Omagiu lui George Enescu (I)

Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu, când simt în jurul meu oameni care trăiesc bucuria vieţii, parcă am un alt fel de confort spiritual şi mă simt în mediul meu. Observând toată viaţa din ultimul rând al sălii reacţiile spectatorilor privind actul artistic ori observând starea lor de apăsare sau de satisfacţie la ieşirea din sălile de spectacol, am tras concluziile de rigoare. Cred că toată viaţa nu aş mai fi stat pe scenă dacă nu eram legat afectiv de trăirile omeneşti care mi-au dat exigenţa profesională.

Prilejul minunat oferit de participarea la marea sărbătoare enesciană de la această ediţie îmi oferă motive de exaltare. Unele momente, şi nu sunt puţine, trăite intens în aceste săli, sunt încărcate de energii pozitive provocate de marea sărbătoare culturală. Urmărind acest maraton muzical, îmi trezeşte şi regretul că nu este uşor să descrii în cuvinte trăirile, oricât de iscusit ai fi. Dacă s-ar reuşi cândva captarea energiilor emanate de trăirile spirituale, credem că s-ar putea ilumina sau încălzi imense spaţii închise.

Aceasta este pe scurt atmosfera în care oficiază pe toate scenele festivalului în Bucureşti cei peste 3000 de mari artişti care au umplut de bucurie cu arta lor de-a lungul timpului milioane de îndrăgostiţi ai muzicii de pe toate meridianele. Oaspeţi invitaţi şi ademeniţi cu măiestrie de strădania organizatorilor, pare că fiecare orchestră şi întregul ansamblu trăieşte pe scenă stări de maximă dăruire pentru arta sa, ca un fel de sincer omagiu adus lui Enescu, dar şi publicului nostru despre care mulţi rămân plăcut surprinşi pentru pasiunea şi exigenţa sa. Fără îndoială că impresiile bune cu care vor pleca oaspeţii noştri, fie că sunt artişti apreciaţi, fie că sunt din rândul celor douăzeci de mii de turişti atraşi de buna reputaţie a acestui turnir artistic, vor fi transmise celor apropiaţi de acasă. La ediţiile viitoare, aceste amintiri vor fi argumente forte pentru toţi interpreţii de a veni cât mai bine pregătiţi.

Trecem la prezentarea informaţiilor din zona cea mai importantă unde este focalizată principala desfăşurare a freamătului sutelor şi sutelor de talente ce vor străluci în toate cele 28 de zile ale Festivalului. Din respect pentru cititori, lansăm şi informaţia că vor fi selectate uneori doar picanteriile unor astfel de manifestări. Cum ar fi pentru început, de exemplu, declaţiile sincere, sentimentale şi un răspuns al lui Daniel Barenboim – aflat pentru a treia oară la Festivalul Enescu – pe care l-a dat unui reporter: “Festivalul Gerge Enescu este important, pentru că Enescu a fost o figură majoră! Festivalul omagiază un foarte mare muzician, care face parte din patrimoniul naţional şi mondial.” Apoi a mai adăugat: “Enescu a depăşit, cum se spune, MARIMEA NATURALA!”De aceea poate ilustrul pianist şi dirijor a deschis seria concertelor de la Sala Mare a Palatului, la pupitrul celei mai vechi orchestre din Europa Staatskapelle Berlin, cu Rapsodia română nr.2 în Re Major op.11. La fel de important pentru noi ca români este şi marea prietenie care îl leagă de Radu Lupu, un alt mare pianist român stabilit în străinătate. După prima lor întâlnire de acum peste patruzeci de ani (1969), iată că unul dintre cei mai mari dirijori şi pianişti de astăzi ai lumii a stabilit o prietenie pe care o consideră marea sa bucurie şi apreciază că “Radu Lupu este foarte conştient de rădăcinile lui româneşti şi face tot ce este posibil ca ţara lui să fie recunoscută ca fiind un centru muzical foarte important.”De altfel, omagiul adus lui Enescu la primul concert a fost, pe lângă Rapsodia română nr.2 în Re Major op.1, cuprinsă în programul pe care şi l-a propus în deschiderea Festivalului, includerea în acelaşi program pe prietenul său, pianistul Radu Lupu, după mulţi ani în România, în Concertul nr. 4 pentru pian şi orchestră în Sol Major op.58.de Ludwig van Beethoven.Este greu de descris cu cât entuziasm şi cu câtă căldurăa fost primit Radu Lupu când a apărut pe scenă. Iar după prima sa evoluţie, o sală în ropote de aplauze parcă nu-şi mai putea stăpâni entuziasmul. Şi s-a aşternut o nouă liniştire sufletească după aşezarea la pian pentru bis.

Trebuie menţionat ceva şi despre punctul forte al demonstraţiei prieteniei legate de decenii între cei doi mari oameni ai artei interpretative universale, pianistul şi dirijorul Daniel Barenboim şi pianistul nostru Radu Lupu. Această comuniune profesională a fost demonstrată plenar în a doua zi a Festivalului, când în aceeaşi sală a concertat, după cum era de aşteptat, Orchestra Staatskapelle Berlin. De data aceasta, având din nou la pupitru pe acelaşi mare om al muzicii mondiale. Cum poate fi numit oare altfel Daniel Barenboim în dubla sa ipostază de dirijor şi pianist? Prietenia şi solidaritatea celor doi artişti, care puteau fi oricând în competiţie, pare o curiozitate de necrezut pentru mulţi, dar ilustrează nobleţea lor sufletească, departe de păgubosul orgoliu care macină mereu personalitatea multor artişti. Credem că dorinţa sinceră şi curată a lui Daniel Barenboim de a apărea pe aceeaşi scenă împreună cu vechiul său prieten Radu Lupu, după cum se vede, este convingerea că amândoi au depline compatibilităţi profesionale. Această constatare se susţine prin Concertul nr. 10 pentru două piane în Mi bemol Major K 365,interpretat împreună. Frăţietatea profesională a rezultat din dialogul purtat pe clapele pianelor cu replici glumeţe sonore. Dacă doar ascultai, puteai să crezi că interpretează un singur artist. Acelaşi tuşeu al atingerii clapelor, aceeaşi mângâiere emoţională a temelor etc. Concertul fusese creat tot din dragostea frăţească între Mozart şi sora sa, mergând în turnee mereu însoţiţi de tatăl lor Leopold. Şi îmbrăţişarea la ieşirile şi venirile nenumărate la rampă în Sala Mare a Palatului a făcut parte din spectacolul frăţietăţii. Cum să nu fie entuziasmaţi cei peste 3000 de spectatori care ovaţionau în picioare în aplauze frenetice, prelungite?! Unii dintre cei primiţi în sală fără locuri ascultaseră cu cucernicie aşezaţi pe jos în spaţiile intervalelor.

Este locul să adăugăm aici informaţia în jurul căreia s-au purtat largi discuţii la conferinţa de presă dinaintea începerii Festivalului. După cum era şi firesc, apariţia pe afişul ediţiei actuale a Festivalului a numelui pianistului nostru Radu Lupu care nu mai apăruse pe afişele noastre de mulţi ani, a stârnit interesul marilor comentatori ai evenimentului, apreciat a fi cel mai important brand de ţară. Şi iată că patriarhul cronicarilor muzicali, cum poate fi numit pe drept cuvânt Viorel Cozma, veteranul tuturor ediţiilor, din 1958, are ceva de spus. Domnia sa a avut inspiraţia să pună două întrebări pertinente. Prima adresată public concitadinului său timişorean Ioan Holender, aflat la prezidiul select al Conferinţei de presă. Întreba dacă la viitoarea ediţie din 2014 Ioan Holender va fi din nou Directorul Artistic al manifestării? Răspunsul a venit prompt ca o nedumerire… Pe mine mă întrebi? În aplauzele şi râsetele celor prezenţi, răspunsul a rămas suspendat şi ministrul Daniel Barbu a conchis că nu vom căuta un al doilea Holender. A doua remarcă era atribuirea meritelor aceluiaşi statornic prieten Ioan Holender, precum că are marea calitate de a fi reuşit să-l convingă pe Radu Lupu să vină după atâta vreme la această ediţie. Cei mai apropiaţi de culisele muzicii cunoşteau faptul că hotărârea marelui pianist era de a nu mai concerta în România în Sala Mare a Palatului. Aceasta din raţiuni personale diverse, una şi cea mai importantă fiind cea de ordin profesional. Motivaţia invocată şi de alţi mari profesionişti, printre care şi Zubin Mehta, era aceea că nu are o acustică corespunzătoare unor sonorităţi de valoare. Marele maestru de evenimente importante nu s-a dezis însă şi nu şi-a asumat meritul pentru asemenea şocantă atribuire. Şi a dat explicaţia de bun simţ privind adevărul demersurilor. Convingerea interpretului a venit de la Daniel Barenboim care a fost încântat că i s-a propus să-i solicite lui Radu Lupu să facă parte din programul Concertului de la Bucureşti. Dar a condiţionat glumeţ şi menţiunea expresă că bineînţeles el va dirija şi concertul respectiv, cum s-a şi materializat. (continuare în numărul de marti, 10 septembrie) 

Publicitate și alte recomandări video