Parlamentarii doctori: ori la parlament, ori la spital!

vineri, 29 martie 2013, 02:50
3 MIN
 Parlamentarii doctori: ori la parlament, ori la spital!

Colegiul Medicilor spune că le va interzice acestora să mai profeseze în timpul mandatului dacă nu respectă regulamentu. Iaşul are trei parlamentari medici plus un alt ieşean ales la Bârlad.

Preşedintele Colegiului Medicilor din România a afirmat că le va interzice parlamentarilor care sunt şi cadre medicale să mai profeseze în timpul mandatului dacă nu se supun regulamentului. Decizia a fost luată după ce mai mulţi medici au lipsit de la Adunarea Generală a Colegiului Me­dicilor, care a avut loc ieri-dimineaţă. Prin­tre medicii parlamentarii absenţi au fost ieşenii Camelia Bogdănici, prof.dr. Marin Burlea şi dr. Tudor Ciuhodaru, ultimul deputat PPDD de Bârlad. Iaşul mai are un medic parlamentar: Grigore Cră­ciunescu, deputat. În cazul primilor doi medici, este primul mandat în Parlament. „Este lipsă de profesionalism să nu te prezinţi la Adunare, în condiţiile în care nu ale loc decât o dată pe an. Probabil, alte probleme de ordin politic împiedică medicii să vină la şedinţă. Noi ne-am ocupat de trimiterea invitaţiilor, însă medicii din Iaşi nu au anunţat că vor lip­si“, a declarat prof.dr. Vasile Astărăs­toae, preşedintele Colegiului Medicilor din România. Acesta a menţionat că ab­senţii vor fi chemaţi la consiliile Cole­giului Medicilor, iar dacă situaţia de ieri se va repeta, le vor fi retrase dispensele în baza căreia îşi pot desfăşura activitatea în spital, atât timp cât sunt parlamentari. „Regula­men­tul trebuie respectat întocmai. Dacă apar diferite probleme care fac ca participarea să fie imposibilă, exis­tă înţelegere, însă pe mine nu m-a anun­ţat nimeni“, a adăugat prof.dr. Astărăs­toae.
Camelia Bogdănici a declarat însă că nu a existat o comunicare bună între Co­legiul Medicilor şi parlamentari, mai ales că invitaţiile au fost trimise cu doar două zile înainte. „Am primit acea invitaţie marţi, la amiază, şi am anunţat persoana care se ocupa de eveniment că nu pot merge. De obicei, astfel de invitaţii vin cu o lună sau două înainte. Măcar cu zece zile înainte trebuia să ştim. Am anunţat că am alte planuri, adică program didactic, şi am un email trimis din partea Camerei Deputaţilor tot în ziua de marţi, prin care pot dovedi acest lucru“, a declarat Bogdănici. Ea susţine că, cel mai probabil, e-mailul pe care l-a trimis înapoi nu a fost văzut de preşedintele Colegiului Medicilor, care nu a ştiut că va absenta. De asemenea, dr. Bogdănici a afirmat că, dacă va trebui să aleagă în viitor între a fi medic sau parlamentar, nu ar renunţa la medicină. „Nu cred că se va ajunge aici, dar, în cazul în care se va întâmpla, îmi voi depune demisia şi voi rămâne doar la profesia de medic“, a adăugat Bogdănici. La şedinţă nu a ajuns nici dr. Ciuhodaru, care a menţionat că este pentru prima dată când nu ajunge la Adunarea Generală, dar că nu se teme de declaraţiile preşedintelui. „Ni s-a spus mult timp că nu sunt suficienţi medici în Iaşi, iar acum vor să mai dea afară, printr-o decizie de acest gen. Eu am ales să rămân să muncesc în România pentru a schimba ceva, şi nu pot face asta doar ca medic, ci şi ca parlamentar. Oricum, dreptul meu de a face medicină nu poate fi îngrădit doar pentru că există o oarecare susţinere politică a preşedintelui Colegiului Medicilor“, a declarat dr. Tudor Ciuhodaru. De la Adu­narea Generală a lipsit şi senatorul Marin Burlea. El a declarat că a stat în prima parte a zilei la Spitalul de Copii, apoi a avut un curs la Focşani.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii