Noua arteră dintre Pod Cantemir şi strada Palat este aproape gata (FOTO)

vineri, 03 octombrie 2014, 14:08
2 MIN
 Noua arteră dintre Pod Cantemir şi strada Palat este aproape gata (FOTO)

Iniţial strada a fost gândită ca sens unic, acum însă edilii se gândesc să o modifice: sens dublu şi chiar semafor. Artera se va intersecta cu strada Palat în dreptul străzii Palas (intrarea în complex).

Noua stradă care leagă aproape în linie dreaptă Podul Cantemir de strada Palat,  urmează să fie reglementată abia acum de Primărie, deşi lucrările sunt aproape finalizate. Edilii au declarat ieri că nu au prevăzut deocamdată cum va fi organizată circulaţia pe noua stradă. Artera era prevăzută iniţial în sens unic, reglementare care ar putea să fie schimbată.

GALERIE FOTO

În plus, şi intersecţia dintre noua arteră şi strada Palat ar trebui reorganizată, mai ales că traficul este foarte aglomerat în zonă, la orice oră din zi. „A fost făcută o gândire de asemenea manieră, chiar în studiul de circulaţie care a vizat Palatul. Cu siguranţă va trebui să adaptăm această reglementare la condiţiile actuale de trafic. La început, când s-a prezentat studiul de trafic, a fost prezentat  ca un dezastru care va prăbuşi universul, că toate maşinile din Europa se vor înghesui brusc în Palas şi totul va fi distrus. Dar viaţa ne-a arătat că nu este aşa“, a declarat viceprimarul Mihai Chirica.

Lucrările la noua stradă sunt foarte avansate. Artera a fost asfaltată pe toată lungimea sa, de la Pod Cantemir până la intersecţia cu strada Palat, iar constructorii lucrau ieri deja la trotuare. Strada va avea o lungime de 192 de metri şi o lăţime de 7 metri, la care se adaugă şi trotuare.

Modernizarea străzii, contractată împreună cu lucrările pe strada Eternitatea, va costa municipalitatea 2,5 milioane de lei, fără TVA, fondurile fiind alocate din bugetul local. Toate lucrările contractate ar urma să fie gata până la sfârşitul anului.

Comentarii