Paradoxal

Suntem un neam tradiţionalist, care generează rădăcini puternice, dar mai puţine aripi. Matei Vişniec propunea, în acest sens, un Minister al Aripilor. Cu toate acestea, circa trei milioane de români şi-au luat zborul spre alte zări, e adevărat – mai mult de nevoie. Iată aşadar o primă schimbare majoră: cea demografică.

Altă schimbare majoră este de natură economică, schimbare convulsivă, plină de inegalităţi, reactivă, lipsită de o viziune unitară. Am măritat sau părăginit  90% din capitalul indigen, inclusiv perlele coroanei, iar apoi am devenit dependenţi de capitalul străin, datori vânduţi, şi nu ne-a mai rămas decât să ne cercetăm corupţii, apăruţi, iar unii dispăruţi, ca ciupercile după ploaie. Tehnologiile noii economii au penetrat puternic şi mediul românesc, schimbând mentalităţi, structuri profesionale, productivităţi, valori etc.

Nefiind în stare să producem un model propriu de societate, am preluat orbeşte valorile şi ”valorile” occidentale, sub monitorizarea strictă a Uniunii Europene. Din punct de vedere securitar, aşteptăm totul de la NATO, deci am schimbat radical şi armata şi sistemul de alianţe şi chiar, mai nuanţat, serviciile secrete. Din punct de vedere moral, societatea s-a polarizat, la aceleaşi ore fiind pline şi bisericile şi crâşmele. După o creştere iniţială puternică, încrederea în Biserică a început să scadă în mod relativ, datorită ritualismului interesat şi degradării moravurilor.

Politic, am beneficiat de puţine personalităţi veritabile, sistemul fiind viciat ab initio, iar clasa politică şi administraţia devenind tot mai puţin profesioniste, cu accente intens birocratice şi chiar gregare pe alocuri. Totuşi, românii au învăţat multe din normele democraţiei, au exersat schimbarea, au învăţat lecţia votului şi au manifestat o intuiţie şi un simţ particular în alegeri, chiar dacă există încă un segment important amator de paternalisme, asistenţă şi alte forme de etatism. Şi antreprenorii s-au format preponderent pe lângă bugetul statului, ca şi asistaţii. Inegalităţile de toate felurile au crescut, iar clasa de mijloc a devenit tot mai subţire.

Avem totuşi, volens-nolens, o cale. Remarcabilă a fost, în context, prestaţia Băncii Naţionale, pe fondul unei economii reale precare şi al celebrelor falimente bancare din anii 1990-2000. Suntem conduşi prin monedă şi avem, în acest sens, reflexe pavloviene. Din păcate, s-au degradat foarte mult sistemul educaţional şi cel de sănătate, înflorind, în schimb domeniul imobiliar şi mass-media.

Una peste alta, am devenit impotenţi economic, deşi talentaţi individual, dezagregaţi social, culpabili moral, corupţi politic, decadenţi cultural ş.a.m.d. Este adevărat că multe din aceste ”virtuţi” sunt moştenite şi, eventual, adaptate şi rafinate, dar unele sunt noi, aduse de vânturile încrucişate ale schimbării, la care am fost nevoiţi să reacţionăm, măcar din instinctul nostru celebru de supravieţuire. Ceea ce am cultivat mereu, în întreg ethosul românesc, a fost paradoxul, în forme mai vechi sau mai noi, un defect, dar şi o calitate, un ”murmur indistinct” pe care Sorin Alexandrescu îl numea inspirat ”paradoxul român”.  

Tiberiu Brăilean este profesor universitar doctor la Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor din cadrul Universităţii “Al.I. Cuza” Iaşi 

Publicitate și alte recomandări video