Pedepse exemplare

Date fiind rezultatele din ultima vreme ale echipei naţionale de fotbal, m-am gândit să reiau (şi să îl aduc cumva „la zi”)  un articol scris cu mai mulţi ani în urmă. Cine doreşte o radiografie impecabilă a fotbalului românesc poate citi analiza pe care a publicat-o miercuri, tot în aceste coloane, dl Florin Cântec. Textul meu e în alt registru, dar vorbeşte, în fond, despre (cam) aceleaşi lucruri.

În Cupa Africii la fotbal, ediţia din 2000, echipa Coastei de Fildeş a cunoscut momente dificile, pe teren, dar mai ales în afara stadionului. Eliminată (la golaveraj) încă din serii, echipa a fost sancţionată sever de conducătorul statului, generalul Guei: jucătorii şi antrenorii au fost duşi în capitală şi consemnaţi într-o cazarmă, unde li s-au predat cursuri de educaţie civică. Opinia publică, dacă e să credem mass-media din Coasta de Fildeş, a aprobat masiv hotărârea guvernului. Generalul Guei (care, în paranteză fie spus, va fi asasinat doi ani mai târziu) le-a adus la cunoştinţă jucătorilor că, dacă mai repetă o astfel de ispravă, vor face serviciul militar complet (optsprezece luni). Dăunezi, echipa Coastei de Fildeş a fost învinsă, în cadrul preliminariilor la mondialul din 2018, de echipa Gabonului. Nu ştiu dacă actualul preşedinte a luat cumva măsuri asemănătoare celor pe care le adoptase, într-un moment de inspiraţie, generalul Guei.

Realitatea este că fotbaliştii pot trece prin încercări dificile şi datorită unor împrejurări imprevizibile. Voi cita în acest sens o mărturie extrem de interesantă. După cum (poate) se ştie, celebra scriitoare Marguerite Duras s-a ilustrat, către finele vieţii (stimulată, probabil, şi de imensul succes al romanului Amantul), şi printr-o serie de excentricităţi mondeno-mediatice: a intervenit, cu articole ce dovedeau o totală neînţelegere a faptelor, în complicate afaceri judiciare, a intervievat staruri ale momentului etc. Printre victimele romancierei convertite la jurnalism s-a numărat încă şi mai celebrul Michel Platini, jucător de mare clasă şi, în societate, persoană inteligentă şi agreabilă. Iată ce a declarat, după moartea scriitoarei, faimosul fotbalist: „O oră cu Marguerite Duras a fost pentru mine mai grea decât orice meci al carierei mele. Uneori, punea întrebări pe care abia reuşeam să le înţeleg. N-am fost niciodată intervievat de cineva atât de ignorant în materie de fotbal”.

Dar păţania lui Platini (care, cel puţin, se putea consola cu gândul că, dacă el nu pricepea întrebările, nici Marguerite Duras nu pricepea răspunsurile) e floare la ureche faţă de ce li s-a întâmplat jucătorilor de la clubul de fotbal Wimbledon. În anii ’90 preşedinte al clubului era un om de afaceri libanez, pare-se foarte simpatic însă cu idei năstruşnice. El a introdus în contracte (atenţie: în contracte!) un paragraf în care se stipula că, în cazul unei înfrângeri cu mai mult de două goluri diferenţă, patru jucători vor fi desemnaţi, prin tragere la sorţi, să asiste la un spectacol de operă: „Vă daţi seama, s-a confesat unui ziarist inventivul preşedinte, să-i obligi să stea timp de ore întregi la o operă de Wagner!… Păi, după chestia asta, vor mânca jăratic pe teren, numai la gândul că, dacă pierd, îi duc la Operă!”…

Dacă ne gândim bine, în comparaţie cu fotbaliştii de la Wimbledon, băieţii din Coasta de Fildeş se puteau considera norocoşi. Pe de altă parte, experimentul de la Wimbledon arată cât de puţină atenţie acordăm virtuţilor pedagogice ale culturii. Ar fi trebuit ca, imediat ce au sosit din Muntenegru, jucătorii echipei noastre naţionale să fi fost duşi la spectacolul cu Oedip şi apoi la toate concertele Festivalului Enescu. Să nu uităm forţa stimulatoare a lecturii. Pentru că nu a dat gol, Andone trebuia obligat să citească Dostoievski, Fraţii Karamazov. Pentru gafa din apărare, Chiricheş merita patru volume din Proust, În căutarea timpului pierdut. „Cote” obligatorii de lectură ar trebui date tuturor componenţilor naţionalei, şi nu orice, autori dificili – Joyce, Borges, Sadoveanu, Blaga etc., lecturi urmate de sesiuni de întrebări. Cei care au avut prestaţiile cele mai slabe să fie obligaţi ca, atunci când citesc, să asculte şimuzică simfonică.

Sunt două variante: ori Chiricheş &Co vor dezerta de la echipa naţională, ori vor încerca să joace fotbal cum trebuie, ca să scape de pedeapsă. Asta e: în situaţii disperate se cer remedii radicale. 

Alexandru Călinescu este profesor universitar doctor la Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, critic literar şi scriitor

Publicitate și alte recomandări video