Mitropolia: Cererea de înregistrare la OSIM a Sfintei Parascheva va fi retrasă

vineri, 09 octombrie 2015, 01:57
2 MIN
 Mitropolia: Cererea de înregistrare la OSIM a Sfintei Parascheva va fi retrasă

Asta spun reprezentanţii Mitropoliei, după ce au discutat ieri cu directorul firmei care a făcut cererea. Acesta din urmă nu a putut fi contactat, pentru a confirma

Firma ieşeană care a depus o cerere pentru înregistrarea mărcii „Sfânta Cuvioasa Parascheva“ ar urma să renunţe la acest demers. Reprezentanţii Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei (MMB) au declarat ieri că au purtat o discuţie cu Nicolai Zagnat, directorul Eikon SRL, şi acesta din urma i-a informat că nu va duce la bun sfârşit acţiunea de a înregistra marca. Zagnat nu a putut fi contactat în cursul zilei de ieri.

Purtătorul de cuvânt al MMB, Constantin Sturzu, a precizat că Zagnat „a înţeles că asocierea dintre Mitropolie şi Sfânta Cuvioasa Parascheva este instantanee“, iar înregistrarea unei astfel de mărci ar fi creat confuzie în rândul creştinilor ortodocşi. „Noi i-am explicat domnului că nu este firesc să avem numele Sfintei înregistrat ca marcă“, a menţionat Sturzu.

El a precizat că Zagnat ar urma să nu mai înfiinţeze nici editura care să poarte numele Sfintei Cuvioase Parascheva. „Orice carte cumpărată de la o editură cu numele Sfintei ar fi fost asociată cu catedrala“, a mai spus Sturzu. „Ziarul de Iaşi“ a dezvăluit ieri, în exclusivitate, că profesorul basarabean Nicolai Zagnat, a cărui firmă înregistrată în satul Hlincea produce icoane şi obiecte de cult, a înaintat o cerere la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM) pentru înregistrarea mărcii cu denumirea „Sfânta Cuvioasa Parascheva“.

Cu toate că Zagnat a susţinut că solicitarea sa a vizat o marcă intitulată „Editura Sfânta Cuvioasa Parascheva“, datele disponibile pe site-ul OSIM arată că nu există cuvântul „editură“ în denumirea aleasă pentru înregistrare. Deocamdată, cererea încă parcurge paşii legali pentru înregistrare, în lipsa unui act oficial de renunţare din partea solicitantului sau a unei contestaţii din partea Mitropoliei sau unei alte entităţi interesate de această temă. Înregistrarea unei mărci poate dura cel puţin nouă luni. 

CITEŞTE ŞI:

EXCLUSIV: Cerere cu scandal, în dezbatere la OSIM. Numele Sf. Parascheva, folosit pentru bani?

Numele „Sfânta Cuvioasă Parascheva“ ar putea deveni cât de curând marcă înregistrată. O firmă din satul Hlincea, judeţul Iaşi, specializată în comercializarea de icoane şi obiecte de cult ortodoxe, a înaintat o cerere oficială în acest sens la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM).

 

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii