Într-un context tulbure, IPS Teofan a fost părăsit de un sfătuitor apropiat. Părintele Constantin Sturzu pleacă în Spania

joi, 01 septembrie 2016, 01:53
3 MIN
 Într-un context tulbure, IPS Teofan a fost părăsit de un sfătuitor apropiat. Părintele Constantin Sturzu pleacă în Spania

Părintele Constantin Sturzu, consilier cultural al Arhiepiscopiei Iaşilor, purtător de cuvânt al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei şi paroh al Bisericii „Naşterea Domnului“ – Talpalari Iaşi, a hotărât să plece temporar din toate poziţiile pe care le deţine în Iaşi şi să se mute pentru o perioadă de timp nedeterminată în Spania, împreună cu soţia şi copiii săi.

UPDATE

Preotul Constantin Sturzu a făcut o scurtă precizare cu referire la decizia sa de plecare:

„Sunt alături de Părintele Mitropolit Teofan în continuare, mai ales acum, în contextul în care este atacat pe nedrept. Am declarat și public înainte de a pleca această poziție a mea și nu voi ezita să o declar public din nou, oricând voi fi solicitat. Este un ierarh de excepție, din toate punctele de vedere, și mă doare când văd că sunt persoane care-i pun la îndoială dreapta credință (ortodoxia)“, a precizat pr. Constantin Sturzu.

UPDATE

Parohul Bisericii Talpalari nu a putut fi contactat pentru a arăta de ce a luat această decizie. Din informaţiile provenite din Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, decizia părintelui a fost una care a venit pe nepregătite, şi acesta a invocat motive personale, dorind o „retragere spirituală“. Aceleaşi surse ne-au precizat că părintele şi-a făcut decizia publică în cadrul ultimei şedinţe a Permanenţei Consiliului eparhial Iaşi şi că a fost una asupra căreia s-a hotărât păstrarea unei tăceri riguroase. Atribuţiile sale ca purtător de cuvânt au fost preluate de către părintele vicar Marian Timofte.

Întrebat despre posibilitatea existenţei unui conflict care a determinat plecarea părintelui Sturzu, acesta a precizat că nu a fost cazul, decizia fiind una personală. „Nu, nu e vorba de aşa ceva (n.red. – vreun conflict cu conducere mitropoliei sau cu IPS Teofan). A fost dorinţa părintelui de a pleca, el v-ar putea spune mai multe. Da, a plecat cu familia. Eu preiau doar atribuţiile de purtător de cuvânt, celelalte, de consilier cultural, au fost preluate de Cătălin Jekel, director al Editurii Doxologia a Mitropoliei“. Din surse oficiale şi neoficiale consultate la nivelul Mitropoliei, părintele Sturzu le-ar fi transmis colaboratorilor că este vorba de o plecare de cel mult un an de zile, iar de parohia pe care o păstorea acesta se va ocupa, pe moment, al doilea preot care era distribuit acolo, urmând a se lua o decizie cu privire la acest aspect în viitorul apropiat.

Plecarea părintelui Sturzu, care era cunoscut drept un susţinător al IPS Teofan, vine ca o surpriză şi în contextul în care acesta din urmă a fost atacat în mai multe rânduri după Sinodul din Creta, de către mai mulţi ierarhi subordonaţi Mitropoliei, care au ameninţat chiar că nu îl vor mai pomeni pe acesta în cadrul Liturghiilor. Situaţia este una volatilă în continuare la nivelul episcopiilor subordonate Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei din Iaşi, părintele Teofan susţinând că articolele aprobate la Sinodul din Creta şi contestate de mai mulţi arhierei au fost interpretate eronat şi că sunt încă în fază de dezbatere, conform unui comunicat de pe pagina de Internet a Arhiepiscopiei Iaşilor. 

 

Comentarii