O tânără în vârstă de 32 de ani, care lucrează ca agent de colectare la o firmă de credite, a fost înjunghiată, marţi seară, de un client, în localitatea Roşiori, din judeţul Bihor, unde se deplasase pentru a încasa ratele acestuia. Agresorul, un tânăr de 19 ani care a fugit după atac, a fost reţinut, miercuri, iar femeia, însărcinată în luna a doua, se află în spital, în stare bună.
Cazul este cercetat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor care a anunţat, miercuri, că a deschis o anchetă pentru tentativă de omor şi a reţinut un tânăr de 19 ani din Roşiori acuzat că, marţi seară, ar fi înjunghiat de mai multe ori cu un cuţit o femeie în vârstă de 32 de ani.
Publicitate și alte recomandări video