Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Pornind de la Brâncuşi. Mai avem nevoie de simboluri naţionale?

GALERIE
BogdanCretu
  • BogdanCretu
- +

Recenta subscripţie publică pentru Cuminţenia Pământului nu este (doar) eşecul guvernului. Şi nu e nici un eveniment oarecare, numai bun de instrumentalizat politic. E un test pe care nu l-am trecut. Noi, românii, ca popor.

S-a încheiat perioada dedicată de guvern subscripţiei publice pentru achiziţionarea Cuminţeniei Pământului. Din păcate, iniţiativa entuziastă a Ministerului Culturii s-a dovedit a fi un fiasco. Pornit într-un moment încărcat emoţional, cel de după tragedia de la Colectiv, când spiritul de echipă dădea semne că se manifestă din plin, proiectul a putut părea fezabil. În fond, nu despre Brâncuşi era vorba, aşa cum, reducţionist, s-a insistat în campaniile de promovare. În această poveste, Brâncuşi este personajul secundar, oricât de ciudat ar putea părea. Deşi, şi în această privinţă, unele întrebări merită adâncite. Nu fac decât să le telegrafiez. Al cui este Brâncuşi? Al meu, al tău, al celor care au donat? E şi al celor care nu au donat? Nivelul urmtor: e al românilor? Al francezilor? Brâncuşi sau Brancusi? Un mare sculptor modern, ieşit de niciunde şi cizelat sub influenţa lui Rodin? Dar cine ar putea nega frapantul fond arhetipal românesc, din opera sa? Pe de altă parte, cine ar putea demonstra că Brâncuşi provine, stilistic, dintr-o tradiţie strict românească?

Dar nu despre autorul Cuminţeniei Pământului e vorba... Ci mai curând despre riscul de a testa dacă azi, în anul de graţie 2016, mai este posibilă solidaritatea naţională, în jurul unui artefact propus ca simbol identitar. Aici mi se pare a fi miezul discuţiei. Dincolo de apartenenţa la acelaşi stat, dincolo de faptul că avem cetăţenie română, ce anume ne mai legitimează ca pe o comunitate spirituală? Mai funcţionează, într-o epocă în care globalizarea a devenit o ideologie oficială, agresivă, sentimentul naţional? Conştiinţa apartenenţei la un spaţiu identitar comun, la o cultură comună? Mai suntem capabili de gesturi nelucrative, de dragul unor valori care pot părea abstracte? Mai avem nevoie de simboluri? Mai avem resurse să credem în ele? Mai poate fi resuscitată o gândire simbolică într-o societate care, de multă vreme, îşi identifică valorile în zone limitat-comensurabile? Să fiu şi mai direct! Ce anume ne mai poate face să ne simţim români? În jurul cărei idei, în jurul cărui simbol se mai poate trezi conştiinţa naţională? De ani buni, în discursul public, diverşi intelectuali cu priză la cei care îşi culeg bruma de cultură de prin gazete, denigrează această temă, de parcă ar fi ridicol, tendenţios, vetust, ba chiar kitsch să te mai simţi român. Nu neg că, de prea multe ori, acest tip de discurs alunecă în kitsch. El a fost politizat în timpul comunismului şi mai este şi astăzi. Şi totuşi, discursul de tip naţional, purtat cu luciditate şi mai ales cu spirit critic, scuturat de emotivităţi lirice şi efuziuni radicale, ar avea locul lui pe o piaţă a ideilor din ce în ce mai săracă.

Câţi dintre noi mai ştiu că multe dintre monumentele pe care azi le socotim reprezentative s-au construit, la sfârşitul secolului al XIX-lea şi la începutul celui de-al XX-lea, prin eforturi colective? De pildă, Ateneul Român s-a ridicat, în 1886-1888, în urma unei subscripţii publice, când 500.000 de români au răspuns la celebrul apel „Daţi un leu pentru Ateneu”, cumpărând bilete de loterie pentru ca fondurile adunate să fie destinate edificiului care era perceput ca simbol al unităţii naţionale româneşti. Statuia lui Ştefan cel Mare din faţa Palatului Culturii din Iaşi este tot rezultatul unei „chete” publice, iniţiate, după Războiul de Independenţă, de intelectuali precum Vasile Alecsandri, N. Gane, Iacob Negruzzi (povestea e mai complicată şi începe din intenţii antiunioniste, dar nu e cazul să o dezvolt aici). Statuia lui Vasile Alecsandri din faţa Teatrului Naţional a fost ridicată tot cu ajutorul unor subscripţii publice, iniţiate de primarul de atunci, Vasile Pogor (ce vremuri!!!). Statuia lui Cuza Vodă, din actuala Piaţă a Unirii, a beneficiat şi ea de pe urma unei campanii de subscripţie, cu multe probleme, cele mai multe din cauze politice. Ca şi azi, îţi vine să spui, deşi comparaţia nu se susţine.

De ce nu mai funcţionează astfel de apeluri acum? În plină epocă a formării statului naţional român, intelectualii, scriitorii în special, reuşiseră să formeze o conştiinţă naţională, să suscite un interes aparte pentru tot ceea ce ne putea defini ca popor într-o Europă care îşi desena şi ea configuraţia politică modernă. Întreaga cultură română era orientată către acest nobil ideal naţional. La noi, dar nu numai, literatura în special a creat infrastructura intelectuală şi emoţională necesară consolidării Statului naţional românesc modern. Astăzi, intelectualul este o figură secundară, incapabilă să mai creeze emulaţie, să formeze opinii. Cel care i-a luat locul, jurnalistul, nu are de regulă nici suficientă cultură, nici anvergură, nici autoritate pentru a mai putea funcţiona ca un factor de coeziune. Părem sau chiar suntem o societate lipsită de repere: nu numai că nu ştim cu ce să ne identificăm, unde să ne căutăm specificul, dar părem din ce în ce mai puţin interesaţi de problematizarea acestui aspect esenţial, totuşi, în viaţa spirituală a oricărei comunităţi: ce anume ne defineşte? Care ne sunt miturile? Mai putem crede în ele? Mai avem timp pentru a crede în ele?

Prin urmare, recenta subscripţie publică pentru Cuminţenia Pământului nu este (doar) eşecul guvernului. Şi nu e nici un eveniment oarecare, numai bun de instrumentalizat politic. E un test pe care nu l-am trecut. Noi, românii, ca popor. De aici ar trebui să înceapă discuţii cât se poate de serioase. 

Bogdan Creţu este director al Institutului de Filologie Română „A. Philippide”, Academia Română, Filiala Iaşi şi conferenţiar universitar doctor la Facultatea de Litere din cadrul Universităţii ”Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

Liste electorale

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri