Noua aventură a Penicilinei

sâmbătă, 12 octombrie 2013, 01:50
5 MIN
 Noua aventură a Penicilinei

Campionatul Diviziei A1 de volei feminin începe astăzi, într-o formulă nouă. Echipa ieşeană întâlneşte în deplasare formaţia CS Volei Alba Blaj

 
Promovată în primăvară în primul eşalon al voleiului feminin românesc, după un turneu dramatic disputat în Sala Polivalentă, Penicilina îşi reîncepe astăzi periplul în primul eşalon al voleiului feminin românesc. O sarcină mai grea decât în urmă cu doi ani, atunci când ieşencele au retrogradat din cauza unui final foarte puţin reuşit. Aceasta pentru că în anul în care Penicilina a lipsit de pe prima scenă, valoarea campionatului a crescut substanţial, apărând din ce în ce mai multe jucătoare străine de pe prima clasă. Astfel, alături de favoritele clasice, Ştiinţa Bacău (campioana), Tomis Constanţa sau Dinamo, se cere insistent la masa favoritelor şi CSM Bucureşti, care a făcut cea mai bogată campanie de transferuri a intersezonului.
Printre echipele de care trebuie ţinut cont este şi CSM Alba Blaj, revelaţia sezonului trecut. Cu toată această performanţă, antrenorul sârb Branko Gajic, ajutat de Ugliena Segrt, a schimbat cvasi-total faţa echipei blăjene, din lotul care a încheiat sezonul trecut pe locul IV rămânând doar două jucătoare, una dintre ele fiind Valentina Rusu, fostă componentă a Penicilinei. Alături de ea, se mai află în echipă o altă ex-ieşeancă, Roxana Ivanof, apoi Luminiţa Trombiţaş, sau Adina Salaoru (jucătoare române de valoare internaţională), plus patru străine, Camilla Lanner (Brazilia), Miroslava Kajikova (Slovacia), Milagros Collar (Spania) şi libero-ul Katja Medved (Slovenia).
Penicilina Iaşi nu a avut posibilitatea de a-şi întări lotul de o asemenea manieră şi se bazează, în linii foarte mari, pe lotul care a promovat, cu excepţia Mihaelei Ionescu, care s-a retras. A revenit pe bancă antrenorul Rareş Puni, care va fi ajutat de Tatiana Popa, iar în lot au fost cooptate Ana-Maria Berdilă (venită de la CSU Galaţi), Iuliana Cazamir (Medicina Târgu Mureş, dar tot gălăţeancă la origine) şi Maria Vaidner (ProVolei Botoşani), care împreună cu experimentatele Dana Popovici, Alina Melinte şi Cristina Lungu (care va juca libero) şi cu tinerele Ana Ursachi, Melinda Şipoş, Mihaela Stîngă, Andra Streşină, Simona Mocanu, Cătălina Lungu şi Diana Studineanu, vor încerca să suplinească prin ambiţie, valoarea superioară a potopului de straniere din voleiul românesc. Penicilina a susţinut mai multe meciuri de verificare cu echipe puternice precum Unic Piatra Neamţ sau Ştiinţa Bacău, dar şi prima fază a Cupei României, în care a fost eliminată în două meciuri (1-3, 0-3) de CSM Lugoj, însă jocul echipei ieşene capătă consistenţă de la meci la meci, iar antrenorii abordează noul sezon cu optimism, obiectivul fiind menţinerea în Divizia A1
 
 
Play-off peste play-off!
Faţă de sezonul trecut, sistemul competiţional a suferit modificări importante. După încheierea sezonului regulat, care se va desfăşura între 12 octombrie şi 1 martie, se va derula faza a II-a în care nu vor participa echipele clasate pe locurile I, II, XI şi XII. Echipele de pe locurile III-VI, respectiv VII-X, vor susţine meciuri play-off (în sistemul două din trei). În faza a III-a se vor disputa turneul principal la care vor participa, în sistem play off, primele două clasate în sezonul regulat şi echipele calificate din turneul III-VI. Echipele eliminate din zona III-VI şi cele calificate din VII-X vor juca, de asemenea în sistem play-off, iar cele eliminate din zona VII-X precum şi ultimele două clasate în sezonul regulat, vor juca semifinalele play-out care vor stabili formaţiile ce vor retrograda în A2. Confruntările decisive pentru primele locuri şi cele pentru evitarea retrogradării se vor disputa în sistemul “trei din cinci”.
 
Programul turului Diviziei A1 de volei feminin
Etapa I (12 octombrie)
CSV Alba Blaj – Penicilina Iaşi
CSM Târgovişte – Ştiinţa Bacău
Rapid Bucureşti – Dinamo Bucureşti
CSM Lugoj – CSMU Craiova
Medicina Tg.Mureş – Tomis Constanţa
CSM Bucureşti – Unic Piatra Neamţ
 
Etapa a II-a (16 octombrie)
Iaşi – Lugoj
Dinamo – Unic
Tomis – CSM Bucureşti
Craiova – Tg.Mureş
Bacău – Alba
Rapid – Târgovişte
 
Etapa a III-a (19 octombrie)
Tg. Mureş – Iaşi
Târgovişte – Dinamo
Alba – Rapid
Lugoj – Bacău
CSM Bucureşti – Craiova
Unic – Tomis
 
Etapa a IV-a (26 octombrie)
Iaşi – CSM Bucureşti
Craiova – Unic
Dinamo – Tomis
Bacău – Tg.Mureş
Rapid – Lugoj
Târgovişte – Alba
 
Etapa a V-a (2 noiembrie)
Unic – Iaşi
Lugoj – Târgovişte
Tg.Mureş – Rapid
CSM Bucureşti – Bacău
Alba – Dinamo
Tomis – Craiova
 
Etapa a VI-a (9 noiembrie)
Iaşi – Tomis
Dinamo – Craiova
Bacău – Unic
Rapid – CSM Bucureşti
Târgovişte – Tg. Mureş
Alba – Lugoj
 
Etapa a VII (13 noiembrie)
Craiova – Iaşi
Lugoj – Dinamo
Tg.Mureş – Alba
CSM Bucureşti – Târgovişte
Unic – Rapid
Tomis – Bacău
 
Etapa a VIII-a (16 noiembrie)
Dinamo – Iaşi
Bacău – Craiova
Rapid – Tomis
Târgovişte – Unic
Alba – CSM Bucureşti
Lugoj – Tg.Mureş
 
Etapa a IX-a (23 noiembrie)
Iaşi – Bacău
Tg. Mureş – Dinamo
CSM Bucureşti – Lugoj
Unic – Alba
Craiova – Rapid
Tomis – Târgovişte
 
Etapa a X-a (30 noiembrie)
Rapid – Iaşi
Dinamo – Bacău
Târgovişte – Craiova
Alba – Tomis
Lugoj – Unic
Tg.Mureş – CSM Bucureşti
 
Etapa a XI-a (7 decembrie)
Iaşi – Târgovişte
CSM Bucureşti – Dinamo
Unic – Tg. Mureş
Tomis – Lugoj
Craiova – Alba
Bacău – Rapid
Returul se va desfăşura între 14 decembrie şi 1 martie 2014.
 
 
 
 

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii