium. Locul II la Campionatul Naţional Universitar de handbal masculin

N

duminică, 13 aprilie 2014, 22:50
2 MIN
 Iaşul pe podium. Locul II la Campionatul Naţional Universitar de handbal masculin

\N

Iaşul a ocupat locul II la Campionatul Naţional Universitar de handbal masculin

La sfârşitul săptămânii trecute, la Reşiţa, a avut loc turneul final al Campionatului Naţional Universitar de handbal masculin. Jucând sub titulatura Politehnica Universitatea “Alexandru Ioan Cuza”, echipa ieşeană prezentă în Caraş Severin a obţinut medaliile de argint ale competiţiei, care a reunit la start opt echipe. “Echipele participante au fost împărţite în două grupe de câte patru. Noi am reuşit să câştigăm grupa din care am făcut parte, după ce am învins cu 28-8 pe Agronomia Bucureşti, 19-14 pe Universitatea Piteşti şi 24-16 pe Universitatea Timişoara. Ne-am calificat astfel în finala mare, unde am jucat cu Universitatea Cluj. În acest meci, oboseala drumului, a faptului că am jucat trei meciuri într-o zi, dar şi valoarea adversarului, care a contat pe patru jucători de la Potaissa Turda, echipă clasată pe locul II în Liga Naţională, şi-a spus cuvântul, astfel că am pierdut cu 12-25. Am obţinut astfel titlul de vicecampioană naţională, o performanţă notabilă pentru noi” , a povestit antrenorul selecţionatei ieşene, Florin Spiridon, cel care conduce destinele echipei Politehnica Iaşi. Tehnicianul a mai spus că la Reşiţa s-a bazat pe jucători de la Poli şi Universitas, cele două echipe ieşene care activează în Divizia A: Ionuţ Torică, Alex Ciobanu, Ştefan Dumitrache, Dănuţ Negru, Costel Grosu, Ştefan Folescu, Marius Trofin, Alex Drugă şi Petrică Sabău.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii