Îmbrânceli

Primesc o binevenită completare: termenul este cunoscut şi prin Moldova, de vreme ce bunica unuia dintre corespondenţi („Mircea”) folosea un diminutiv; în copilărie, când cerea o furculiţă, bunica sa, moldoveancă, îi replica „mănâncă şi cu brânculiţa”, aşadar cu mâna; un al doilea (Radu P.) citează formula civilizatoare a bunicii sale, tot moldoveancă: „Cu furculiţa, nu cu brânculiţa”. De amorul artei, aducem o complinire literară în sprijinul mentalului primei opţiuni: „Borşul… n-ai cum să-l mănânci fără lingură; celelalte, slavă Domnului, le iei cu brânculiţa!”. Pe lângă răspunsul direct, îndatoritor, adresat celor doi cititori, revin asupra misterioasei brânci „mână”, de care m-am ocupat şi altădată (nu mă refer la brânca – nume al unei boli şi al plantei tămăduitoare, cuvânt de altă origine).

* Înnobilări. Am păstrat acest cuvânt din latină, limbă în care branca avea doar sensul de „labă; talpă”, conservat în descendenţi ai latinescului de pe teritoriul italic. În dacoromână, moştenirea s-a „înnobilat” sui-generis, printr-o firească analogie anatomică, prin raportare la picioarele de dinainte ale anumitor patrupede (vezi, de exemplu, poziţia ursului când se ridică în două labe!). Nu suntem singurii beneficiari ai acestei evoluţii semantice: sensul de „mână” îl au şi descendenţi ai lat. branca din dialecte italiene şi din Peninsula Iberică. Dar analogia s-a produs şi în zona vegetalului; reflexul francez al aceluiaşi etimon, branche, are sensul de „ramură (de copac)”, iar, apoi, prin abstractizare, „ramificaţie; sector, parte”. În fond, este tot o înnobilare, culminând cu trecerea substantivului în engleză, limbă în care branch (internaţionalizat) are şi acelaşi sens general (am preluat şi noi franţuzismul, reflectat ca branşă).

* Efecte. În româneşte, brâncă „mână” are o istorie interesantă şi o familie convenabilă. Iată reflectări ale sensului primar al cuvântului, prin comparaţie cu patrupedele: copilul, când începe să meargă, „cade în brânci”, iar apoi „merge în brânci” sau „în patru brânci” (dar cineva „dă în brânci” şi muncind din greu); „a da o brâncă, a da brânci” înseamnă „a împinge, cu mâinile” (de aici, figurat, şi „inima îi poate da brânci” cuiva), de unde (a) îmbrânci, pur şi simplu. Alţi membri importanţi ai familiei sunt îmbrânceală, îmbrâncitură, a căror utilizare o ilustrăm în diferite ambianţe, cu actanţi din clase variate şi de cele mai diverse formaţii profesional-spirituale, nu înainte de a observa că faptele evocate pot fi interpretate ca mărturii ale utilizării originare general dacoromâneşti a bazei lexico-semantice, conservate astăzi mai ales în graiurile crişene.

* Restituiri. În limbajul popular, avem mărturii ale păstrării sensului primar, etimologic, al termenului: brânca-ursului (Heracleum sphondylium) este o specie din familia „Apiaceae”; numele ar proveni de la forma frunzelor, asemănătoare cu laba ursului. Renumele de "barza verde" se datorează faptului că planta este cunoscută ca remediu natural în tratamentul problemelor de fertilitate, dar şi ca afrodiziac; coincidenţe: pentru a numi aceeaşi plantă, vezi şi germ. Bärenklaue (= talpa ursului) sau magh. medvetalp (= brânca ursului); la acest nivel nu poate fi vorba de împrumuturi! Deosebit de sugestivă este, însă, restituirea etimologică a lui brâncă prin manifestări ce reflectă porniri şi performanţe ale celui abia devenit biped (enunţurile citate se află pe internet).

* Actanţii obişnuiţi pot fi indivizii constituind o mulţime, animată chiar de spiritul civic: „Protest, îmbrânceli, jandarmi. Bulevardul Kiseleff din Capitală a fost blocat de…” (imaginile amintesc de ceea ce, în altă zonă, poartă numele „sporturi de contact”: se folosesc şi picioarele!); profesionişti: „A urmat o şedinţă foto ad-hoc şi mai-mai că nu pricepeau de ce se îmbrâncesc jurnaliştii să-i pozeze”; fani: „Îmbrânceli între Mircea L. şi suporterii Şahtiorului”; temperamentali: „Un preot din municipiul Arad îl acuză pe un altul că l-ar fi îmbrâncit şi alungat din altar chiar în noaptea de Înviere”.

* Ocaziile sunt numeroase, şi ele: „Peste o sută de oameni nevoiaşi din Hunedoara s-au îmbrâncit în prima zi când au început să se împartă ajutoarele de la UE”; „A fost circ cu îmbrânceli şi înjurături în ultima seară de priveghi a omului de afaceri Ilie V.”; „Îmbrânceală şi înjurături pentru moaşte”; tot de-ale sufletului: „Sute de bătrâni din Lugoj s-au îmbrâncit şi aproape că s-au călcat în picioare la coada de bilete pentru Balul Pensionarilor, organizat de Primărie”.

* Generozitate. În fond, brânci au şi alte primate: „Aveam nişte alune în mână şi odată am simţit o îmbrâncitură puternică în spate şi apoi o maimuţă a sărit din faţă”. Dar putem invoca şi relaţia noastră cu prietena pe patru roţi: „Astfel, mai obţii o îmbrâncitură de 80 CP. Pentru că 600 este…”.

* Imbold superior: „Aceasta vrea să spună că darul credinţei nu este doar un soi de îmbrâncitură, o încărcătură pe care cineva ne-o dă la început…” (/lumea.catholica.ro/).

Publicitate și alte recomandări video