Peste 400 de cadre didactice fac cursuri pentru a preda la clasa pregătitoare

luni, 19 august 2013, 01:50
2 MIN
 Peste 400 de cadre didactice fac cursuri pentru a preda la clasa pregătitoare

Începând de lunea viitoare, 220 de cadre didactice vor participa la cursuri de formare interdisciplinară pentru a căpăta competenţe de predare la clasa pregătitoare. Profesorii vor urma 132 de ore de formare, dintre care 40 „faţă în faţă” în unul dintre centrele din judeţ + Şcolile Gimnaziale “Otilia Cazimir”, “Gh. Mârzescu’”, “B.P. Hasdeu”, “Alexandru cel Bun”, “G. Călinescu” şi “Petru Poni” din Iaşi, “I. Creangă” Tg. Frumos şi “I. Cantacuzino” Paşcani. Alţi 250 de dascăli au urmat modulul de pregătire în luna iulie.

„Peste 400 de profesori trec, în această vară, printr-o formă complexă de pregătire, pe sistem blended learning. Vor fi în aceeaşi măsură cursuri, seminarii, prezentări, activităţi faţă în faţă, cât şi activităţi la distanţă, pe platforme virtuale, în aşa fel încât, după parcurgerea modulului, să obţină o nouă calitate a demersului didactic, a viziunii metodice atunci când se pune problema de a lucra cu copii mici, pentru care şcoala înseamnă intrarea într-un mediu nou. În această clasă de tranziţie, accentul trebuie să fie pe abordarea disciplinelor sub formă de jocuri atractive, iar comunicarea trebuie să fie caldă, empatică, jucăuşă, pentru ca atmosfera să nu fie stresantă”, a detaliat Camelia Gavrilă, inspector şcolar general.

Faţă de anul trecut, când au fost pregătite 404 cadre, în 2013 beneficiază de aceste cursuri cu 66 de persoane mai mult. În noul an şcolar vor funcţiona aproximativ 340 clase pregătitoare şi 136 clase întâi.
 

Comentarii