N

O bătrână a vrut să se sinucidă sărind într-un lac din judeţ, dar apa a fost prea mică

N

marți, 01 aprilie 2014, 01:50
1 MIN
 O bătrână a vrut să se sinucidă sărind într-un lac din judeţ, dar apa a fost prea mică

\N

Încă o femeie din judeţ a încercat să-şi pună capăt zilelor. De data aceasta, victima gândurilor sinucigaşe este din Bogdăneşti şi este în vârstă de 72 de ani. Bătrâna s-a aruncat într-un lac din localitate, urmărind să se înece, însă apa nu s-a dovedit a fi adâncă, iar femeia a rămas prinsă în mâlul de pe fundul lacului. După câteva ore în care a tremurat de frig, săteanca a fost salvată de către vecini şi pompieri. Ea a fost adusă în Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) a Spitalului „Sfântul Spiridon” şi apoi direcţionată către Clinica de Chirurgie Generală I. „Pacienta a fost adusă cu hipotermie, avea temperatura de 30 grade la internare. Femeia a fost internată în Clinica de Chirurgie I, cu menţiunea ATI, însă este în stare bună, cu prognostic pozitiv”, a menţionat prof.dr. Diana Cimpoeşu, medic şef UPU-SMURD.

 

Comentarii