Pandemonium fotbalistic

O problemă aparte a denominaţiei contemporane pentru grupuri a fost acutizată sui-generis de recentul regal de fotbal din Brazilia. Cele mai vechi denumiri de gen au fost cele atribuite unor triburi şi seminţii de obicei mai puţin cunoscute. Cum ar fi, de exemplu, din spaţiul european, cele care ilustrează prepusuri vădit denigratoare: grecii constatau că vecinii lor, care nu vorbeau ca dânşii, erau, pur şi simplu, barbaros (adică „bâlbâiţi”), iar slavii, în imposibilitate de a se înţelege cu germanicii, şi-au dat seama că aceştia erau, de fapt,… „muţi” (niemţî). Printr-un salt uriaş, până astăzi, ajungem la denumiri, tot subiective, din spaţii profesionale de vădit interes; dar, de data aceasta, fiind vorba de fotbal, constatăm, exemplar, autopreţuirea sau preţuirea, eventual sarcastică, a altora, atunci când n-ai nimic de pierdut!

► Geografie. Cele mai şterse repere de orientare în confruntările de la „Copa Mundial” trimit la continente (uneori în combinaţie cu detalii), dacă este vorba de „asiatici”, „europeni”, „sud-americani”, aşadar şi de „iberici” (doar pentru spanioli?), „(echipa) arabo-berberă” (algerienii), „ivorienii” (după Côte d’Ivoire). Aproximativ la acelaşi nivel se situează apelativele de proiecţie istorico-geografică, unele netransparente pentru marele public: „eleni” (grecii), „batavi” (olandezii), „lusitani” (portughezii), „magrebieni” (algerienii) „invincibila armada” (spaniolii), „urmaşii aztecilor” (mexicanii).

► Fauna, care pe care! Supranumele din această clasă sunt belicoase (uneori sui-generis) demonstrând că, în zona pasiunilor, revenim la mentalitatea totemică: „lei neîmblânziţi” (camerunezii, cu actualizare: „leii ex-neîmblânziţi”), „vulturii”, „vulturii verzi”, ba chiar „supervulturii” (nigerienii). Dar nu se ia în consideraţie doar forţa, ci şi alte virtuţi; o dovadă: respectivele acvile au fost binişor jumulite (2:0) de francezi; da, aparent inferiorii, în lanţul trofic, „cocoşi” („galici”, dar o dată, prin nevrednică apropiere fonetică, chiar „galezi”, ceea ce i-ar fi vizat, însă, pe urmaşii din UK ai regelui Arthur şi ai lui Merlin!). Alte asemenea calităţi sunt asumate şi de algerieni, „vulpile deşertului”, ce au făcut faţă onorabil teutonicelor „panzere”, cedând abia în prelungiri (2:1); blindate ce aveau să-i împrăştie pe teren, la limită, pe „cocoşi”. Nicio relevanţă în ceea ce-i priveşte pe „elefanţi” (echipa din Coasta de Fildeş).

Alături de „samurai”, când „verzi”, când „albaştri” („niponii”) şi „panzere”, să observăm şi violenţa extremă, cea a spaimei mistice: „diavolii” şi „diavolii (dracii) roşii”, eticheta echipei trilingvei oficial Belgii.

► Cromatică. Pornind, de regulă de la echipament, avem „azurii” şi „squadra azzurra” (italienii), „les bleus” (francezii), deşi tricourile acestora bat înspre cobalt blue (!); a se compara şi cu viziunea cromatică a argentinienilor, „alb-albaştrii”, respectiv „alb-celeştii”. În această zonă îi putem plasa, parţial, şi pe japonezi, dar la ei numele culorilor sunt asociate cu unul din cele mai spăimoase supranume din galeria agresivităţii!

Pentru mulţi, în afara consultării surselor enciclopedice, aici poate fi invocată şi „naţionala cariocas”, pentru brazilieni, nume asociat, cel puţin la noi, cu eticheta creioanelor divers colorate (vezi şi recentele „markere Carioca”). De fapt, Cariocas este numele zonei iniţiale nucleu din Rio de Janeiro, cu extensie asupra întregului.

► Umor, prin porecle asumate: în cinstea supranumelui echipei lor, suporteri elveţieni s-au coafat în „şvaiţere”, olandezii înşişi se alintă acum cu porecla „portocala mecanică”, iar identificarea (ocazională) a columbienilor prin „echipa din La Cafetiera” sugerează doar un agreabil tabiet.

► Anonimat sentimental în ceea ce-i priveşte, printre alţii, pe ruşi (măcar aici!) sau pe sud-coreeni şi niciun haz dacă mai aflăm ceva şi despre simplii yankei.

► Papasthathopoulos. Mari realizări pot fi consemnate, în contul comentatorilor meciurilor, al căror aparat articulator a rezistat în confruntarea cu numele unor vedete ale sezonului. Să ne imaginăm o secvenţă din transmisia unei întâlniri în care au combătut elenii: „… Papasthathopoulos la Katsouranis; mingea revine la Papasthathopoulos, care trimite balonul lui Fetfatzidis” (fireşte, am reprodus grafiile, fără preocupare pentru raportul dintre acestea şi pronunţii). Dar, pentru ai noştri, nici numele camerunezilor n-au fost floare la ureche: N’Koulou, N’Guemo, Moukandjo, Aboubakar etc. Aparent ceva mai simplu stau lucrurile cu echipa Coreei de Sud: Yong Lee, Chu-Young Park, Joo-Ho Park, Dong-Won Ji.

► Câştigul lexical. Sunt şanse ca în dicţionarele de cuvinte recente ale limbii române să-şi facă loc şi cuvântul brazuca, numele mingii („high quality”) proiectate special pentru campionatul mondial din Brazilia, un produs Adidas ce a învins propunerile „Bossa Nova” şi „Carnavalesca”. Iată cum se face şi istoria limbii, domne’!

Publicitate și alte recomandări video