Muc cel Mic

Am realizat în acest weekend prelungit că nu mai sunt în rând cu lumea. Profitând de spaţiul minuscul ce le despărţea de masa noastră din restaurant, două primate boite, care nu-şi interiorizaseră limbajul, de profesie cheltuitoare de bani ai soţului, ne-au pus gratis la curent, pe mine şi pe soţia mea, cu adevăratele ştiri, cele care fac deliciul şi care frământă lumea „personalităţilor culturale” adunate zilnic la adăpătoarea tabloidelor. Ce ştiri? Taifunul devastator al mitocăniei, vulgarităţii, prostiei şi manipulării reunite sub blazonul inocent de „monden” şi care ne sunt zilnic răsturnate în cap de ziarele şi de televiziunile comerciale. Cum am aflat cu această ocazie că vestitul cuplu Moni & Irinel s-a reunit pe malul Mării Negre, simt nevoia să mai las temele grave şi să reiau pentru voi, dragii moşului, o poveste cu tâlc scrisă în urmă cu cinci ani. Iar cum poveştile sunt, după cum ştim, nemuritoare, iat-o:

"Amu, cică erau odată, demult, într-o ţară în care socialiştii coborau din Range Rover, iar liberalii se înjugau cu Felix Turnătorul ca să mai prade încă o dată bugetul de stat, pe vremea tenebroasă a ciumei portocalii, în timpul lui Băse Împărat, două animăluţe de companie de la care nime­nea nu-şi mai putea lua ochii: el, copilaş ramolit, becisnic şi puhav, odraslă de şacal comunist şi ea, tânără căţea, puiuţ de maidanez nehalit, cu părul lung şi ochii languroşi, repede dedulcită la dejunuri cu Pedigree. Lui i s-a spus tandru şi respectuos pentru puterea tatălui său, numit Muc cel Mare, stăpân mai mult de patru decenii peste pivniţele şi averea Zmeului Roşu, simplu şi curat: Muc cel Mic. Pe ea au poreclit-o invidioşii chiar Moni Hari, deşi – naratorul o spune aici de la obraz – nu o ducea în niciun caz mintea la spionaj. Dar aşa stau lucrurile în poveste.

În ciuda norocului de a se fi născut în Grădina aleşilor, zisă a Primăverii, Muc cel Mic avu o copilărie grea, din care n-a mai ieşit niciodată. Nevoit a se juca numai cu beizadele de zmei roşii, Nicuşor Aluceaşcă, Serghei Mezel, Medelin Scripcaru, cărora li se mai alăturau şi alte puşlamale din cartier, de-alde Gornel Dilu, bietul Muc era mereu ciuca bătăilor şi a batjocurii găştii deşi – se bagă din nou naratorul – nu era vina lui că era scund, tolomac şi împiedicat. Dar ştiţi doară cât de cruzi pot fi copiii între ei. Cu chiu, cu vai, Muc cel Mare reuşeşte însă să-şi împingă de la spate odrasla prin viaţă vreo patru decenii şi să iasă la suprafaţă, după alungarea zmeilor roşii, victorios şi liber cu agoniseala-i de-o viaţă. Acuma, pe vremea de poveste a lui Moş Ilici, era pentru ei un trai şi-o viaţă. Cât ai spune Abracadabra Alcatel Muc cel Mic se dă de trei ori peste cap şi se transformă spectaculos… tot în broscoi! (Shit!) Din fericire, banii babacului îl ajută să-şi mai domolească complexele. Şi pune-te pe cheltuit, Muc. De poveste a rămas micul Muc în tărâmul sublunar, al fantomelor aurite din Dorobanţi, cu numărul său de magie cu Rolls. Cum scotea de sub mantie Rolls Royce-ul, ciopor de dizeuze famelice, junici corp ansamblu, paraşute cu sclipici sau supermanechine pentru tanga veneau, bâzâind din gene şi clămpănind din silicoane, hipnotizate, tremurânde, cu mâinile întinse către chintesenţa puterii şi frumuseţii lui Muc: buzunarul. Ay!Zavalito! Ce timpuri, ce show-uri, ce de-a escorte glamour şi starlete basarabence roiau în juru-i! „Înjur de dimineaţă, băga-mi-aş!”, îşi zicea, cu năduf, la OTV, Serghei Mezel, azi un borfaş de rând în periferiile Frankfurt-ului, văzând cu tristeţe cum flegmele-i de altădat’ i se întorc în faţă din creştetul semipleşuv al lui Muc cel Mic, apărat acum de irezistibila aură a celebrităţii tabloide. Muc cel Mic radia! Până l-a trezit tac’su din visare: „Tovarăşu Prinţ, vezi că ni se usucă dinastia, adună-te dracului şi fă-ne şi nouă un nepot. Ai înţeles? Executarea!”.

Grea decizie pentru copilaşul senilizat de chefuri căci damele de consumaţie dimprejuru-i erau cam sterpe, desfundate de avorturi şi seci din cauza uzurii. La tăvăleală mergeau că nu aveau inhibiţii, iar psihoterapia cu gemete profesioniste îi mai învârtoşa un pic ego-ul molatec. Dar plozi? Cu care dracu să facă plozi? Însă, după cum ştim din poveste, bunul Dumnezeu nu-i părăseşte niciodată la greu pe cei vrednici, pe care doar îi încearcă aşa ca să ne fie nouă, oamenii sărmani, de îndrumare, de model. Aşa şi acum. Din ceţurile unei speluci din Snagov, prin fumul acru şi bolboroseală icnită, şi-a făcut deodată apariţia EA. Flacără fragedă, şerpuind ameţitor la bară. Ce bară, dom’le? AXIS MUNDI! Stâlpul înţelepciunii şi fericirii, calea spre Nirvana. Ursita venise. În transă, Muc a invitat-o la dans. A crezut o clipă că emoţia copleşitoare i-a muiat genunchii atunci când şi-a cuprins adorata în braţe şi a simţit cum creştetu-i bombat se aşază cuminte la baza sânilor ei feciorelnici; dar nu, youuupiee!, alta era explicaţia. Da, o găsise în sfârşit pe Cosânzeana fantasmelor sale, pe cea care corespunde (Thanks God!) perfecţiunii ultime, aceea care are, aşa cum vor repeta cu creierii arşi de oftică toţi cei care au făcut mişto de el de-a lungul vieţii, da, are „cracii până-n gât!” Hallelujah!Era minor impedimentul că-i minoră. Şi aşa a fost.

Şi ce nuntă-n Paradis! De se dădeau de ceasul morţii tabloidele, de spumegau televiziunile, de ultima ţaţă din creierii munţilor a avut ştiinţă de nemaivăzutul fericirii lor. Dar ce viaţă! Calm, lux şi voluptate! Parcă dăduse molima în toate fătucile din ţară: toate voiau la bară în loc de bacalaureat! Nimeni nu a scăpat, ani în şir, de reality show-ul cretin al „cuplului ales”, cu kitsch-ul glamour al ţoapelor avute, cu frescele monstruoase ale lui Bălaşa pe pereţi, cu ifosele stupide ale lui Muc cel Mic sau cu tăcerile expresive ale bietei Moni, incapabilă să articuleze, cu creieraşul ei lucios, o frază mai elaborată. Cu sau fără voia lor, toţi privitorii la televizor aflau de excursiile la Nisa, de petrecerile de la Ibiza, de cumpărăturile din Dubai şi de orice altceva putea fi legat numele şi mutrele celor doi ipochimeni care învăţaseră, într-un târziu, că nu există „bad publicity” şi, în consecinţă, îi făceau cu forţa părtaşi pe toţi la viaţa lor mediocră şi goală. Cu copil cu tot. Cu can-can-uri cu tot. Cu escapadele lui Muc cel Mic, iremediabil necopt şi dornic să „mai copilărească puţin”, contraba­lansate de nevoile bietei Moni, acum ajunsă la maturitate hormonală, sătulă de Jumbo Jet şi dornică de un jet ceva mai hotărât şi mai puţin incontinent. Vorba celor de la www.futezătorii.ro: „uite aşa trecu cea mai lungă şi costisitoare noapte cu o damă de companie” din istoria noastră recentă. Iar de aici, basmul virează rapid în mahala şi asta nu ne mai interează. Rămâne însă întrebarea chinuitoare: la ce le-o fi trebuit toată această uriaşă aflare în treabă? Muc cel Mic e oricum incapabil să facă afaceri (a şi nenorocit nişte amărâţi din sud cărora le-a cumpărat fabrica cu care a dat faliment, lăsându-i pe bieţii oameni pe drumuri şi zgârcindu-se să le dea ultimele salarii) astfel încât publicitatea excesivă nu poate constitui decât un remediu pentru diferitele sale deficienţe de personalitate. Iar Moni nu prea a câştigat mare lucru din asta, tot talentele ei naturale o vor scoate din impas pentru a-şi găsi următorul sponsor. Atunci, de ce ne-aţi înnebunit, bă?

Înainte însă de a încăleca pe şa, mai trebuie spus ceva: soarta tinerei şi nevinovatei copile pe care părinţii şi-o dispută doar din interes financiar, a fost tranşată scurt de Muc cel Mare, într-una dintre puţinele sale apariţii televi­zate. El a spus, profetic: „micuţa este lacrimă din firea lui fiu-meu, care e bucăţică ruptă din nevastă-mea, care a fost o femeie foarte frumoasă. Eu, în locul lui, n-aş mai primi-o în casă pe Moni”. Şi aşa a fost. De aici a pornit potopul şi mârlănia la „palatul de la Izvorani”. În poveşti, finalul ar fi trebuit să fie: şi judecătorii, întrebând-o pe micuţă cu cine vrea să stea, aceasta a ales singura figură pe care o cunoaşte: doica. Care s-a căsătorit apoi cu Muc cel Mare şi toţi au trăit fericiţi, până la adânci bătrâneţi. Mai puţin Moni. şi noi."

To be continued, spre exasperarea noastră.

Florin Cîntic este istoric, director al Arhivelor Naţionale, Filiala Iaşi şi membru în board-ul Fundaţiei Iaşi – Capitala Europeană a Culturii

Publicitate și alte recomandări video